Administrație
LISTA: Instituțiile publice și magazinele din Alba Iulia, în care accesul este condiționat de certificatul verde. Ce spune legea
- Certificatul verde COVID a devenit obligatoriu, oficial, pentru majoritatea activităților, începând de luni, 25 octombrie, când au intrat în vigoare noi restricții.
În aceste condiții, accesul în anumite locații este condiționat de acest document.
Unde este necesar certificat verde COVID. Ce spune legea
Accesul doar cu certificat verde COVID se face la:
– centrele comerciale (mall-uri), unitățile de cazare (hoteluri, pensiuni – etc), restaurante, cafenele sau alte unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate
– instituții publice centrale și locale (inclusiv primării, consiliul județean, prefectură), regiie autonome și operatorii economici cu capital public; acces vizitatori cu certificate verde sau test (rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore)
– spații comerciale (comercializarea produselor nealimentare)
– firmele private care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan
Excepții (adică nu trebuie certificat verde pentru acces la):
- alimentare, farmacii (în afara centrelor comerciale), benzinării;
- activități religioase (biserici)
- unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale (ex: supermarket în afara mall-ului)
Vezi integral Lista CLARĂ a regulilor, restricțiilor și excepțiilor în vigoare în România, aprobate de Guvern
Restricțiile de acces nu se aplică copiilor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani dacă sunt însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală.
Acces doar cu certificat verde COVID în ALBA IULIA
Ne-am interesat despre condițiile de acces în unele locații din municipiul Alba Iulia, pentru a veni în sprijinul locuitorilor.
Instituția Prefectului Alba și servicii subordonate / Primăria Alba Iulia și servicii subordonate / (inclusiv Evidența Populației)
Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, este permis doar celor care:
– fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
– prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
– se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală se realizează prin intermediul CERTIFICATULUI DIGITAL VERDE al Uniunii Europene care va fi verificat prin aplicația mobilă de verificare.
Pentru preluare hârtii/acte/operațiuni simple – se preiau din afara sediilor, după caz.
Audiențele la Instituția Prefectului Alba sunt suspendate.
Primăria Alba Iulia – număr redus de participanți pentru cununiile civile
Primăria a anunțat că numărul participanților la cununiile civile a fost redus la 9.
Taxe și impozite Alba Iulia (Direcția Venituri Primăria Alba Iulia)
– acces în interiorul sediului doar cu certificat verde covid sau test negativ;
– în cazul persoanelor nevaccinate/netrecute prin boală, care nu prezintă rezultat test negativ și care au nevoie de anumite operațiuni, actele se preiau și în afara sediului, după caz;
– sunt disponibile serviciile electronice – Ghiseul.ro sau portal primărie – pentru plata amenzi de exemplu.
Administraţia Județeană a Finanţelor Publice Alba (și Serviciile Fiscale Municipale și Orășenești)
– acces în incintă doar cu certificat verde COVID (dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală)
– obligaţiile fiscale pot fi îndeplinite prin mijloacele de comunicare la distanţă: SPV, formular de contact, etc.
– plățile pot fi făcute prin internet banking sau www.ghiseul.ro
Magazine
Alba Mall
– acces în incintă doar cu certificat verde COVID
Mercur City Mall
– acces în incintă doar cu certificat verde COVID / test negativ
Altex
– acces în incintă doar cu certificat verde COVID
Dedeman
– acces în incintă doar cu certificat verde COVID sau rezultat test negativ imprimat hârtie
Ambient
– acces în incintă doar cu certificat verde COVID
PEPCO
– acces în incintă cu certificat verde COVID
La supermarketuri/ magazine alimentare, farmacii (în afara mall-urilor), accesul nu este restricționat.
Ce este certificatul verde COVID
Certificatul digital COVID atestă îndeplinirea uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
Certificatul verde COVID poate fi descărcat de AICI.
Certificatul verde COVID este gratuit. În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinților.
Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări.
În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail. Suport Call Center: 021.414.44.25
Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.
Persoanele care pot obține certificatul digital sunt cele care:
- au schema completă de vaccinare în România;
- au cel puțin o doză în România din schema completă;
- au schema completă într-un stat terț (NON UE) și sunt cetățeni români sau membrii familiilor acestora;
- au trecut prin boală (pe teritoriul României), dacă nu au trecut 180 de zile de la obținerea primului rezultat pozitiv la testare;
- au rezultat negativ la testarea PCR în ultimele 72 de ore (pe teritoriul României);
- au rezultat negativ la testul antigen rapid în ultimele 24 de ore (pe teritoriul României).
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News