Connect with us
Advertisement

Câmpeni

În loc să ancheteze un caz, un polițist din Alba a amendat un cetățean care a sunat la 112. Acțiunea, criticată dur de magistrați

politie noaptea

Publicat

Judecătorii din Câmpeni i-au dat dreptate unui bărbat care a fost amendat cu 2000 de lei pentru că a sunat la 112 și a cerut ajutorul poliției într-o situație în care era implicat. 

În linii mari, bărbatul a sunat la 112 și a soliciat prezența poliției, deoarece drumul de acces către o proprietate a sa ar fi fost blocat de vecini.

Polițiștii prezenți la fața locului în loc să ancheteze cazul i-au transmis bărbatului că este o cauză civilă și că trebuie să o rezolve în instanță. 

Mai mult de atât bărbatul a susținut în fața instanței că polițiștii l-ar fi determinat să își retragă plângerea pe care a făcut-o. 

Degeaba bărbatul le-a spus că părinții săi ar avea o decizie în justiție prin care li se permite accesul pe terenul respectiv.

Mai mult de atât, după ce au discutat cu persoanele care i-ar fi blocat accesul unul dintre polițiști a întocmit două amenzi pe numele bărbatului. Una dintre ele pentru că a sunat la 112 în mod abuziv și alta pentru că i-ar fi înjurat pe cei în cauză.

Modul de lucru al polițistului în cauză este criticat de magistrații din Câmpeni care în data de 28 februarie 2023, i-au dat dreptate bărbatului și au anulat amenda primită.

Motivarea instanței a devenit publică fiind disponibilă pe portalul rejust.ro.

De la ce a pornit totul

Bărbatul a susținut în instanță că ”deţine hotărâre judecătorească emisă în anul 1988 prin care s-a acordat drept de trecere în favoarea tatălui său, decedat, precum şi a mamei.

Se arată că în primăvara anului 2022 vecinii ar fi efectuat anumite lucrări pe terenul proprietate petentului, fără a avea vreun acord şi au blocat trecerea, prin aceasta împiedicându-i-se accesul la proprietate.

Ulterior respectiv după data 15.10.2022 i-a rugat să elibereze trecerea şi să îşi retragă gardul dar aceştia au refuzat, situaţie care l-a determinat să se adreseze telefonic Postului de Poliţie al comunei  solicitând prezenţa agenților să constate aspectele sesizate.

Întrucât nu s-a realizat ieşirea în teren, a apelat SNUAU 112 şi la nr de telefon al IPJ Alba, solicitând prezența în teren. Cu ocazia prezenței agenţilor la imobil se susţine că a fost avertizat că i se aplică amendă contravenţională, chiar dacă nu s-a realizat nicio cercetare.

Se mai arată că s-a încercat determinarea sa pentru a-şi retrage plângerea formulata însă nedând curs acestei solicitări i-au fost aplicate amenzi contravenţionale apreciate de acesta ca fiind nelegale”, se arată în motivarea instanței.

Cum au motivat polițiștii amenda

După ce au ajuns la locul solicitării polițiștii i-au spus bărbatului că este o problemă ce se rezolvă în instanță, în materia civilului. Mai mult de atât, aceștia au vorbit și cu cei care i-ar fi blocat terenul și care au spus că zona respectivă le aparține și că nu au blocat drumul.

De asemenea au mai spus că bărbatul le-a adresat injurii. Polițiștii știau cine este bărbatul și că a mai avut și în trecut amenzi pentru conviețuire.

Însă la nivelul Poliției din Câmpeni la acel moment erau deschisedouă dosare prin care se cercetează fapta de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti și infracţiunea de tulburare de posesie.

Drept urmare, l-au amendat pe bărbat cu 2000 de lei.

Sancționarea bărbatului și motivarea polițistului constatator aspru criticată de magistrați

Judecătorii din Câmpeni care i-au dat dreptate bărbatului în cauză au criticat modul în care polițiștii au analizat cazul și au hotărât să îl amendeze pe bărbat.

