Connect with us
Advertisement

Economie

Guvernul aprobă noi măsuri bugetare. Menținerea acordării bonusurilor și condiții de majorare a salariilor la stat

Publicat

Guvernul aprobă în ședința de joi modificări la măsurile fiscal-bugetare aplicate anul trecut prin Legea 296/2023 și OUG 115/2023 (Ordonanța ”trenuleț„).

Proiectul de OUG pus în transparenţă de Ministerul Finanţelor prevede instituirea posibilităţii Guvernului de a stabili prin memorandum

un număr total de funcţii de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăşi 10% din numărul total de posturi aprobate,

dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

  • autoritatea/agenţia/instituţia s-a reorganizat ca urmare a implementării prevederilor Legii nr. 296/2023
  • după data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 a primit atribuţii suplimentare pentru punerea în aplicare a unor prevederi legislative europene.

Voucherele de vacanță

Se propune menţinerea acordării bonusurilor pentru angajații instituțiilor publice cu salariul net până la 8000 de lei.

Este vorba despre drepturile de hrană/indemnizaţia de hrană/tichetele de masă/norma de hrană la valoarea aflată în plată. Inclusiv voucherele de vacanță de 1.600 de lei.

Măsura este atât pentru operatorii economici care nu au pierderi, cât şi pentru operatorii economici care au înregistrat pierderi.

Noua lege a salarizării: Bugetarii vor avea un salariu compus dintr-o parte variabilă și una fixă

Se prevăd sancţiuni pentru nerespectarea politicii salariale de către operatorii economici care înregistrează pierderi şi/sau plăţi restante, potrivit Agerpres.

Cotă de cel puțin 50% din profit, la bugetul de stat

Penru companiile de stat, Guvernul va putea stabili anual, prin memorandum elaborat de Ministerul Finanţelor:

  • repartizarea unei cote din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat mai mare decât limita stabilită de minimum 50%.

Pentru operatorii economici care au indicatori de rezultat sau de proiect stabiliţi în baza unor contracte de finanţare din fonduri europene nerambursabile se reglementează posibilitatea ca:

  • în baza aprobării autorităţii publice tutelare, să efectueze cheltuieli necesare în vederea realizării acestor indicatori, prin excepţie de la prevederile din Legea nr. 296/2023.

Creșteri de salarii companii de stat

Operatorii economici care au înregistrat pierderi contabile și/sau plăți restante la data de 31 decembrie 2023 pot prevedea creșteri salariale pentru anul 2024. Condiții:

  • să prezinte odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, un plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor sau Consiliul de Administrație, după caz. Acesta să conțină măsuri concrete și cuantificabile de reducere a pierderilor și plăților restante, după caz și termenele de realizare a acestora
  • să nu programeze în anul 2024 creșterea numărului de personal față de cel realizat în anul 2023
  • să nu acorde bonusuri, prime, premii și alte similare, în 2024
  • să nu majoreze/indexeze/aplice alte mecanisme de creștere salarială în 2024, pentru drepturile salariale în plată la 31 decembrie 2023

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement