Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Zeci de credincioși au participat la Cugir, la procesiunea religioasă închinată Maicii Domnului

Publicat

Miercuri seara, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, numeroși credincioși, preoți, au participat la tradiționala procesiune dedicată acestei sărbători.

Manifestarea religioasă a debutat la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, lăcaș de cult care joi, își va sărbători hramul, cu Slujba de Vecernie cu Litie și a Slujbei Prohodului Maicii Domnului.

Citește și MESAJE de Sfânta Maria 2019. Felicitări și urări pentru prieteni, familie şi cunoscuţi, de ziua numelui

Convoiul religios însoțit de preoții (fostul protopop al orașului Cugir, Gheorghe Domnu, preot paroh Mircea Giurgea, preot Mircea Moșneag, preot paroh Mihai Gălățeanu și preot paroh Adrian Aldea) a transversat orașul pe traseul Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” – Bulevardul Alexandru Sahia – strada 1 Decembrie 1918 – strada Victoriei – strada Constructorului.

În fața procesiunii credincioșii au purtat o icoană de dimensiuni mari reprezentând scena Adormirii Maicii Domnului, prapuri, cruci și toacă, enoriașii intonând cântări specifice acestui eveniment religios.

La final a fost rostit un cuvânt de învățătură, preoții vorbind despre importanța și semnificația acestui pelerinaj, devenit tradiție în orașul de la „poalele” Drăganei.

Sfânta Maria Mare: Este greșit sau nu să faci urări, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?

15 august – ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, Sântămaria sau Uspenia.

Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi. 15 august e zi de praznic, când se dă de pomană pentru morţi. Dar tot în aceeași zi este Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor.

Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui şi a fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif. Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină. De la funeralii ar fi lipsit apostolul Toma. Iar când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă.

15 august: Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Superstiţii, obiceiuri mai mult sau mai puţin cunoscute

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement