Connect with us
Publicitate

Administrație

Excursie în „Mica Romă”: Investiţii vizibile cu ochiul liber. Blajul îşi recapătă strălucirea de altădată

Publicat

Blajul, micul domeniu de la „întâlnirea Târnavelor” sau Mica Romă, aşa cum este el alintat de localnici mai are încă foarte multe de arătat, iar, din fericire pentru ochii turistului, nu este nevoie decât de o scurtă plimbare prin centrul oraşului pentru a se convinge de acest lucru. În ipostaza unui turist puţin mai experimentat am ajuns şi eu, joi, să vizitez municipiul Blaj, iar ceea ce trebuia să fie o simplă vizită de pe agenda unei zile normale de lucru s-a transformat într-o adevărată revelaţie pentru privirea unui om obosit de investiţii care  nu se reflectă decât în conturile unor afacerişti  şi edili locali.

Fără a renunţa la doza de obiectivism, trebuie să recunosc că Blajul începe să iasă din anonimat şi să-şi reia din strălucirea şi culoarea care la determinat odată pe Ion Heliade Rădulescu să afirme „aici a răsărit soarele”. Prosperitatea micului municipiu ar putea avea legătură şi cu milionul de euro cu care magnaţii de la „Bosch” rotunjesc anual bugetul local, cu contribuţia pe care prezenţa societăţilor IAMU SA şi „Apidava” o au la vistieria oraşului sau cu numeroasele proiecte de dezvoltare şi modernizare în care primarul Gheorghe Rotar s-a implicat, în ultimii ani. Aşa cum chiar acesta recunoştea, bugetul Primăriei este cel mai mare din ultimii 20 de ani, iar peste 50% din veniturile proprii sunt alocate investiţiilor.

N-am putut să vedem dacă primarului i-a priit funcţia sau dacă acesta a prosperat odată cu oraşul pentru că declaraţia lui de avere de pe siteul Primăriei Blaj nu a mai fost actualizată din 14 aprilie 2008 din vremea când Gheorghe Rotar era viceprimar şi candidat la Primăria Blajului.

Cert este că Blajul arată bine.

Aici am văzut primul parc din ţară în care cetăţenii pot practica sport în aer liber. Un loc de recreere dotat cu aparate de fitness disponibile gratuit, mese de ping-pong, spaţii de joacă pentru copii, fântâni arteziene, un lac cu nuferi şi bănci de odihnă realizate cu totul ingenios. În Parcul „Avram Iancu”, amplasat în centrul municipiului, administraţia locală a amenjat un foişor şi un amfiteatru destinat organizării de spectacole şi evenimente în aer liber. În toamna anului trecut, în spatele Catedralei Ortodoxe „Sfânta Maria” a fost înfiinţată o grădină publică, iar planurile declarate ale edililor locali au mai cuprins şi extinderea sistemului de iluminat public.

Închei fără a continua înşiruirea atributelor care fac din municipiul Blaj un oraş care merită vizitat şi, înainte de a fi acuzată de naivitate sau „subiectivism cumpărat”, îmi întorc privirea înspre alte oraşe din judeţul nostru care încă nu au descoperit ingredientele necesare pentru a deveni o atracţie pentru turişti. Încă aştept momentul când pe lacul din Parcul Tineretului din Sebeş vor pluti din nou bărci şi nu gunoaie, dar, aşa cum declara în urmă cu doi ani chiar primarul Mugurel Sârbu, planurile există şi „se vor concretiza după ce trece criza”.

[nggallery id=99]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. serafim

    vineri, 01.07.2011 at 22:46

    M-ai facut curios. Cand ma gandesc la Blaj, imi vin in minte imagini cu un oras tern pe o vreme mohorata. Poate ca imi voi schimba parerea. Interesant articolul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate