Singură, într-o călătorie de un an și o lună, la capătul lumii. Albaiulianca Alexandra Hărmănaş a avut parte de aventura vieţii ei, în America Latină

Este din Alba Iulia, dar s-a mutat în Londra pentru un viitor mai bun. Și-a construit o carieră de succes într-o companie multinațională.

În urmă cu patru ani şi-a luat inima în dinţi şi a pornit într-o nouă aventură. Este vorba despre albaiulianca Alexandra Hărmănaş, care şi-a petrecut 13 luni din viaţa ei, în 14 state din America Latină.

A plecat doar cu bilet dus în februarie 2011, şi s-a întors îndrăgostită şi fermecată de tot ce i-a fost dat ochilor să vadă.

A călătorit până la capătul lumii ca să îşi îndeplinească unul din visurile pe care le avea de mică, să ajungă în locuri îndepărtate, exotice şi ciudate. În doi ani de zile şi-a adunat banii pentru aventura vieţii ei, şi şi-a pregătit sufleteşte familia şi prietenii.

(P)  Haine și încălțăminte sport pe FashionSport.ro.  Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii. Branduri : Nike, Adidas, Puma, Dunlop, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Everlast etc. Reduceri mari în fiecare zi.

  A plecat spre Mexic, dar nu ştia unde va ajunge la finalul călătoriei sale. Nu ştia ce oameni va întâlni, ce va mânca, unde va dormi şi cu ce va călători, dar cu toate astea şi-a înfrânt anumite frici şi s-a bucurat de  aventura proprie şi personală. Pentru un an şi o lună a avut la dispoziţie 15.000 de dolari, pe care i-a adunat în doi ani.

Mexic, Belize, Guatemala, Salvador, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Brazilia, Argentina şi Chile sunt locurile care au fermect-o pe Alexandra. A vrut să îşi testeze limitele şi să afle cine este şi cum este Alexandra când este singură,fără nicio obligaţie şi departe de orice mediu cunoscut. Reporterii Alba24 i-au luat un interviu albaiuliencei care avut curajul să meargă în expediție, singură,  până la capătul lumii.

Reporter: Cum ți-ai început călătoria și de ce? Cât timp a durat aventura ta?

Alexandra Hărmănaș: Mi-am început călătoria în februarie 2011 şi am terminat-o în martie 2012. 13 luni în 14 ţări. Dar în realitate călătoria mea a început undeva în copilărie când visam la locuri îndepărtate, exotice şi ciudate. Când m-am mutat la Londra am ajuns să cunosc tot mai multe persoane care au călătorit cu rucsacul în spate câteva luni sau câţiva ani şi m-au fascinat poveştile lor. Mai mult decât atât m-au inspirat şi mi-au adus aminte de visele mele din copilărie.

Într-o zi, înainte cu 2 ani de zile de a mă urca în avionul spre Mexic, mă uitam cu mare invidie la steguleţele de pa harta unui prieten care marcau toate locurile unde a călătorit. Când m-am intrebat ce mă opreşte, dacă chiar îmi doresc atât de mult să călătoresc, mi-am dat seama că răspunsul este: NIMIC.

În acel moment am ştiut fără nicio îndoială că o să călătoresc şi o să trăiesc aventura pe care mi-am dorit-o atât de mult. Am avut nevoie de 2 ani să strâng banii şi să mă pregătesc şi să îmi pregătesc sufleteşte familia şi prietenii.

Până la urmă nu este cel mai uşor lucru din lume să explici tuturor că îţi laşi serviciul şi sacrifici economiile ca să pleci cu un rucsac în spate, în ţări de al căror nume multă lume nici nu au auzit.

Iniţial am plănuit să încep cu America Latină şi apoi să continui în SUA, Canada, Asia şi Australia în aproximativ 2 ani.

Culturile Maya, Azteca şi Inca m-au fascinat din totdeauna şi mi-am dorit de când mă ştiu să vizitez oraşele şi piramidele lor fantastice, aşa că am început cu America Latină.

Dar odata ajunsă acolo mi-am dat seama foarte repede că planurile mele nu se potriveau cu realitatea locului şi am renunţat la locul de şofer în favoarea celui de pasager. Am lăsat călătoria să se transforme într-o aventură cu o rută şi un final necunoscut.

Rep: Care au fost celelalte destinații ale călătoriei?

A.H.: Prima destinaţie a fost Mexicul unde am vizitat şi o prietenă, care locuieşte în Merida, Yucatan. Urma să vizitez Belize, Guatemala şi Argentina ca să vizitez o altă prietenă foarte bună şi apoi să continui spre celelalte continente. Dar socoteala de acasa nu se potriveşte niciodată cu cea din târg. Am vizitat 14 ţări din America Latină în 13 luni de zile: Mexic, Belize, Guatemala, Salvador, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Brazilia, Argentina şi Chile.

În 26 Februarie 2011 m-am urcat într-un avion cu destinaţia Mexico City fără bilet de intoarcere.

Rep: Care ar fi o scurtă descriere a intinerarului?

A.H.: Am inceput în Mexic, în capitală şi am vizitat sud estul ţării şi peninsula Yucatan, incluzând magnificele complexe de piramide cum ar fi Palenque, Coba, Chichen Itza şi Tulum. Am continuat în Belize vizitând insulele caraibiene şi siturile arheologice din partea continentală cum ar fii Xunantunich şi Lamanai. Tot în Belize am făcut snorkelling în rezervaţia marină Hol Chan care se află la un punct foarte activ al barierei de corali (a doua ca mărime din lume). În jumătate de zi am văzut mii de peşti de toate mărimile şi culorile, 2 tipuri de rechini, baracude, pisici de mare şi delfini. Eu, care abia ştiu să înot şi mi-e frică să merg la o piscină de 2 m adâncime, am uitat complet de mine, fascinată de o întreagă lume subacvatică despre care nici măcar nu ştiam că există.

A urmat Guatemala, o ţară magică cu vulcani, lacuri, jungle, plantaţii de cafea şi piramide măreţe. După o scurtă şi total neplanificată vizită în El Salvador am ajuns în Nicaragua unde am petrecut mai mult timp. Nicaragua este o ţară extrem de săracă şi extrem de frumoasă. De la junglele acoperite de o pătură de nori şi pline de colibri, la insulele vulcanice din lacul central, la satele de pescari şi insulele din Caraibe, totul te uimeşte, te atrage, te fascinează.

Costa Rica este o ţară al cărei teritoriu este acoperit în mare parte de rezervaţii naturale dintre care multe fac parte din patrimoniul Unesco. Dar primul lucru pe care şi-l spun cu mândrie localnicii este că a trecut mai bine de jumătate de secol de când au desfinţat serviciul militar.

Panama este şi ea spectaculoasă de la plantaţiile de cafea din munţi la arhipelagurile ei cu insule luxuriante şi ape turcoaz. O menţiune specială o merită Diavolii Roşi – Diablos Rojos – din Panama City care sunt pericol public deghizat într-un personaj dintr-un desen animat.

Comarca de Kuna Yala din arhipelagul San Blas este una dintre puţinele culturi indigene matriarhale din lume.

În Columbia am ajuns cu barca din Cartagena, unul dintre cele mai frumoase şi romantice oraşe coloniale din America Latină.

Cea mai memorabilă cazare a fost într-un hamac în junglă, în rezervaţia Taganga cu maimuţe urlătoare, tarantule şi tucani.

În Ecuador, la mijlocul pământului am fost să văd migraţia de balene şi coloniile de pisici de mare uriaşe şi am vizitat cea mai mare piaţă artizanală din America de Sud, în Otavalo.

Peru are tot ce şi-ar putea dori un turist, mare, Anzii, gheţari, lacuri, jungle, Amazonul şi multă istorie, cultură şi situri arheologice. Incaşii consideră Cuzco buricul pământului şi văile din jur sacre.

Bolivia este prima ţară din lume în care Terra, Pachamana, este o persoană juridică cu drepturi şi privilegii stipulate şi aparate de lege. Uyuni, desertul de sare cu peisajele lui aproape extraterestre a fost unul dintre locurile care m-au impresionat cel mai mult.

Brazilia a fost ţara cea mai scumpă din toată calatoria şi, deşi aş recomanda o vizită la Rio o dată în viaţă, trebuie să recunosc că am fost puţin dezămagită. Plajele şi natura nu se compară cu ce am văzut în Caraibe, iar preţurile sunt Europene pentru nişte servicii care nu sunt. Este unul dintre puţinele locuri în care am fost, unde nu m-am simţit în siguranţă.

Argentina şi Chile au o atmosferă unică, o combinaţie între stilul european de care sunt mândri şi specificul locului. Ambele sunt ţări care se întind pe sute de kilometri şi au o varietate geografică fantastică de la deşert la gheţari, de la mare la vulcani, de la insule sălbatice şi exotice la centre culturale foarte moderne.

În Argentina am ajuns în punctul cel mai sudic al călătoriei mele şi al continentului, Ushuaia, capătul lumii în Ţara de Foc.

La sfârşitul călătoriei am fost pregatită să mă întorc şi să îmi reiau viaţa în Londra. În 26 Martie 2012 m-am urcat într-un avion în Buenos Aires cu destinaţia Madrid şi apoi Londra.

Rep: De ce te-ai decis să faci călătoria singură?

A.H.: Am decis să călătoresc singură pentru că am ferma convingere că visele şi destinele sunt personale şi unice şi prin urmare nu există o altă persoană care să aibă o cale sau un vis identic cu al meu. Fiind singură la părinţi am fost întotdeauna independentă şi mi-am luat întotdeauna propriile decizii fără să mă consult prea mult cu cei din jur.

Pentru mine, să călătoresc cu cineva ar fi fost o piedică în calea libertăţii, un compromis pe care nu am fost dispusă să îl fac. Am vrut aventura mea proprie şi personală.

Rep: Ţi-a schimbat viața, în vreun fel această călătorie? Dacă da, în ce sens?

A.H.: Când am început această călătorie am simţit că este momentul potrivit să iau o pauză de la realitatea familiară din Europa. Am vrut să îmi şochez simţurile, să îmi testez limitele şi să aflu cine este şi cum este Alexandra când este singură, ruptă de orice fel constrângeri sau obligaţii şi departe de orice mediu cunoscut. Am ajuns într-un punct în care am avut ocazia să îmi îndeplinesc visul şi să îmi croiesc şi trăiesc propria aventură. Nu am ezitat şi nu am avut dubii. Nici nu am regretat vreodată alegerea făcută.

Când am terminat această călătorie m-am întors cu amintirile unui an fantastic care mi-a depăşit toate aşteptările şi cu convingerea că pot să realizez orice în viaţă.

Rep: Multe dintre ţările pe care le-ai vizitat sunt cunoscute şi pentru trafic de droguri. Nu ţi-a fost frică să dai şi de latura aceasta a locurilor?

A.H.: Da multe ţări sunt cunoscute pentru asta, fiecare pădure are uscăturile ei. Dar cred că trebuie să fii foarte neglijent sau inconştient să ajungi în contact direct cu traficanţii de droguri. De exemplu toată lumea ştie ca rezervaţia Darien dintre Panama şi Columbia este teritoriu ocupat de grupări de gherilă şi traficanţi de droguri şi prin urmare nimeni nu foloseşte frontiera terestră dintre cele două ţări. Eu am traversat din Panama în Columbia în 5 zile pe un velier care a trecut prin arhipelagul San Blas, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume după părerea mea.

Bineînţeles că am avut momente în care am simţit că trebuie să păşesc cu grijă şi altele în care am fost un spectator forţat al unor situaţii tensionate, dar cu toate că pericolul era aproape, mai presus de frică am avut o convingere încăpăţânată că totul o să fie bine. Bineînţeles că este foarte important şi să fii atent la detaliile din jur, să fii precaut, organizat şi bine informat, să poţi să ai grijă de tine şi să te descurci singur. Mai presus de toate trebuie să fii capabil să te adaptezi la un mediu şi la nişte circumstanţe care sunt în continuă schimbare şi să o faci cu plăcere şi cu entuziasm. Totul este o provocare şi dacă o accepţi ajungi să descoperi o parte din tine pe care nu ai cum să o găseşti în siguranţa casei tale, într-un mediu familiar şi într-o rutină fără provocări.

Rep: Care este mâncarea, care ţi-a „rămas” încă pe papilele gustative din ţările pe care le-ai vizitat? Ce ai mai mânca din nou?

A.H.: Înainte să plec am vizitat o clinică de călătorie pentru vaccinurile necesare şi mi s-a recomandat să nu cumva să mănânc în pieţe, de pe stradă sau cu localnici. Bineînţeles că am ingnorat complet această recomandare. Cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o a fost în pieţe, cu localnici şi în casele prietenilor mei.

Câteva exemple de mâncăruri delicioase ar fi: ardei umplut cu brânză de Oaxaca în sos picant în Mexic, ceviche (peşte crud marinat în zeamă de lămâie), tocăniţele Caraibiene cu platan şi cocos, fripturile Argentiniene şi grătarurile „al pallo” Chiliene.

Când ajungeam în fiecare loc nou începeam cu piaţa ca să văd şi să gust produsele din zona respectivă şi să mă împrietenesc cu localnicii care sunt întotdeauna dornici să îţi povestească despre produsele lor.

Ca să nu mai spun că nu există fruct mai bun decât cel pe care îl culegi cu mâna ta din plantaţie sau din livadă.

Îmi aduc aminte că am trecut pe lângă o curte, în una dintre insulele caraibiene şi am văzut un pom încărcat de fruct stea (star fruit) şi am bătut la uşă şi am întrebat dacă pot să cumpăr câteva. Am cules o plasă pentru care am plătit 1.5 lei. Proprietarii au fost foarte fericiţi cu afacerea şi eu şi mai şi.

Rep: Ce locuri te-au marcat și îți vor rămâne mereu la suflet?

A.H.: Toată călătoria m-a marcat emoţional, sufleteşte. Am văzut atâtea locuri spectaculose, am cunoscut atâţia oameni deosebiţi şi am atâtea amintiri frumoase încât mi se pare o nedreptate să aleg unul sau două locuri. Este un sentiment de libertate şi fericire extraordinară în fiecare zi în care nu ştii ce o să vezi, pe cine o să cunoşti şi ce o să faci. Planeta pe care trăim este atât de frumoasă!

Câteva exemple, în ordinea în care le-am văzut nu în ordinea importanţei sunt:

Am văzut multe piramide mayase care m-au impresionat, dar o experienţă care a rămas cu mine a fost vizita la Xunantunich ( Fecioara de pe stâncă) în Belize. La un moment dat eram în mijlocul acestui mare complex şi m-am uitat în jur. Eram singură. Nici ţipenie de om, doar nişte maimuţe urlătoare care făceau un mare tărăboi. Am rămas fără cuvinte şi m-am simţit învăluită de magia locului, încercând să îmi închipui cum au arătat aceste ruine în perioada lor de glorie. Pot spune că pentru mai bine de o oră am avut întregul complex doar pentru mine, până au început să mai apară câţiva turişti răzleţi.

Arhipelagul San Blas din Panama care are una dintre puţinele culturi indigene matriarhale din lume. Localnicii glumesc spunând că au câte o insulă pentru fiecare zi a anului pentru că în total sunt peste 360 de insule. Unele dintre ele le găseşti pe vederile cu apa turcoaz şi un singur palmier în mijloc. Am ajuns acolo pe un velier la viteza melcului şi am văzut zeci de delfini pe drum. În una dintre nopţi am făcut un foc de tabără pe plajă şi apoi am rămas să dormim acolo sub cerul plin de stele. În mod cert arhipelagul şi oamenii lui fac parte dintr-o altă lume.

În 14 septembrie 2011, de ziua mea, am ajuns în Machu Pichu. A fost cea mai specială zi de naştere pe care am avut-o vreodată. Ştiu că s-a scris mult despre acest loc şi au circulat multe poze de acolo, dar nimic nu m-a pregatit pentru experienţa de a fi acolo. Prima reacţie, când ajungi la 5-6 dimineaţă zgribulit de frig este să rămâi înmărmurit la intrare şi după câteva secunde sau după caz minute când ţi-ai revenit singurul lucru la care te poţi gandi este: “Dumnezeule! Cine a construit locul ăsta?! Cine a locuit aici?!”

Exemplele pot să continue la nesfârşit. Din Mexic până în Ushuaia am amintiri de neuitat în fiecare loc pe care l-am vizitat. De asta am şi inceput să scriu o carte. Fiecare amintire a acestei călătorii este preţioasă pentru mine.

Rep: La ce titlu te-ai gândit pentru carte şi ce întâmplări din aventura ta va cuprinde?

A.H.: Am început să scriu acea carte, dar ca şi călătoria mea, are o viaţă proprie şi nu aş putea să spun exact ce o să conţină până nu o termin. Două posibile titluri ar fi „Treişpe/Paişpe” sau „Călătoriile unei naive”.

Rep: Care ar fi întâmplarea cea mai hazlie care ţi-a rămas la suflet şi te face încă să râzi şi acum când te gândeşti la ea?

A.H: Nu ştiu dacă este chiar cea mai hazlie întâmplare, dar în mod cert este în top.

Am petrecut o săptămână în Amazonul din Peru şi într-o duminică ghidul meu mi-a zis că mergem să vizităm unul dintre sate şi o să cunoaştem localnici. În plus, dacă vrem putem să facem poze cu un şarpe anaconda pe care l-a prins unul dintre localnici. Conform tradiţiei lor nu aveau voie să ţină şarpele mai mult de 7 zile înainte să îl elibereze şi vizita noastră s-a încadrat în acel interval.

Fiind o duminică, tot satul era afară şi copiii ne-au urmărit peste tot fascinaţi de hainele noastre ciudate, de cât de înalţi suntem şi aşteptând dulciuri, bineînţeles.

Ceilalţi doi turişti au făcut poze cu şarpele şi a venit şi rândul meu, dar după a doua poză mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Toată lumea adunată acolo râdea de se prăpădea. <Ce sa fac?>, am râs şi eu cu ei şi m-am gândit „ce păcat că nu pot cumpăra un bilet la loto”. Şarpele a ales să îşi facă nevoile exact pe mine. Şi am şi o poză să dovedesc asta!

Rep: Ce cultură te-a impresionat cel mai mult și cum sunt oamenii din țările pe care le-ai vizitat?

A.H.: Nu pot să răspund la această întrebare cu un singur nume. Toate locurile pe care le-am vizitat, toţi oamenii pe care i-am cunoscut m-au impresionat într-un fel sau altul. America Latină este în sine o cultură, o lume aparte, de o frumuseţe, diversitate şi unicitate care nu pot fi restrânse în graniţele politice ale unei singure ţări. Am cunoscut oameni deosebiţi şi mi-am făcut prieteni peste tot, din Mexic până în punctul cel mai sudic al Argentinei. Latinii sunt calzi, primitori, veseli, generoşi şi cu o inimă mare şi deschisă. Cel puţin cei pe care i-am cunoscut eu şi cei care mi-au rămas în suflet.

Una dintre putinele dăţi în care mi-a fost frica a fost în San Salvador. Nu am planificat niciodată să mă opresc în El Salvador, a fost doar un punct de tranzit, dar din cauza unor circumstanţe atenuante m-am trezit singură seara, într-o autogară dintr-o parte periculoasă a unui oraş rău famat. Intrarea era păzită de un soldat mic de statură, cu o puşcă care părea imensă faţă de el.

Am petrecut seara povestind cu un cuplu care fusese în autocarul meu. Ea era din Alaska şi el din Mexic, dar nu mai ţin minte cum îi cheamă. Şi ei au fost blocaţi acolo câteva ore încercând să dea de gazda lor pe care o găsiseră prin couchsurfing. Într-un final se făcuse foarte târziu şi am decis să iau un taxi şi să merg la un hotel. Doar gândul de a lua un taxi singură şi cel de a sta la un hotel singură mi-au făcut ghemul din stomac şi mai mare, dar nu aveam de ales. Conexiunea mea era amânată până dimineaţa. Cei doi au insistat să merg cu ei la gazda lor pentru că este mult mai sigur, decât să merg undeva singură.

Am acceptat mai mult forţată de circumstanţe şi 20 de minute mai târziu am ajuns la Gemma acasă. Cuplul şi-a continuat călătoria a doua zi. Eu m-am împrietenit cu Gemma şi am mai rămas o săptămână la ea. Nu ştiu dacă o să o mai văd vreodată, dar o să mi-o amintesc întotdeauna cu foarte mare drag pe această prietenă cu un suflet foarte mare, care şi-a deschis casa unui străin în toiul nopţii şi care m-a făcut să mă simt că am trecut pragul unui om pe care îl cunosc de toată viaţa.

În săptămâna în care am rămas în San Salvador am vizitat oraşul şi împrejurimile împreună şi i-am cunoscut prietenii, care m-au adoptat imediat la fel ca şi ea. Nu a acceptat niciun fel de recompensă financiară pentru ospitalitate şi generozitatea ei.

În Panama, în arhipelagul Bocas del Torro, i-am cunoscut pe Dani şi Jorge. Eu eram singura din hostel care vorbea spaniolă, iar engleza lor era aproape inexistentă. Dimineaţa la micul dejun aveai cafea sau ceai şi aluatul de clătite, dar trebuia să ţi le faci singur. La Dani i s-a făcut milă de mine şi după ce a văzut că am ars câteva, mi-a făcut ea doua.

Am început să povestim şi am petrecut ziua împreună cu ea şi cu Jorge. Ei au plecat după 3 zile dar, m-au invitat să stau la ei când ajung în Santiago de Chile. Câteva luni mai târziu, la 7 dimineaţa eram la uşa lor. Dani m-a aşteptat cu micul dejun, mi-a dat cheile de la casă şi a plecat la servici lăsându-mă singură la ei în apartament. A doua zi am plecat cu ei la casa de plajă a mamei sale unde le-am cunoscut familiile şi prietenii. Nu există cuvinte să descriu cât de minunaţi, calzi şi generoşi sunt aceşti prieteni foarte dragi.

În fiecare ţară, în fiecare loc în care am fost am avut norocul fantastic să am parte de experinţe ca cele descrise mai sus. Mi s-au deschis nenumărate uşi, am văzut locuri şi am făcut lucruri despre care un turist tradiţional poate nu o să audă niciodată.

Rep: Cum te-au privit localnicii din acele zone, ca fiind o femeie care călătorește singură?

A.H.: Ciudat. De cele mai multe ori nu le venea să creadă, dar cred că faptul că am călătorit singură ca femeie a fost de cele mai multe ori un avantaj. Lumea din jurul meu era mult mai deschisă să mă ajute, să vorbească cu mine sau să se împrietenească cu mine. În toate ţările pe care le-am vizitat oamenii au reacţionat pozitiv la entuziasmul meu de a interacţiona cu ei, la curiozitatetea mea şi la aprecierea sinceră pe care am arătat-o în mod deschis faţă de ţara lor şi de cultura lor. M-a ajutat enorm şi faptul că vorbesc spaniolă şi m-am simţit în siguranţă pentru că înţelegeam tot timpul ce se întâmplă în jurul meu şi puteam să comunic fără niciun fel de probleme.

Mi-am cumpărat o cameră foto DSLR scumpă la începutul călătoriei şi sincer nu am crezut că o să şi termin călătoria cu ea dar, surprinzător, încă o mai am. Ca să pun lucrurile într-un context, în anumite regiuni unde am fost valoarea ei era echivalentul salariului pe 2 ani a unui muncitor.

Poate atitudinea mea a fost naivă, sau poate am avut un batalion de îngeri păzitori în jurul meu. Ţin minte că în Quito, Ecuador, am luat tot centrul la picior cu camera de gât fără să mă gândesc vreun moment că nu ar fi indicat să fac asta.

La câteva zile după, alţi călători m-au întrebat dacă nu mi-a fost frică să merg singură prin Quito pentru că ei au observat că majoritatea bărbaţilor aveau fie un pistol, fie un cuţit la centură. Sincer, nici în ziua de astăzi nu ştiu dacă este adevărat sau nu. Eu m-am simţit în siguranţă.

Rep: Cât te-a costat aventura de 13 luni?

A.H.: Nu am făcut niciodată un calcul exact dar, cred ca în jur de 15.000 de dolari.

Rep: Cu ce mijloace de transport te-ai deplasat între călătorii și cât de scumpe au fost biletele?

A.H.: Nu am avut un buget foarte mare aşa că am călătorit, dormit şi mâncat de multe ori ca şi localnicii. Am călătorit cu autobuze locale, autocare de noapte, cu trenul, cu barca, călare şi pe jos, şi foarte rar cu avionul.

Poate ar trebui să menţionez aici că a fost prima dată când am stat într-un hostel cu dormitoare comune, prima dată când am avut un ghiozdan de călătorie, prima dată când am dormit într-un cort, prima dată când am călătorit singură mai mult de un weekend şi încă multe alte prime dăţi. Habar nu aveam ce mă aştepta şi în niciun caz nu a fost o călătorie de lux.

Cel mai mult m-au costat zborurile pentru că au fost cumpărate separat. În jur de 1500 de dolari. În timpul călătoriei, cel mai mult am plătit 550 de dolari pentru un bilet pe un velier, ca să traversez din Panama în Columbia pentru că frontiera terestră din jungla Darien nu era o variantă pentru turişti din cauza traficanţilor de droguri şi grupărilor de guerrilla.

În rest, excursiile şi activităţile au fost până în 300 de dolari. Cazarea între 2-30 de dolari pe noapte. Transportul incluzând zborurile domestice, de la câţiva dolari pânp la 250 de dolari. Mâncarea de la 0.50 de dolari pânp la 30 de dolari pentru o masp mai extravagantă.

Rep: Care a fost cea mai scumpă destinație, dar și cea mai ieftină?

A.H. Cea mai ieftină ţară a fost Bolivia şi cea mai scumpă Brazilia. Copacabana (Bolivia) este un mic orăşel pe malul lacului Titicaca, lacul navigabil de la cea mai mare altitudine din lume (3812m). Cazarea la o pensiune într-o cameră dublă costă 2,5 dolari şi mâncarea încă 5-6 dolari pe zi. De aici pleacă bărcile spre Insula Soarelui şi Insula Lunii, două locuri pline de ruine incaşe şi multe legende. În acele locuri au coborât din soare Manco Quapaq şi soţia lui Mama Ocalla, primii incaşi.

Copacabana (Brazilia) este o plajă din Rio de Janeiro, faimoasă, turistică, scumpă şi după părerea mea mediocră. Uitându-te în jur vezi lanţuri hoteliere, Ipanema şi o colină care separă două cartiere din Rio. Priveliştea acestei plaje urbane este fără nicio îndoială spectaculoasă şi unică. Locul face parte din sufletul oraşului. Dar în mod cert nu m-aş duce acolo doar pentru nisip şi mare.

Cazarea într-un hostel în Copacabana sau Ipanema, în camere mici şi îngrămădite, fără mic dejun începe de la 22 de dolari. Cheltuielile de bază ajung la 45 de dolari pe zi, incluzând cazare, mâncare şi transport.

Acestea sunt cifre care nu includ niciun fel de extravaganţe. Apoi se adaugă excursiile, activităţile, cumpărăturile, etc.

Rep: Cât timp ţi-a luat să strângi banii pentru călătorie? Ai făcut sacrificii mari ca să reuşeşti să aduni atât de mulţi bani?

A.H.: Mi-a luat doi ani în care am lucrat cât de multe ore extra şi weekend-uri am putut. Am preferat să lucrez mai mult ca să pot să strâng bani în loc să îmi reduc drastic cheltuielile. Nu am vrut să îmi sacrific doi ani din viaţă pentru un an de aventuri, aşa că orele extra m-au ajutat să îmi menţin stilul de viaţă şi să mă bucur în continuare de Londra şi să economisesc pentru a călători în acelaşi timp.

Nu spun că a fost uşor. Au fost luni în care am avut 2-3 zile libere în total, dar a meritat.

Rep: Ce au spus prietenii/familia despre ideea de a călători singură?

A.H.: Cred că au fost surprinşi, dar nu şocaţi. Nu am fost niciodată cea mai conformistă persoană şi cred că de-a lungul anilor au ajuns să se aştepte cam la orice idee trăznită de la mine. În plus, am făcut anunţul cu doi ani înainte de a începe călătoria şi cred că multă lume nu se aştepta ca această decizie să se transforme în realitate.

Am fost întrebată de nenumărate ori dacă nu mi-e frica sau dacă nu mi-a fost frică. Nu, şi chiar dacă mi-ar fi fost tot aş fi continuat.

Frica este prezentă într-o doză mai mică sau mai mare în viaţa noastră în fiecare zi, şi o anumită doză de frică este chiar sănătoasă, dar nu trebuie să ne conducă viaţa sau să ne oprească să o trăim din plin şi cu adevărat.

Rep: Ce ai sfătui pe cineva care ar vrea să îţi urmeze exemplul, de a porni într-o astfel de aventură? Ce ponturi i-ai oferi?

A.H.: Cel mai bine este să nu organizezi prea mult de la distanţă. La faţa locului o să ai întotdeauna mai multe variante şi totul este negociabil atâta timp cât o faci cu respect şi cu o atitudine pozitivă.

De exemplu, o excursie la Machu Picchu poate să coste chiar 600 de dolari online şi la faţa locului, pentru că sunt foarte multe agenţii care oferă acelaşi lucru poţi să o iei cu 200 de dolari. Mitul că există doar o variantă de călătorie şi că trebuie rezervat cu luni înainte este exact asta, un mit.

În ce priveşte siguranţa, nu fă lucruri pe care nu le-ai face acasă. Dacă acasă nu mergi noaptea pe străduţe pustii, nu o fă nici în călătorie.

Pastilele preventive pentru malarie te fac să te simţi mai groaznic decât dacă chiar ai suferi de malarie.

Repelentul cu DEET (spray antiţânţari – n.r), chiar şi cel cu 100% DEET, nu funcţionează în Amazon.

Dacă faci poze cu localnicii sau femeile îmbrăcate în port tradiţional în Peru sau Bolivia trebuie să le dai un bacşiş.

Autocarele de turişti sunt diferite faţă de cele pentru localnici. Diferenţa de preţ este justificată de confort, toaletă la bord, filmele proaste şi ocazional chiar şi un bingo. În funcţie de bilet şi de ţară, poşi să optezi pentru clasa I extra care îţi oferă un fotoliu pat, cu televizorul propriu, cină caldă şi bar deschis.

Rep: Unde ai terminat liceul în Alba Iulia? Mai ţii legătura cu prietenii de acasă?

A.H.: Am terminat Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, secţia de Istorie şi Ştiinţe Sociale. Din păcate nu am putut să merg la întâlnirea de 10 ani pentru că eram în mijlocul călătoriei. Mi-ar fi plăcut să îi spun doamnei diriginte Cetean (profesoară de istorie), domnului Piu ( Ioan Pioariu, profesor de Istoria Religiilor) şi doamnei profesoare de geografie despre călătoriile mele prin locuri despre care ei ne-au învăţat.

Da, încă mai ţin legătura cu foştii colegi şi prietenii de acasă şi mulţi au venit în vizită la Londra. Una dintre prietenele mele cele mai vechi şi mai bune şi-a petrecut luna de miere în Mexic, în urma recomandărilor mele şi s-a întors la fel ca şi mine, îndrăgostită de acele meleaguri.

Rep: Ce amintiri te mai leagă de oraşul natal?

A.H.: Mă întorc în oraşul natal în fiecare an de Crăciun şi de Paşti. Nu aş putea să concep aceste două sărbători altundeva decât la Alba, cu familia şi prietenii. Şi parcă de fiecare dată când mă întorc găsesc un oraş tot mai frumos, vibrant şi cosmopolit, care se pare că a găsit un echilibru perfect între rădăcinile istorice şi aripile modernismului.