Connect with us
Advertisement

Actualitate

Investiţie de peste 9 milioane de lei pentru 8 km de canalizare şi construirea unei staţii de epurare în comuna Arieșeni

Publicat

Adminstraţia locală din Arieşeni a lansat procedura de achiziţie publică pentru una dintre cele mai importante investiţii publice din istoria comunei. Este vorba despre proiectul de înfiinţarea a sistemului de canalizare şi de construire a unei staţii de epurare evaluat la suma de 9.225.661 lei.

Prin această investiţie, Arieşeniul, devenită în ultimii ani o staţiune importantă din această parte a ţării, va ”ajunge” în lumea civilizată. Sistemul de canalizare şi staţia de epurare sunt două obiective publice obligatorii pentru o localitate în plină dezvoltare turistică. Licitaţia publică a fost lansată în 20 august 2018, iar ofertele pot fi depuse până în 10 septembrie, ora 15.00, la sediul Primăriei Arieşeni.

”Realizarea investiţiei de canalizare menajeră va permite dezvoltarea de noi activităţi care să conducă la dezvoltarea agro-turismului, creşterea nivelului educaţional, dar şi creşterea nivelului de trai, în condiţii igienico-sanitare care să ferească populaţia de eventuale îmbolnăviri. Oportunitatea investiţiei este justificată de crearea unui sistem centralizat de canalizare, care trebuie proiectat şi realizat ţinând cont de cerinţele de dezvoltare a localităţii, asigurand astfel un grad de civilizaţie şi sănătate în conformitate cu standardele UE în vigoare. Prezentul proiect se înscrie în contextul general de realizare a infrastructurii de apă/canal în zonele rurale şi a serviciilor de bază, care în perspectiva dezvoltării durabile trebuie să conducă la eliminarea diferenţelor dintre sat şi oraş, astfel încât să poată atrage investiţii şi să furnizeze condiţii de viaţă adecvate”, se afirmă în caietul de sarcini aferent proiectului. Reţeaua de canalizare va fi realizată pe o distanţă de 8 kilometri de-a lungul Drumului Naţional DN 75 în dreptul satelor Bubeşti, Izlaz, Galbena şi Arieşeni, dar şi în lungul a două drumuri comunale ce străbat satul Galbena.

Curgerea apei prin colectoare este gravitaţională, iar acolo unde nu este posibil acest lucru au fost proiectate 11 staţii de pompare apă uzată. Au fost prevăzute, de asemenea, un număr de 136 cămine de racord, amplasate în afara proprietăţilor, la limita aflată între proprietate şi acostament. Apele uzate menajere vor fi preluate şi transportate la staţia de epurare.

”Prin aceste măsuri se va scădea riscul asupra sănătăţii populaţiei şi va creşte confortul edilitar al localităţii. De asemenea se va proteja calitatea apelor subterane şi de suprafaţa-ceea ce reprezintă una din priorităţile planului de urbanism general şi a planului de amenajare a teritoriului naţional. Totodată, în zonă Arieşeni s-a dezvoltat o bogată infrastructura ce facilitează turismul în zonă, pensiuni cu un număr mare de locuri de cazare, partie de schi, teleschi atrăgand un număr semnificativ de turişti atât pe perioadă ierni cât şi vară. De asemenea, comuna Arieşeni are un potenţial de dezvoltare economic prin atragerea mai multor investitorii, şi, dezvoltarea infrastructurii de cazare a turiştilor veniţi în zonă”, se mai susţine în caietul de sarcini.

sursa: adevarul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement