Connect with us
Advertisement

Actualitate

Inițiativa antifumat poate conduce la reducerea vânzărilor și pentru alte categorii de produse. Reacția producătorilor de țigarete

Publicat

fumat_tigaraScăderea traficului de consumatori fumători poate conduce la reducerea vânzărilor și pentru alte categorii de produse – coșul de cumpărături al unui fumător este cu peste 30% mai mare decât cel al unui nefumător, arată producătorii de țigarete, care au depus un punct de vedere la proiectul de amendare a Legii 349/2002 cu privire la combaterea efectelor fumatului. În opinia acestora, actul normativ poate duce la pierderea a 20.000 locuri de muncă si ar putea înjumătăți cifra de afaceri pentru aproape 50% din punctele de vânzare care comercializează țigarete.

Producătorii de țigarete au depus recent, la Camera Deputaților, un punct de vedere referitor la propunerea de interzicere totală a fumatului în spațiile publice închise și de interzicere a comercializării produselor din tutun la o distanță de mai puțin de 250 m de spitale și unități de învățământ.

“Estimăm că, dintr-un total de 73.000 de puncte de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun, aflate la ora actuală în România, vor fi afectate peste 46% la nivel național: 54% în mediul urban și 27% în mediul rural”, se arată în documentul menționat. Potrivit semnatarilor, “restricția listării produselor din tutun va reduce cifra de afaceri a comercianților afectați cu 35% până la 50%”.

După cum se explică în scrisoarea adresată Camerei Deputaților, scăderea traficului de consumatori fumători poate conduce la reducerea vânzărilor și pentru alte categorii de produse (coșul de cumpărături al unui fumător este cu peste 30% mai mare decât cel al unui nefumător).

Cifra de afaceri va scădea în cuantum egal cu vânzările generate de categoria de țigarete, iar reducerea volumelor şi a profitului va determina în mod direct scăderea posibilităților fiecărui comerciant de a plăti salarii sau de a menține numărul de angajați. Ca urmare, sunt anticipate efecte în lanț pentru antrepozitari, angrosiști, transportatori, fiind estimate pierderea a circa 20.000 de locuri de muncă din totalul de circa 40.000 în această ramură economică, pe lanțul de aprovizionare şi distribuție.
În România, fumatul în locurile publice este reglementat prin Legea 349/2002. Pentru restaurante și baruri, atunci când proprietarii sau managerii acestora nu stabilesc că fumatul este interzis în localurile respective, legea impune separarea efectivă a spațiilor, astfel încât cel alocat fumătorilor (izolat și ventilat corespunzător) să nu depășească 50% din întreaga suprafața destinată clienților. În același timp, proprietarii sau managerii localurilor cu o suprafață destinată clienților de sub 100 mp, pot decide dacă spațiile respective să fie alocate exclusiv pentru fumători sau nefumători, cu afișarea corespunzătoare a acestei informații. În ceea ce privește instituțiile publice, legea prevede interzicerea fumatului în spațiile comune, de trecere și în birouri. În acest moment, legea permite fumatul doar în spații special amenajate (marcate, dotate și ventilate corespunzător).

Conform Recomandării Consiliului European, de a proteja cetățenii de expunerea la fumul de țigară, fiecare stat membru a reglementat diferit acest subiect, de la interdicție totală, de exemplu în Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Malta sau Ungaria, până la restricții rezonabile, cum ar fi, de exemplu: Germania, Austria, Estonia, Polonia sau România. În ciuda existenței unui cadru legislativ clar și echitabil, implementarea deficitară a acestuia și lipsa unor măsuri ferme de control al implementării și al aplicării sancțiunilor duc astăzi la propuneri extreme”, se mai arată în scrisoare, semnatarii opinând ca nu lipsa legislației este problema în România, ci aplicarea ei deficitară.

Așadar, companiile de tutun solicită “efectuarea unui studiu de impact, care să pună în perspectivă discrepanța între obiectivul de sănătate publică urmărit și mijloacele prin care se dorește ca acesta să fie atins”, măsura necorelând obiectivul de sănătate publică cu efectul real al restricțiilor. “Nu în ultimul rând, încasările la bugetul de stat, încasări provenind din producția și comercializarea produselor din tutun, vor fi afectate major”, se concluzionează înscrisoarea adresată Camerei Deputaților.

În luna septembrie a anului trecut, Camera Deputaților a inițiat un proiect de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, proiect care are ca obiectiv de reglementare interzicerea completă a fumatului în spațiile publice, în scopul micșorării numărului de fumatori pasivi și activi. Printre propunerile de amendamente la Legea 349/2002, se afă și unul care prevede interzicerea vânzării produselor din tutun, la o distanță de mai putin de 250 de metri de punctele de acces în spitale și unități de învățământ.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe și contribuții. Suma reprezintă 1,75% din PIB si 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement