Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO ȘTIREA TA: Cetățenii dintr-un cartier din Sebeș, nemulțumiți de demolarea și reorganizarea unui loc de joacă

Publicat

Cetățenii din cartierul Valea Frumoasei din Sebeș sunt nemulțumiți cu privire la demolarea și reorganizarea unui parc de joacă pentru copii. Potrivit acestora, după demolarea părculețului, noul loc de joacă urmează să fie amplasat în spaţiu aferent unei creșe și astfel va fi disponibil doar unei grupe de vârstă, într-un anumit program. 

Situația ne-a fost semnalată de către un cititor Alba24, care ne-a trimis pe adresa redacției o scrisoare.

„În prag de sărbătoare, când nostalgicii așteptă ca pe scena orașului să se audă celebrele versuri Mambo Numer Five, cetățenii cartierului Valea Frumoasei au privit stupefiați cum parculeţul copiilor este pus la pământ de buldozere. Stupefacția a fost imensă având în vedere că cetățenii nu și-au dat acordul pentru această lucrare. Din contră, cei care locuiesc în acest cartier sunt pentru menținerea acestui parc, în care toți copiii, indiferent de vârstă, să se poată juca în siguranță.

În locul în care în acest moment se ridică o creșă, în trecut era amplasată centrala, care încălzea cartierul. Lânga centrală mai erau amplasate două randuri de garaje. Pe o parte a fostei centrale termice a fost construită creșa, iar o mică parte a rămas pentru spațiul verde aferent cresei. Acest spațiu a fost extins prin distrugerea rândului de garaje lipite de centrală. Al doilea rând de garaje a fost însă ţinut în picioare, deși asa cum se poate observa, sunt într-o stare avansată de degradare. Se pare că aceste garaje au rămas în picioare datorită unui garaj, care aparține unui înalt funcționar de la județ. Oamenii din cartier știu despre cine este vorba și ce se întâmplă, însă dezgustul și ideea că lucrurile „așa merg în România”, îi fac să nu mai reacţioneze. Prin urmare, regulamentul și deciziile sunt pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă!

Așadar întreg spaţiule verde, singurul de altfel în cartier este preluat (nu știu dacă legal) și transformat în spaţiu aferent creșei. În acest moment se constuiește un gard în jurul creșei. Primele betoane deja au fost turnate, iar fostul loc de joacă nu a rămas neatins! Se poate observa o linie trasată cu var, pe unde cel mai probabil se va turna un zid de beton. Betoane, betoane!

Am fost și suntem bucuroși că în cartier se construiește o creșă. Am fost chiar încântaţi că fosta centrală, un pericol pentru copii a fost dărâmată și în loc se contruiește ceva frumos și util. Nu putem fi însă de acord, ca bocancul nepăsării să apese pe gâtul celorlalţi copii, cărora li se fură practic singurul loc de joacă din cartier. Valea Frumoasei oricum este un cartier plin de betoane și în general Sebesul este orasul betoanelor, spatiile verzi fiind puţine și mici ca dimensiune.

Creșa se construiește pentru copii, însă tot spaţiul împrejmuit cu gard va fi în proprietatea creșei. Ceilalţi copii, care au părăsit creșa sau care frecventează altă creșă, nu vor avea posibilitatea să se joace în noul loc de joacă. În plus, după încheierea programului și în vacanţe tot spaţiul va fi închis, iar copiii vor privi cu jind spre locul de joacă, împrejmuit de betoane.

În cartier mai avem un liceu si o grădiniţă, cea din urmă având de asemenea un mic loc de joacă. Așa cum se poate observa în fotografia atașată, după încheierea programului impus de grădiniţă, tot spaţiul este închis, iar copiii pot doar privi printre gratii toboganul. Cam asta se va întâmpla și cu noul loc de joacă. Va fi disponibil doar unei grupe de vârstă, într-un anumit program. În rest, ceilalţi copii pot privi locul de joacă doar printre gratii. Asta dacă nu se va construi un gard înalt de beton, pentru mai multă discreţie și siguranţă”, ne-a transmis cititorul Alba24.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement