Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: Curtea de Apel Alba Iulia în anul 2018. Mai puține cauze pe rol și sistem de citire online a dosarelor

YouTube video

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat, joi, bilanțul instituției pe anul 2018. Potrivit datelor prezentate, a fost înregistrată o scădere a numărului de dosare cu aproape 5.000, față de anul 2017. Un proiect important care a început în anul 2018 și va continua până în anul 2020 este implementarea unui sistem electronic de citire online a dosarelor aflate pe rolul instanței.

De asemenea, proiectul prin care elevi de liceu și studenți ai Facultății de Drept au putut să vadă și să înțeleagă mai bine cum se desfășoară înfăptuirea actului de justiție în instanța din Alba Iulia va continua și în anul 2019.

liviu odagiu

Volumul de activitate al instanțelor arondate Curții de Apel Alba Iulia a înregistrat o scădere cu 4.842 cauze faţă de anul 2017 (-2,87%), de la 168.418 în anul 2017, la 163.576 în anul 2018.

Dintre acestea, 116.954 reprezintă numărul de cauze nou intrate în anul 2018, iar 46.622 sunt dosarele rămase nesoluţionate din anul anterior.

În ceea ce priveşte activitatea proprie, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-au aflat în anul 2018, 12.373 cauze, din care 7.643 dosare nou intrate, respectiv 4.730 cauze rămase în stoc (nesoluţionate la 01.01.2018), comparaţia statistică evidenţiind o scădere a volumului de activitate faţă de anul anterior când au fost pe rol 15.144 de cauze, dar o creştere faţă de anul 2016 când s-au înregistrat 10.271 de dosare.

curtea de apel

De asemenea, s-a înregistrat și o scădere a numărului de dosare înregistrate pe rolul tribunalelor arondate Curții din Alba Iulia.

Spre exemplu, la Tribunalul Alba, în anul 2018 s-a înregistrat un volum de activitate de 9.755 cauze, în scădere cu 5.343 cauze faţă de anul 2017, când numărul dosarelor pe rol a fost de 15.098, procentul de scădere fiind de -35,38%.

Din cele 16 judecătorii aflate în circumscripţia curţii, volumul de activitate a crescut la 15 instanţe, în mod diferit, şi a scăzut la una dintre acestea şi anume la Judecătoria Câmpeni, de la 3.500 dosare în anul 2017 la 3.348 în 2018, reprezentând o scădere de -4,34%.

Volumul de activitate pe materii la Curtea de Apel Alba Iulia şi la instanţele din circumscripţia acesteia

Din numărul total de 116.954, cauze nou intrate la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia sunt următoarele:

– 22.365 cauze au fost înregistrate în materie penală, cu 1.720 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -7,14%

– 58.805 cauze în materie civilă, cu 4.869 mai multe decât în anul 2017, în procent cu +9,02% cauze

– 7.781 cauze în materia litigii cu profesionişti, cu 1.142 mai puţin decât în anul 2017, în procent cu – 12,79%

– 3.698 cauze în materia litigii de muncă, cu 22 mai multe decât în anul 2017, în procent cu +0,59%

– 2.549 cauze în materia asigurări sociale, cu 1.411 mai multe decât în anul 2017, în procent cu +123,98%

– 8.533 cauze în materia minori şi familie, cu 73 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -0,84%

– 11.447 cauze în materia contencios administrativ si fiscal, cu 12.596 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -52,38%

-1.773 cauze în materia faliment, cu 219 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -10,99%

– 3 cauze în materia proprietate intelectuală, cu 13 mai puţine decât în 2017.

La nivelul tribunalelor din circumscripţie, unde funcţionează trei secţii, se constată o a scădere a numărului de cauze înregistrate în anul 2018 pe rolul secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în timp ce la celelalte secţii situaţia este diferită. Volumul de activitate al secţiei I civile a crescut în anul 2018 faţă de anul anterior la Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Hunedoara, dar a scăzut la Tribunalul Alba, în timp ce numărul total de dosare aflate pe rolul secţiei penale a scăzut la Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Alba şi a crescut doar la Tribunalul Sibiu, în anul 2018 faţă de anul 2017.

Numărul total al cauzelor nou intrate la judecătorii a crescut în anul 2018 faţă de anul 2017 în materia civilă şi a scăzut în materia penală. Astfel, în materie civilă, numărul cauzelor nou intrate a crescut cu un procent de +4,91%, de la 67.162 la 70.461, iar în materie penală a scăzut de la 18.368 cauze în anul 2017, la 17.354 în anul 2018, ceea ce reprezintă o scădere cu -5,52%.

vicepresedinte curtea de apel

Poate cel mai important proiect pentru Curtea de Apel Alba Iulia în 2018 a fost reprezentat de demersurile în vederea realizării unei platfomei informatice pentru implementarea dosarelor în format electronic, ce va fi funcțional cel mai târziu în 1 ianuarie 2020.

Potrivit președintelui Curții de Apel Alba Iulia, Liviu Odagiu, momentan proiectul se află în fază de implementare.

Coordonatorul proiectului este vicepreședintele instanței, Adrian Hancaș. Acesta a declarat că se va merge pe un model propriu și nu unul asemenănător cu cel de la instanțele de pe raza Curții de Apel Cluj. Acesta a mai spus că un mare ajutor va veni din partea informaticienilor de la Sibiu, care de asemenea au implementat sistemul de citire al unui dosar în mediul online.

Curtea de Apel Alba Iulia va continua implementarea și în anul 2019 al proiectului privind transparența justiției în mediul elevilor de liceu și al studenților.

vicepresedinte curtea de apel alba iulia

Nici starea unora dintre instanțele de judecată din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia nu au fost uitate, unele dintre ele având nevoie urgentă de intervenții de reabilitare.

Șase dintre sedii sunt într-o stare tehnică foarte bună şi nu necesită lucrări imediate, respectiv cele în care funcţionează: Judecătoria Blaj, Judecătoria Câmpeni, Judecătoria Sălişte, Judecătoria Mediaş, Judecătoria Hunedoara şi Judecătoria Avrig.

Alte sedii de instanţe sunt însă într-o stare tehnică dificilă, cu mari deficienţe de funcţionare, respectiv Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Deva, Judecătoria Petroşani şi Judecătoria Sibiu.

În încheierea conferinței de presă, președintele Curții de Alba Iulia, Liviu Odagiu, a declarat că dacă ar dispune de un ”instrument magic” ar reda clădirea în care funcționează instanța la forma pe care a avut-o odată, cea de Palat al Justiției.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement