FOTO: Peste o mie de monede din aur şi argint, furate din situri protejate, recuperate de procurori din Alba, după PERCHEZIŢII la galerii de artă şi domicilii
În contextul cercetărilor vizând combaterea infracțiunilor comise în dauna patrimoniului cultural național, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au coordonat o acțiune desfășurată în perioada 24 – 26 februarie 2016 de structurile specializate ale Poliției Române în domeniul protejării patrimoniului cultural național, transmite PCA, într-un comunicat.
În intervalul 25 – 26 februarie 2016, au fost efectuate percheziții la două galerii de artă din București și la domiciliile unor persoane cu privire la care existau date că ar deţine bunuri sustrase din situri arheologice românești protejate.
Cu prilejul acestor activități au fost identificate și ridicate pentru examinare, mai multe loturi de bunuri arheologice: 3 monede Koson din aur, 1.050 monede antice din argint (denari romani, tetradrahme etc.), 102 artefacte din metal (o armă dacică tip sica, depozite de unelte etc.), 12 statuete şi vase ceramice (inclusiv aparţinând culturii Cucuteni) care au fost depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti.
Au mai fost indisponibilizate şi sunt în curs de examinare circa 2.000 tablouri oferite la vânzare de către casele de licitaţii.
În perioada 1998 – 2015, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, dintre care 12 au fost condamnaţi definitiv, au sustras şi exportat ilegal, au spălat pe piaţa antichităţilor mai multe tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach etc.), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice ale Munţilor Orăştie, monumente UNESCO, cauzând un prejudiciu de peste 2.500.000 euro.
Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul Biroului Patrimoniu al Direcţiei de Investigaţii Criminale, I.G.P.R., Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Alba, Hunedoara şi Sibiu. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)