Actualitate
Ioan Dîrzu: Sper ca medicina de familie să-și recâștige locul binemeritat în serviciul public de sănătate
Protestul medicilor de familie preocupă atât Guvernul României cât și Parlamentul, a transmis deputatul PSD Ioan Dîrzu. Acesta spune că este interesat de revendicările medicilor de familie din România, de problemele de la cabinete și de rolul medicinei de familie în sistemul național de sănătate publică.
„Îmi doresc cu adevărat ca medicina de familie să redevină prima opțiune a românilor, să fie finanțată corespunzător și să asigure servicii complexe astfel încât să descongestioneze Unitățile de Primiri-Urgente care sunt deja mult prea aglomerate de cazuri neurgente.
Față de protestul de miercuri, este important de menționat că 70% dintre medicii de familie au semnat deja contractele cu casele de asigurări și pot elibera rețete compensate și pot acorda consultații. Deci pacienții înregistrați la ceilalți 30% care nu au semnat contractele, se pot muta foarte ușor, în caz de forță majoră, la un medic de familie care le poate prescrie rețetele.
Ministerul Sănătății a manifestat tot timpul deschiderea la dialog. S-a găsit deja o rezolvare pentru o parte dintre revendicările medicilor de familie, iar în ceea ce privește debirocratizarea actului medical, aceasta va fi reglementată prin noul contract-cadru care urmează să fie semnat cu Casa Națională de Asigurări.
Modificările cerute de medicii de familie, pentru debirocratizare vor fi implementate în 3 etape:
1. Prima etapa a fost deja reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2017 pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea, funcționarea și atribuțiile oficiilor teritoriale ale Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
2. Cea de a doua etapă înseamnă modificarea contractului cadru în baza propunerilor care vor fi centralizate de la asociațiile medicilor până pe data de 10 ianuarie.
3. Cea de a treia etapă înseamnă implementarea prin ordonanţă de urgenţă şi vizează propunerile care necesită modificarea sistemului informatic.
Prin Programul de guvernare 2017-2020, Guvernul și-a asumat asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familii și includerea acestora în programe de formare profesională, astfel încât să eliminăm fenomenul prin care foarte multi pacienţi aglomerează inutil secţiile de primiri urgenţe, când de fapt au afecţiuni minore, pentru care ar trebui să se adreseze medicilor de familie.
Prin adaptarea Legii sănătății publice, Guvernul României va finaliza în 2018 crearea unui cadru instituţional pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor oferite în sistemul de sănătate. Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate va defini standarde minimale de calitate pentru toate categoriile de furnizori de servicii medicale (medicina de familie, ambulator, spitale, instituții medicale de îngrijire postspitalizare).
În calitate de deputat de Alba, fac un apel la ”know-how-ul” medicilor de familie din județ și îi invit cu prietenie la un dialog real pe problemele cu care se confruntă în această ramură a medicinei. De asemenea, aștept cu mare interes problemele și sugestiile lor pe adresa ioan.dirzu@cdep.ro, urmând să le transmit propunerile colegilor parlamentari din comisiile de sănătate din Camera Deputaților și Senat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Oana
joi, 04.01.2018 at 08:56
Da se pot muta, de parca bunicul meu bătrân de 85 de ani, merg acasă și ii zic bunicule i-ați cărja si desaga și cautata alt medic, ca dacă nu cumpărăm medicamente la preț întreg, dar porția de mâncare ți. O reduci, în loc de lumina îți pui o lumânare, nu mai faci atâta foc, dacă vrei sa Trăiești! Deoarece pensia de acuma ți. O dai doar pe medicamente! Sunt în funcție doar oameni din familii cu bani care nu știu ce înseamnă să facă legi și pt oameni normali! I. Am tot votat toți ca prosti, ne-au prins în ghearele lor, noi ne-am certat ce culoare politica sa iasă între noi și ei împreună au ras bine de fraieri de noi…nu sunt în stare sa le mărească la la medici de familie deoarece ei nu știu ce bani de mizerie le întra, în funcție de câte taxe au de plătit. Ei zic doar cât întra nu și câți bani se întorc la fisc! Nu sunt medic dar sănătate medicilor de familie care mai razbesc în România asta condusa de oameni care fac legi, dau bani tot la ai lor!