Connect with us
Advertisement

Eveniment

Guvernul se pregătește să concedieze pensionarii angajați la stat. Nume grele din administrația din Alba, vizate de măsură

Publicat

Guvernul caută modalităţi să acopere o „gaură” de 7 miliarde de lei din buget şi începe tăierile. Primii vizaţi vor fi pensionarii care lucrează la stat. În mai multe instituții publice din Alba se regăsesc persoane care, după ce au ieșit la pensie, au fost reangajate la diverse servicii sau compartimente. Unele dintre acestea și-au păstrat funcțiile, altele au fost angajate pe posturi noi. 

În Alba, printre instituțiile cu pensionari reangajați se numără Instituția Prefectului Alba (cel puțin două persoane), Consiliul Județean Alba (cel puțin patru persoane) și Primăria Alba Iulia (cel puțin opt persoane). O parte dintre pensionari nu sunt lăsați să plece deoarece sunt considerați foarte buni profesioniști pe domeniile în care sunt angajați.

Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici au anunţat vineri care vor fi primele ţinte de unde plănuiesc să taie din cheltuieli, pentru reducerea deficitului bugetar.

Eugen Teodorovici a venit cu ideea ca primii care ar trebui să contribuie la acoperirea deficitului bugetar să fie pensionarii care lucrează la stat. Ministrul de Finanţe a venit cu ideea ca aceştia să nu mai poată cumula pensia primită de la stat cu salariul pe care încă îl încasează pentru că nu s-au retras din activitate.

„Dacă te-ai pensionat din sistemul de stat, mai lucrezi la stat? Eu spun că nu. Mergi în privat! Ştim foarte bine ce se întâmplă de ani de zile în acest sens. Sunt măsuri de bun-simţ pe care le vom discuta, astfel încât până la rectificare să fie prezentate şi, sper, multe din ele să fie şi asumate”, a declarat Eugen Teodorovici.

Reamintim că, la finalul anului 2008, Guvernul Boc a emis o ordonanţă de urgenţă prin care să fie interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat. Cu toate acestea, ordonanţa a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României. CCR susţinea că măsura afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie, privind dreptul la muncă şi dreptul la pensie.

O iniţiativă similară se află în prezent în Parlament. Deputatul PNL Florin Roman a depus în februarie 2019 un proiect de lege pentru reglementarea cumulului pensiilor cu câştigurile salariale. Astfel, el vrea ca nivelul pensiei unei persoane care este angajată în acelaşi timp şi la stat să fie limitat la echivalentul unui salariu minim pe economie. Deputatul motivează această iniţiativă prin faptul că, în ultimii ani, în special foşti angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, cu funcţii de conducere şi remuneraţi corespunzător, au ieşit la pensie şi s-au reangajat la stat imediat.

Roman spune că, potrivit studiului de impact pe care l-a făcut înainte de a redacta proiectul de lege, aproximativ 100.000 de oameni sunt atât pensionari, cât şi angajaţi la stat.

Şi Viorica Dăncilă a venit cu o soluţie pentru reducerea cheltuielilor, respectiv eliminarea angajaţilor detaşaţi din firme în ministere pe salarii mari. „Sunt foarte multe persoane, pe unele dintre ele le ştim, pe altele le aflăm acum când facem analiza fiecărui minister, persoane care sunt detaşate de la societăţi comerciale. Dacă e angajat de trei zile pe salariul de prim-ministru, detaşarea se face pe salariul din societate. Aceste lucruri nu le mai putem accepta. Vom cere detaşările de la fiecare minister în parte, pentru că nu e corect şi nu e un mod constructiv de abordare”, a declarat Dăncilă, citată de Agerpres.

sursa: adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    luni, 08.07.2019 at 16:21

    In afara de aia acoperiti. Pai ce dracu, merge dupa ei ?

  2. mihaela

    joi, 11.07.2019 at 10:23

    prin concedierea pensionarilor in mod logic si legal se vacanteaza posturile care vor fi ocupate de alti candidati (nepensionati)..deci care e reducerea cheltuielilor?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement