Actualitate
FOTO:„Să ştii mai multe, să fii mai bun!”: Muzică tradiţională, pictură şi meşteşuguri pentru elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia

Mai multe clase din ciclul gimnazial și liceal au asistat la o prezentare despre muzica tradițională românească vocal-instrumentală, realizată de profesorii Alexandru Pal, Cristian Șușman și Ștefan Petriman. Astfel, elevii acestei instituții școlare au putut urmări fragmente din cântece străvechi românești interpretate la vioară, acordeon și nai, precum și descrierea acestor instrumente tradiționale. Surpriza pentru cei prezenți a fost interpreta Bianca Șușman, elevă în clasa a VI-a, la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia, care i-a impresionat prin calitățile vocale, dar și prin talentul său de a cânta la vioară. Ca un adevărat artist, Bianca Șușman și-a prezentat mai întâi străvechiul port tradițional, moștenit de la străbunicii ei, pe care-l poartă cu mândrie în orice spectacol folcloric și care îi însoțește cântecele ei. Bianca a demonstrat elevilor prezenți că prin perseverență, pasiune, dragoste pentru frumos și multă muncă se poate ajunge la performanță.
De asemenea, clasele primare din cadrul Colegiului Tehnic „Alexandru Domșa” au avut parte și ele de multe surprize. Pe parcursul orelor, cei mici au participat la activități de pictură, sub îndrumarea doamnei profesor Ioana Raica, care le-a vorbit despre frumusețea de a picta, precum și despre câteva tehnici simple în arta picturii, specifice vârstei lor. Tema aleasă și primită cu mult entuziasm de cei mici a fost flori de primăvară.

O altă clasă de liceeni, din cadrul acestui colegiu a participat la Căminul pentru Persoane Vârstnice, unde este amenajat atelierul de olărit, iar, îndrumați de doamna profesor Lucia Bratu, elevii au descoperit tainele olăritului, unii dintre chiar reușind să realizeze diferite obiecte din lut.
Întreaga activitate cultural-tradițională desfășurată marți, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” și Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia, se înscrie în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, specific acestei săptămâni în toate unitățile de învățământ din țară. Pe parcursul acestui an, cele două asociații, ATMA și Asociația Română pentru Cultură, vor desfășura o serie de activități de acest gen și în alte școli din oraș și județ, pentru promovarea culturii tradiționale românești.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News