"Este de neimaginat ce am văzut astăzi pe Valea Sebeșului. Din punct de vedere al exploatării și gestionării necorespunzătoare a masei lemnoase, nu am văzut nicăieri mai rău ca în Alba". Acestea sunt cuvintele ministrului delegat pentru Ape și Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, care a susţinut, joi, un control pe linie silvică în județ. Aceasta a recunoscut că nu și-a putut imagina că va vedea așa ceva.

Publicitate

Lucia Varga s-a deplasat joi la mai multe exploatări lemnoase de pe Valea Sebeșului deoarece, susține ea, a primit anumite semnale că în zonă nu se respectă legislația în vigoare privind tăierile de arbori. Ceea ce a văzut însă la fața locului a fost, în opinia ministrului, inimaginabil:

"Lemn abandonat pe cursul apei, copaci tăiați necorespunzător și risc de formare de baraje în zonă din cauza acestor exploatări necorespunzătoare. Este mai rău decât am crezut, iar acesta este și motivul pentru care am dispus trimiterea de controale de la minister pe zona Sebeșului. Din cauza exploatărilor necorespunzătoare, firmele de acolo riscă să își piardă atestatele de funcționare", a declarat Lucia Varga.

Publicitate

Controalele efectuate joi pe linia tăierilor ilegale de arbori nu s-au soldat din păcate nici de această dată cu rezultate concrete. Anunțul dat de prefectul de Alba în cursul zilei de miercuri privind această acțiune pare să îi fi speriat pe tăietori, care nu au mai fost de găsit la fața locului. Această situație nu ar fi însă o premieră, deoarece, în urmă cu aproximativ o lună, o altă informație făcută publică în presă de prefectul Gheorghe Feneșer a ajuns la urechile "drujbarilor", care nu au mai putut fi identificați.

Publicitate

Lucia Varga speră ca fenomenul exploatărilor necorespunzătoare de arbori să poată fi controlat odată cu modificarea Codului Silvic. Aceasta recunoaște că de vină pentru această situație este și slaba remunerație de care beneficiază angajații ocoalelor silvice și care îi determină pe aceștia să sprijine activitățile infracționale: "trebuie să îi ajutăm pe cei care exploatează material lemnos și care dețin în proprietate suprafețe de păduri să intre în legalitate. De asemenea, este nevoie de reformarea ocoalelor silvice și stimularea angajaților să respecte legea. Aceștia, în prezent, au salarii foarte mici și cote reduse de combustibil. Voi încerca să îi ajut, dar le voi cere să respecte legea și toate dispozițiile legale în vederea realizării unor exploatări durabile a pădurilor".

Publicitate

Lucia Varga a fost însoțită joi în teren de directorul Direcției Silvice Alba, Dan Boariu și de prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer. Controalele au vizat Valea Sebeșului și mai precis zona din spatele barajului Tău.

FOTO: Cosmin NISTOR