Obiceiul Păștenilor, procesiune păstrată din generație în generație, de zeci de ani la Cugir, care ar fi trebuit să se desfășoare în Miercurea Mare înainte de Paștele ortodox, a fost organizată în a doua zi de Rusalii. Pentru că de Paști era stare de urgență cu restricții mai dure, evenimentul a fost amânat.

Publicitate

Așa că oamenii s-au adunat la Biserica ”Sfânta Treime” din Cugir, în ziua în care este sărbătorit și hramul lăcașului de cult. La slujba de luni au participat peste 100 de persoane, 70 dintre ei fiind ”pășteni”. Îmbrăcați în straie populare și cu icoane în mâini, credincioșii au înconjurat biserica de trei ori, alături de un sobor de preoți.

Vezi și LUNEA Sfântului Duh, a doua zi de Rusalii: De ce nu ar fi bine să te cerți sau să călătorești departe de casă astăzi. Superstiții, credințe și tradiții

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Obiceiul „Păștenilor” a apărut acum 71 ani, în 1948, în satul Vinerea, la inițiativa părintelui paroh Ioan Sabău, care a hotărât ca pregătirea Sfintelor Paşti să fie făcută de persoanele care împlinesc în cursul acelui an 60 de ani şi care vor purta numele de „păşteni”.

Acest obicei a fost preluat mai apoi și la Cugir. Este una dintre cele mai cunoscute tradiţii din zona Transilvaniei care se desfăşoară pe durata Săptămânii Mari a Postului Sfintelor Paşti.

Obiceiul începe cu mult înainte de Săptămâna Mare, când are loc întâlnirea celor care au împlinit vârsta de 60 de ani în decursul anului respectiv.

Publicitate

La Vinerea, în cadrul întâlnirii se stabilește de comun acord o familie, de regulă mai înstărită, care este gazdă. Aceştia aduc în gospodărie pâinea, vinul și vasele noi de brad în care sunt pregătite paștile ce sunt oferite celor prezenți în biserică în Noaptea de Înviere.