Connect with us

Eveniment

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari. Ce condiții pun șefii Coaliției

Publicat

Senatul a adoptat tacit, fără dezbateri, proiectul de lege inițiat de USR, privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari. Actul normativ va fi trimis Camerei Deputaților, care este for decizional.

Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, spunea că proiectul vine să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, transmite RADOR.

”Astăzi suntem un parlament supradimensionat, matematic și de asemenea din punct de vedere al voinței poporului, care dorește din partea clasei politice răspundere, responsabilitate și diminuarea cheltuielilor” a spus Pălărie.

Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, spune la rândul său că decizia coaliției este una de susținere a reducerii numărului de parlamentari.

El nuanțează însă: ar fi vorba de o reducere de 10%, iar despre proiectul USR spune că ”are niște deficiențe din punct de vedere juridic”.

Președinte Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu (PSD), a anunțat anterior și el că susține reducerea numărului de parlamentari, dar a pus condiția ca alegerea să se facă cu vot uninominal: ”Avem un referendum în România, ținut în urmă cu 15 ani dacă nu mă înşel, care așteaptă să fie pus în practică. Noi susținem 300 de parlamentari, dar avem o mențiune, am vrea să fie vot uninominal”.

Un parlamentar ne costă aproximativ 130.000 de euro pe an,  plus costurile cu personalul de suport, cheltuielile de deplasare, cazare și alte beneficii.

Documentul adoptat Tacit de Senat merge la Camera Deputaților pentru votul decizional.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.