Eveniment
UPDATE: Inițiativa „Fără păcănele lângă școli”, aprobată la Senat. Legea va limita accesul la jocurile de noroc
Inițiativa parlamentarilor USR „Fără păcănele lângă școli” ajunge luni la vot în Senat. „Proiectul va fi discutat cu prioritate de plenul Senatului”, spune președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
UPDATE: Proiectul a fost adoptat luni în plenul Senatului. Votul final va fi la Camera Deputaților.
„Proiect care se referă la limitarea accesului la jocurile de noroc.
Este o temă despre care foarte mulți vorbesc în spațiul public, dar puțini se străduiesc să și pună și în scris idei care să fie foarte bune pentru generația tinerilor dependenți într-o anumită măsură de aceste jocuri de noroc, o dependență cauzată de necunoaștere, de publicitatea agresivă de pe TV și din online, o dependență gernerată de proximitatea acestor păcănele și jocuri de noroc de școli, locuri de joacă.
Acesta este motivul pentru care astăzi în comisia juridică s-a discutat foarte serios despre acest proiect și mă bucur că amendamentele PNL, alături de alte amendamente, au fost aprobate și proiectul va fi discutat cu prioritate de plenul Senatului”, spune Alina Gorghiu.
Limitarea accesului la jocurile de noroc: cea mai importantă prevedere din noua lege
Cea mai importantă modificare, menționează Gorghiu, este faptul că pe o distanță de 300 de metri pietonali față de instituțiile de învățământ sunt interzise spațiile în care se desfășoară jocuri de noroc.
„În al doilea rând, pentru a fi foarte corecți, mă bucur că s-a adoptat un amendament al colegilor de la PSD care prevede că aceste jocuri legate de păcănele să nu mai poată să fie funcționale în baruri.
Acest lucru este foarte bun pentru că din păcate, am arătat în spațiul public și am discutat despre acest lucru, din școli, din licee, deși nu au voie, cu rucsac în spate, elevi care au sub 18 ani intră direct în sala de jocuri de noroc, direct la păcănele, pentru că sunt în proximitatea liceelor.
E foarte simplu să faci acest lucru când ai tentația sub nas. Trebuie să ne preocupăm ca această legislație să fie din ce în ce mai strictă.
Acest lucru va trebui discutat mult mai serios, având toate proiectele privind interzicerea publicității pentru jocurile de noroc, modalitatea în care restricționăm prezența acestor sedii în promximitatea locurilor unde copiii se simt în elementul lor”, încheie Gorghiu.
„Fără păcănele lângă școli” la vot în Senat
„Raportul de admitere este o victorie a bunului-simț și al responsabilității. Sperăm ca inițiativa să treacă de Senat cu un vot în unanimitate. Nu este vorba doar de câți bani aduce o industrie la buget, este vorba de responsabilitatea pe care o avem, ca politicieni, față de copii și față de tineri”, spune senatorul USR Sebastian Cernic.
Ce mai prevede proiectul
Administratorii sălilor de jocuri de noroc vor avea un an timp să relocheze sediile actuale, dacă legea va fi aprobată și promulgată.
Proiectul a fost inițiat de PNL și USR, a primit raport de admitere de la Comisiile Economică și Juridică și Senat și este votată luni în plen.
Amendamente au fost depuse de PNL, USR și PSD.
Cel mai recent prevede că autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se obține dacă se face dovada că spațiul:
- nu se află pe o rază de 300 m pietonali a unităților de învățământ sau în incinta acestora, inclusiv campusurile aferente acestuia
- se află la 300 de metri de locuri de joacă pentru copii, definite ca orice spațiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii
- este la 300 de m de instituții de credit sau unor instituții financiar nebancare, unor așezăminte de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 13.03.2023 at 17:31
Înseamnă că pot exista chiar lîngă Primărie, sau într-un spaţiu al Primăriei excedentar.