Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ion Cristoiu: Demiterea lui Florin Roman, decisă înaintea începerii campaniei împotriva lui. Interesele din jurul Digitalizării

Publicat

Ion Cristoiu compară cazul lui Florin Roman, care a demisionat în urma unor acuzaţii de plagiat lansate în presă, cu cel al fostului premier Florin Cîţu, despre care mass-media a dezvăluit în vară că a fost arestat în America după ce a fost prins băut la volan.

“Cel mai bun exemplu nu este cu plagiatul lui Ponta, este cu dosarul lui Cîţu, că este la fel. Sunt câteva teze de la care trebuie să pornim în analizarea acestui caz. Şi cea mai importantă, o spun eu, care am condus după 1989 şi înainte, ziare infinit mai puternice decât Libertatea. Jur, jur!

Puteam să fac eu la Evenimentul Zilei două sute de campanii. Dacă înainte de a începe eu campania nu era decis că ăla trebuie să plece, ăla nu pleca. Da. (Florin Roman trebuia să plece).

În cazul de faţă, jurnalul şi-a făcut datoria, dar a crede că o campanie de cinci numere într-un ziar dă jos un ministru la 20 de zile, care e şi un lider PNL, atunci eu mă duc şi mă împuşc.

Nu există. Şi am cel mai bun exemplu campania în cazul Cîţu. Este tras la indigo”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Dezvăluiri din trecut

Ion Cristoiu punctează că în ambele cazuri au fost lansate dezvăluiri din trecut, nu din prezent, care nu au avut legătură cu exercitarea funcţiei de premier sau de ministru.

“În cazul lui Florin Roman, ca şi în cazul lui Cîţu, nu avem de-a face cu acţiuni prin funcţie. Există situaţii în care tu ai ajuns demnitar. La vreo lună două, fie în exerciţiul funcţiunii, fie acum, nu din trecut, faci o greşeală. Loveşti cu maşina pe unul pe trecerea de pietoni. Deci, s-a întâmplat acum.

În cazul lui Cîţu, cu dosarul, avem de-a face cu trecutul. În cazul lui Cîţu, dosarul din trecut era infinit mai grav. Beat la volan, arestat de poliţia din America. Dincoace, nu mi s-a părut.

Cel puţin mi s-a părut o prostie aceea de a-şi umfla CV-ul. Raportat la climatul dulce, păcătos din România, era zero. Poate în Elveţia. La câte nebunii fac politicienii, e greu de presupus…

La noi au fost situaţii mult mai grave în care omul nu a demisionat şi nu a fost forţat. În cazul lui Florin Cîţu, chiar am avut de-a face cu o campanie.

Au fost implicate toate ziarele, televiziuni, s-au dat documente. Cu toate acestea, nimeni nu i-a cerut lui Florin Cîţu să demisioneze, ba dimpotrivă, preşedintele l-a apărat”, a reamintit publicistul.

Digitalizarea, unul dintre domeniile de interes pentru serviciile secrete

În opinia sa, în cazul lui Florin Roman avem de-a face cu o operaţiune în care cineva a vrut să scape de altcineva, iar acest lucru a fost decis înaintea declanşării campaniei de presă împotriva fostului ministru.

“Concluzia. În cazul de faţă am avut de-a face cu o operaţiune tipic politicianistă. Cine vrea să scape de altcineva. Fie că e ministru, fie că e coleg. Nu poate să-i spună, mă, pleacă! Îl face să plece.

Îi montează, îi ia ceva din trecut, îl dă la presă şi apoi zic fii atent la ăştia, ce pagubă, trebuie să demisionezi. Deci în cazul dl. Florin Roman, faţă de care nu am nici cea mai mică simpatie, pentru că e un demagog, s-a decis demiterea înainte de a începe campania împotriva lui”, a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu sugerează că Florin Roman administra Digitalizarea, un domeniu de care erau interesate serviciile secrete, iar încăpăţânarea sa de a se opune atribuirii contractului pentru realizarea cloud-ului guvernamental unui anumit partener strategic a dus la campania de înlăturare a sa din funcţie.

“Explicaţia e simplă. Uitaţi-vă la cine au fost miniştrii Digitalizării. Sunt câteva ministere faţă de care serviciile secrete româneşti sunt interesate cu afaceri… Sunt Sănătatea şi Digitalizarea.

Domnul Florin Roman a fost primul ministru căpăţânos al acestui domeniu. Până la Florin Roman, acest domeniu a fost al oamenilor cenuşii.

Puteţi să-mi spuneţi ceva de vreun ministru al Digitalizării în ultimii 10 ani? Nici nu au dat interviuri. După demisie, el a fost la o televiziune şi a spus textual că era vorba de un contract de miliarde la care avea interes un partener strategic.

Probabil că el a fost căpăţânos din motive care îmi scapă. Fie că avea el strategicul lui, fie că nu-l avea. Şi-atunci, băieţii… o să spuneţi dvs, dar atunci când l-au pus nu ştiau? Cred că atunci când l-au pus era de treabă. I s-a umflat capul. Şi vă mai spun de ce.

Uitaţi-vă cu ce rapiditate i s-a acceptat demisia.(…) Cât de repede a fost de acord Cotroceniul. Era clar că era în înţelegere. Pentru că altfel, preşedintele de la Bruxelles (…) Aţi văzut în cazul de faţă vreo încercare de a-l face să nu demisioneze? Dimpotrivă!

Dar, paguba este uriaşă din mai multe motive. Domnul Ciucă îmi confirmă încă o dată că nu are nicio treabă cu funcţia de premier, nici de politician. Este catastrofal”, a mai spus publicistul.

Alte posibile explicații

Florin Roman a susţinut miercuri seară la B1 TV că ”era foarte necesar ca Roman să nu fie ministrul Digitalizării cel puţin până la 15 ianuarie când se va lua o decizie foarte importantă”.

”În jurul acelei date urmează să se stabilească, în urma consultanţei pe care eu am dorit-o cu Banca Mondială, dar alţii au dorit-o să se facă în alt mod, să se stabilească soluţia de interconectare pe cloud-ul guvernamental şi partea de migrare, ceea ce înseamnă business de zeci de miliarde de euro în următorii ani pe partea de soluţii, echipamente şi furnizori de echipamente.

Deci eu am luat decizia pentru că aveam două variante: de a continua ce începuse Teleman – discuţiile cu Banca Mondială – sau ce mi s-a sugerat, să fie o discuţie cu un investitor strategic. Eu am refuzat acest lucru”, a explicat Florin Roman.

Sursă: Mediafax

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Prostia

    duminică, 19.12.2021 at 10:38

    Mai fratilor, bateti campii peste tot, sfidind pina si gramatica! In primul rand, unii nu aveau ce cauta nici in politica si mai ales in parlament, pt ca nu au CV si se pare ca si daca ar avea unul, nu stiu sa aprecieze ce aptitudini poseda fata de ceea ce isi doresc.Sa faci intai facultatea, chiar daca la nici o frecventa si apoi sa iei bacalaureatul, e si mai si ! O fi nevoie de test psihologic la unii politicieni, dar unora li se impune si nevoia unor teste de citit si socotit ! Dar sa pui incompetenta unora in carca nu stiu caror servicii, dovedeste ca unde salasuieste prostia, nebunia doar se joaca cu ea.

  2. pilu

    duminică, 19.12.2021 at 12:07

    Mai Coroiule,te-au activat astia la batranete ? Nu vezi ca ai devenit hilar de cand gulgutesti pe toate canalele, toata ziua fara incetare ? Bai nenica, minciunile sunt pentru tine lucruri de nebagat in seama ?. Asa cum te-ai fofilat si tu pana te-au deconspirat. Pai Roman asta nu are nici o calificare, ca nu a lucrat in domeniul care cica, l-a absolvit. Dar ce ne mai miram, partidele pun in functii toate ciurucurile dintre neanuri, amante si ce mai comanda serviciile.

  3. Gelu Stoian

    duminică, 19.12.2021 at 17:41

    Dezvaluiri din trecut-UL lui Ion Cristoiu : 1 > Dupa datele CNSAS = Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, neica NimeNI, Ion Cristoiu a Fost Colaboratorul FosTEI Securitati SI 2 > In Epoca de Aur, Cand N. Ceausescu era Presedintele R.S. Romania, TOVARASUL Cristoiu a FOST Redactor Sef al Cotidianului Scanteia tineretului, Asa CA Mucles, Ciocu mic., Rahatelu- LE Ion !!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate