Eveniment
Indicatorii tehnico – economici pentru varianta ocolitoare a municipiului Blaj, aprobați de Guvern. Graficul de execuție
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico – economici pentru varianta ocolitoare a municipiului Blaj, parte complementară a drumului transregio Blaj – Teiuş – A10. Potrivit primarului Gheorghe Rotar, va fi cel mai greu proiect de până acum, al administrației locale.
Valoarea totală a acestei investiții este de 204,8 milioane lei (inclusiv TVA), iar finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Operațional Transport 2021-2027 și de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, se arată în motivarea Hotărârii de Guvern, prin care au fost aprobați indicatorii.
Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, urmează ca Guvernul să aprobe declanșarea procedurilor de expropriere a proprietăților private care constituie coridorul de expropriere al „obiectivului de interes public național Varianta Ocolitoare Blaj”.
„În tot acest timp, Primăria Municipiului Blaj, care implementează acest obiectiv de investiții prin delegare de responsabilitate de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), continuă derularea procedurilor de licitație pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor, realizate pe baza studiului de fezabilitate întocmit anul trecut și aprobat de CNAIR.
În prezent, sunt evaluate cele două oferte depuse pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor”, a declarat Rotar pentru Radio Blaj.
Data estimată pentru finalizarea lucrărilor
Primarul municipiului Blaj s-a arătat convins că termenele anunțate în data de 9 februarie 2023, la semnarea contractul de asociere dintre Municipiul Blaj și CNAIR, vor fi respectate, respectiv finalul lunii decembrie 2023 pentru proiectare și finalul anului 2025 pentru execuție.
Varianta ocolitoare a municipiului Blaj va avea următorul grafic de execuție:
- februarie 2023 – iunie 2023: procedura de achiziție pentru Proiectare și Execuție;
- iulie 2023 – decembrie 2023: faza de Proiectare;
- ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025: Execuția lucrărilor.
Toate procedurile prezentate în graficul de execuție vor fi coordonate de administrația blăjeană.
Varianta ocolitoare a municipiului Blaj: traseu și date tehnice
Varianta ocolitoare a municipiului Blaj va avea o lungime totală de 6,845 km, un viaduct spectaculos în lungime de aproximativ 300 de metri și patru sensuri giratorii.
Varianta ocolitoare începe pe DN14B, la intrarea dinspre Alba Iulia, înaintea podului de pe râul Târnava Mică, unde va fi amenajat un sens giratoriu, și va continua în zona de versant a luncii Târnavei Mici spre Petrisat, unde va fi construit un viaduct, în lungime de aproximativ 300 de metri, peste râul Târnava Mică, calea ferată și magistrala de gaz.
Drumul continuă paralel cu linia C.F. Blaj – Praid (zona Fântâna Domnișoarei), dupa care urcă pe platoul din partea de nord a municipiului Blaj, spre fostul IAS Blaj.
Traseul intersectează drumul județean DJ 107 (Blaj – Târnăveni) pe drumul care duce spre rampa de transfer deșeuri menajere și prelungirea strada Izvorului, unde este prevăzut un sens giratoriu, urmând ca traficul din drumul judetean înspre/dispre varianta de ocolire să fie deviat printr-un sens giratoriu.
Traseul continuă prin fostele plantații de viță de vie până la coborârea spre DN 14B (ieșirea spre Mediaș), unde va fi amenajat al patrulea sens giratoriu, ce reprezintă și punctul de final al variantei ocolitoare.
„Odată realizat acest mare obiectiv de investiții, în zona centrală și rezidențială a municipiului Blaj nu vor mai circula autovehiculele cu o masă mai mare de 3,5 tone, cu excepția celor de aprovizionare, care vor primi autorizații individuale de acces.
De asemenea, după inaugurarea variantei ocolitoare ne dorim ca în zilele de sâmbătă și duminică arterele rutiere situate în zona centrală a municipiului Blaj să devină pietonale”, a mai anunțat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Realizarea variantei ocolitoare conduce la scoaterea traficului greu și de tranzit din interiorul municipiului Blaj, asigurând dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport, reducerea timpilor de parcurs, reducerea costului accidentelor, dar și reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului înconjurător (poluare fonică și atmosferică).
„Varianta ocolitoare a municipiului este cel mai important proiect de infrastructură din istoria Blajului, care ne va ajuta să asigurăm o conexiune rapidă a Blajului cu autostrada A10 (Sebeș – Turda), cu beneficii majore în dezvoltarea economică și turistică a întregii zone”, a adăugat primarul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News