Connect with us

Eveniment

VIDEO: Peste 150 de elevi din Alba Iulia față în față cu mai mulți deținuți ai Penitenciarului Aiud. Discuție reală despre droguri

Publicat

La Centrul multifuncțional aflat în cartierul Gheorghe Șincai din Alba Iulia a avut loc marți, 21 octombrie, o activitate informativ-preventivă, în contextul campaniei „Dă-ți jos masca!”, o inițiativă națională de prevenire și conștientizare a riscurilor asociate consumului de droguri.

În cadrul evenimentului, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au inițiat și ghidat o dezbatere tematică, cu sprijinul și participarea polițiștilor din cadrul Penitenciarului Aiud, având ca punct de plecare experiența de viață, alegerile, dar și consecințele acestora, desprinse din confesiunile unor persoane private de libertate, care au participat la activitate.

YouTube video

Acestui demers s-a alăturat și Inspectoratul Școlar Județean Alba, scopul activității constituindu-l creșterea gradului de informare și conștientizare, în rândul tinerilor, cu privire la consecințele legale și sociale ale consumului/traficului de droguri.

„Activitatea de astăzi a fost o activitate preventivă, înscrisă în cadrul campaniei „Dă-ți jos masca”. A fost o activitate gândită a fi altfel, într-un alt cadru și urmărind anumite obiective, în sensul în care am inițiat o dezbatere, o dezbatere ghidată, în parteneriat cu polițiștii de penitenciare din cadrul Penitenciarului Aiud, plecând de la povestea de viață, plecând de la experiențele, plecând de la deciziile și consecințele acestor decizii, în cazul unor persoane private de libertate.

Scopul activității nu a fost acela de a identifica exemple din categoria „așa nu”, deși inevitabil am parcurs și această etapă. Scopul a fost acela de a deschide mintea tinerilor, de a-i face să analizeze niște fapte, niște aspecte, de a-și trage propriile concluzii. Din punctul nostru de vedere, cred că ne-am atins acest obiectiv.

Cei cu care am discutat, copii, tinerii, al căror feedback l-am primit la finalul activității, au dat un exemplu prin faptul că au înțeles scopul nostru, au înțeles mesajul și au plecat cu o lecție învățată”, a transmis comisar șef de poliție Teodora Ardelean.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.