”Procesul verbal a fost încheiat în urma investigaţilor realizate de agentul de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu inclusiv prin luarea poziţiei persoanelor la care s-a făcut referire în urma apelării numărului de urgenţă 112.

Agentul de poliţie a arătat că aspectele reclamate nu se confirmă, că litigiu este de natură strict civilă, deşi o astfel de concluzie nu se poate lua în considerare, în cauză nefiind realizată o anchetă efectivă din partea organului sesizat.

Mai mult trebuie avut în vedere că nu este vorba despre o simplă încunoştinţare / sesizare a organelor de poliţie, în condiţiile în care petentul a reclamat comiterea de către vecin a două infracţiuni, fapte pentru care se efectuează cercetării penale la Postul de Poliţie.

Respectivele plângeri au legătură şi cu sesizarea formulata prin SNUAU 112, în legătură cu nerespectarea unor hotărârii judecătorești respectiv a dreptului potenţial pe care petentul îl susţine pentru trecere la proprietatea rămasă ca moştenire.

Poziția oarecum pripită poziţia agentului constatator de a aduce la cunoştinţa petentului că litigiul reclamat ar avea o natură strict civilă, în condiţiile în care acesta a încunoştinţat că prin fapta săvârșită de numitul  nu s-ar respecta măsurile dispuse printr-o hotărâre judecătorească.

(…) Concluziile agentului constatator privind litigiul de natură strict civilă puteau să vină doar după momentul in care se realiza o anchetă efectivă. Nu rezultă că agentul constatator ar fi realizat vreun act pentru înlăturarea eventualei încălcări a normelor penale de către una din părţi şi că prin acţiunile sale ar fi urmărit să detensioneze situaţia creată.

(…)Raportându-ne la cazul de faţă, printr-o largă extrapolare sar putea reține întrunirea elementelor constitutive ale acestei contravenţii, deşi în realitate, stabilirea caracterului fals al alertei implica să se efectueze cercetării ample pentru a se stabili dacă traseul de trecere invocat de petent a fost sau nu blocat, in mod întemeiat din partea vecinului şi dacă în raport cu acesta exista o hotărâre judecătorească care să il oblige să nu întreprindă niciun demers pentru exercitarea trecerii de către petent.

Sancţiunea aplicată de agentul constatator este vădit disproporţionată, în condiţiile în care, cu multă indulgenţă, s-ar putea reţine comiterea de către acesta a contravenţie, fapta săvârşită de acesta aflându-se la limita dintre contravenţie şi o faptă neincriminată ca şi contravenţie.

Nu se poate reţine reau-credinţă a contravenientului prin apelarea SNUAU 112, prin aceasta urmărind să obţină sprijinul organelor statului pentru respectarea unor potenţiale drepturi obţinute prin hotărâre judecătorească.

Aceste drepturi încălcate, conform susţinerii petentului, ar face obiect al analizei în cele două dosare arătate în cuprinsul raportului întocmit de agentul constatator”, se arată în motivarea instanței.

Drept urmare magistrații au anulat amenda de 2000 de lei și au înlocuit-o cu un avertisment.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, în termen de 30 de zile.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. pilu

    marți, 14.03.2023 at 20:21

    Aşa-i când angajezi din sursă externă năcădăi.

  2. mistreț sifonar

    marți, 14.03.2023 at 22:48

    niște năcădăi incompetenți m-au amendat și pe mine. am sunat în 16, au venit a doua zi și au bălegat o amendă că cică apelare nejustificată, că n-am mai găsit pe nimeni. vai de …a lor de incompetenți și handicapate boite cu roșu la bot. aiaie. dar sălăriocul le intră în cont, ok

  3. mirel

    miercuri, 15.03.2023 at 10:55

    Cred ca asa invata la scoala lor: ameninta si amendeaza pe cel care le cere ajutorul, ca sa se invete minte si alta data… sa nu mai faca.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement