Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO-VIDEO: Masa Jidovului, monumentul natural impresionant care străjuiește Transalpina. Legendele din jurul lui

Publicat

Masa Jidovului este unul dintre cele mai interesante monumente ale naturii din Transilvania, aflat pe malul drept al râului Sebeș, în imediata apropiere a drumului național DN 67C –  Transalpina.

Masa Jidovului mai este cunoscută și sub numele de Masa Uriașului și este parte din situl Valea Frumoasei, cum mai este numită Valea Sebeșului – o rezervație geologică și peisagistică declarată arie protejată. 

Stânca izolată, formată din șisturi cristaline, se află la circa 10 kilometri sud de Șugag, pe malul drept al râului Sebeș, pe marginea DN 67C – Transalpina, aval de lacul de acumulare Tău – Bistra.

Asemănătoare unei mese, stânca se înalță cu circa 5 metri deasupra peretelui abrupt de pe malul râului Sebeș, la peste 100 de metri deasupra firului apei.

Masa Jidovului este o stâncă izolată, alcătuită din șisturi cristaline (micașisturi și paragnaise), care formează o platformă (formațiune geologică ieșită înspre vale) ce se aseamănă cu o masă.

Pe pereții stâncoși ai râului crește spontan pinul de pădure (pinus silvestris) într-unul dintre puținele locuri din țară într-o asociație vegetală cu aria restrânsă la noi (poaeto – pinetum silvestris). Tot aici se pot vedea exemplare izolate de larice sau zada (larix decidua), specie ocrotită pentru raritatea ei.

 

 

YouTube video

Legenda uriașului din Munții Sebeșului

Legenda spune că pe vremea lui Roșu și Verde Împărat, trăia prin Munții Sebeșului un uriaș, al cărui sălaș era în Jidoștina Șugagului.

Uriașul trăia în bună vecinătate cu ciobanii din părțile locului, și avea o stână mare. În drum de la pășuni spre vale, uriașul se oprea de prânz pe un loc mai ridicat, unde o stâncă îi folosea drept masa pe care își așeza merindele.

O altă legendă spune că numele vine de la evreii din vechime, numiți de localnici jidovi. Aceștia erau considerați niște uriași de către români, bulgari și maghiari.

Povestea spune că uriașii mâncau la masa cocoțată pe creste, stând cu picioarele „oblu în râul Sebeș”.

În trecut, Masa Jidovului sau Masa Uriașului avea înfiptă deasupra o stea de oțel. Legenda spune că cel care a pus-o acolo ar fi fost Mihail Sadoveanu, celebrul scriitor pasionat de zonă.

În realitate, Sadoveanu nu s-a cățărat niciodată pe Masa Jidovului, un lucru dificil chiar și pentru un alpinist cu experiență. De alfel, cățăratul pe stâncă este interzis pentru că șisturile se pot desprinde.

Masa Jidovului / Masa Uriașului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic și peisagistic), situată în sud-vestul Transilvaniei, la granița vestică a județului Sibiu cu cea sud-estică a județului Alba, pe teritoriile administrative ale comunelor Jina, Sibiu și Șugag, Alba (satul Tău Bistra), pe malul drept al râului Sebeș, în imediata apropiere de drumul național (DN 67C) Transalpina.

Cum se ajunge

La Masa Uriaşului se ajunge urmărind Transalpina, între Şugag şi Lacul Tău-Bistra, la circa 10 km sud de Şugag, pe versantul drept al râului Sebeş – partea stângă a DN 67C – Transalpina.

Nu există indicatoare, însă înaintând, veți putea observa o serie de formaţiuni pietroase, deosebite din punct de vedere geologic, dar şi peisagistic. Masa Jidovului este un monument al naturii realmente impresionant, pe care nu trebuie să îl ratați dacă mergeți pe Transalpină.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate