Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Instanţele de judecată din Alba, afectate de deficitul mare de personal. Curtea de Apel, pe locul I ca încărcătură de dosare pe judecător

Publicat

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) aduce din nou în discuţie la Alba Iulia problema deficitului de personal cu care se confruntă instanţele de judecată din ţară şi necesitatea urgentă a suplimentării schemei de personal. Numărul redus al judecătorilor influenţează în mod direct buna desfăşurare a actului de justiţie şi este principala cauză a termenelor lungi pe care magistraţii sunt nevoiţi să le ofere pentru soluţionarea cauzelor. Curtea de Apel Alba Iulia este instanţa cu cea mai mare încărcătură de dosare pe număr de judecător, situându-se mult peste media pe ţară.

Preşedintele CSM, Alina Nicoleta Ghica, a participat, miercuri, la şedinţa de bilanţ a Curţii de Apel Alba Iulia, iar unul dintre subiectele atinse de aceasta a fost acela al necesităţii suplimentării de personal, proces aflat în plină desfăşurare. Ghica a explicat că, din primele analize efectuate, a reieşit că la nivel de ţară deficitul de personal este de peste 800 de judecători. Această  problemă este identificată şi la nivelul instanţelor din Alba.

Potrivit preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, Adriana Petraşcu, deficitul de personal la nivelul instanţelor aflate în jurisdicţia Curţii este de 20 de judecători faţă de media pe ţară, dar există şi trei instanţe în judeţ unde acest deficit este mult sub media naţională: „Oamenii se plâng şi acuză judecătorii de termenele lungi care le sunt acordate pentru soluţionarea unui dosar, dar este foarte important să se dimensioneze schemele de personal, să se rezolve problema acestui deficit şi abia apoi să se vadă dacă se dau termene lungi. Majoritatea proceselor sunt soluţionate în termen de 6 luni, dar, dacă nu ai oameni, iar dosare vin în fiecare zi, e normal ca termenele să fie lungi”.

În 2011, la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, un singur judecător a avut de soluţionat, în medie, un număr de 868 de cauze, de la 716 cât au fost în 2010. Chiar şi aşa, procentul cauzelor soluţionate de această instanţă a crescut cu 29,88% faţă de 2010 şi cu 65,47% faţă de 2009. O creştere a stocului de dosare a fost înregistrată în anul precedent şi la nivelul tribunalelor şi judecătoriilor din Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax