Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba: Interdicția cumulării tipurilor de bursă pentru elevi este nejustificată

Publicat

Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu, aduce în atenţia Ministerului Educaţiei posibilitatea cumulării burselor elevilor. Oferă argumente potrivit cărora bursele se acordă pentru situaţii diferite, iar elevii care sunt şi buni la învăţătură, dar au o situaţie materială precară, de exemplu, ar trebui să beneficieze de ambele tipuri de stimulente financiare de la minister.

În acest context, adresează întrebări ministrului Liviu-Marian Pop.

“Ordinul nr. 5.576 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, actualizat, interzice posibilitatea cumulării tipurilor de bursă acordate elevilor (merit, performanță, sportive, sociale etc). Astfel, art. 18 din Ordin prevede că: ”(1) Un elev nu poate primi două burse simultan, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o mai mare perioadă de timp.”

Interdicția cumulării tipurilor de bursă este nejustificată prin faptul că acestea au rațiuni de existență diferite, legiuitorul considerându-le forme de bonificație pentru situații cu rezultate diferite, după cum urmează: Legiuitorul acordă bursa socială strict cu scopul de a asigura minimul de subzistență (cazarea și masa) a elevului cu o situație materială precară sau aflat în altă situație prevăzută la art. 12, alin. (2) din Legea nr. 1/2011. A se preciza că nu elevul alege să se afle într-o situație materială precară sau într-o stare de vulnerabilitate sau inegalitate socială și/sau economică. Pe de altă parte, criteriul unic pentru care se acordă bursele de studiu, merit și performanță este cel al performanțelor școlare, artistice, sportive etc. Aceste burse reprezintă o răsplată pentru munca depusă în activitatea școlară și/sau extrașcolară și nu sunt condiționate de niciun alt criteriu de ordin social sau economic.

Se constată că nu există nicio relație directă de cauzalitate între bursa socială și bursa de studiu, respectiv de merit, performanță, artistică sau sportivă, fiecare acordându-se în condiții total diferite și având un scop total opus (prima are un scop social, celelalte au un scop recompensator). De asemenea, Legea nr.1/2011 și OM nr.5576/2011 nu interzic cumularea tipurilor de bursă dacă elevul îndeplinește criteriile generale și specifice pentru acordarea celor două categorii distincte (socială și meritocratică).

Având în vedere că legiuitorul nu interzice prin lege (în sens formal și material), atunci nici Ministerul Educației Naționale nu poate interzice, prin criteriu general prevăzut într-un ordin de ministru, dreptul elevilor de a beneficia atât de bursă de studiu/merit/performanță/ artistică/ sportivă, cât și de bursă socială.

Având în vedere situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

1.. Aveți în vedere modificarea art. 18 din Ordinul nr. 5.576 din 7 octombrie 2011 în sensul în care bursele elevilor să poată fi cumulate?

2. Veți organiza o întâlnire de lucru cu organizațiile reprezentative ale elevilor în vederea soluținării problemei sesizate?”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ionel

    vineri, 24.11.2017 at 18:58

    Legile din România au mari lacune. Au trecut zeci de ani în care politicienilor nu le-a păsat de sistemul de educație comunistoid. Elevul, respectiv studentul, nu a fost nici măcar pe ultimul loc, ci a fost sărit cu totul din schemă. Ce avem în prezent este o tragedie, o dramă care se joacă în fiecare zi, în fiecare instituție publică de învățământ, cu câteva excepții date de o mână de profesori nonconformiști.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement