Connect with us
Advertisement

Actualitate

ISU Alba: Măsuri pentru evitarea incendiilor în lăcaşele de cult, în perioada Sărbătorilor Pascale. Sfaturi pentru credincioşi şi clerici

Publicat

lumanari biserica Măsurile apărării împotriva incendiilor a aşezămintelor de cult trebuie să se afle în permanenţă în atenţia factorilor responsabili, deoarece multe dintre acestea reprezintă valori naţionale şi sunt parte integrantă a patrimoniului cultural, datorită valorii acestora şi a operelor de artă ce se află în păstrarea mănăstirilor şi bisericilor, fapt pentru care una din priorităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba este de a preîntâmpina apariţia unor eventuale incendii.

O atenţie deosebită este necesară în ceea ce priveşte regulile care trebuie urmate, pentru a se evita izbucnirea unor incendii în lăcaşurile de cult. Cu atât mai mult cu cât, din cauza tipului construcţiilor, a mobilierului specific, a finisajelor interioare, precum şi a vechimii amenajărilor care însumează, uneori, decenii sau secole de la ctitorie, acestea reprezintă o mare vulnerabilitate la incendii.

În incintele publice există deseori mari aglomerări de persoane în spaţii restrânse, cu posibilităţi reduse de evacuare în caz de incendiu.

Din aceste considerente, riscul de incendiu nu poate fi neglijat în cazul bisericilor şi mănăstirilor, iar luarea unor măsuri eficiente de protecţie la foc, de către preoţi şi alte persoane implicate în buna desfăşurare a activităţii acestora, devine o obligaţie.

În perioada sărbătorilor creştineşti, când bisericile cunosc un număr sporit de credincioşi care le frecventează, pentru evitarea incendiilor, se recomandă:

– aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, de către slujitorii bisericii, a unor reguli privind utilizarea lumânărilor pe timpul slujbelor şi după terminarea acestora;

– permiterea accesului credincioşilor numai în limita capacităţii bisericii şi menţinerea, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros, a uşilor de acces/evacuare în poziţia deschis;

– supravegherea permanentă, de o persoană special desemnată, a sobelor sau a altor mijloace de încălzit, pe timpul funcţionării lor;

– la terminarea slujbei şi a programului în clădire se sting lumânările, cărbunii din cădelniţă şi se evacuează resturile în locuri sigure, în afara bisericii, se întrerupe alimentarea cu energie electrică;

– amenajarea unor locuri pentru depunerea lumânărilor aprinse, la distanţa de siguranţă faţă de elementele combustibile din interiorul bisericii, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip sau cu apă;

– evacuarea din interiorul lăcaşului de cult, înaintea începerii slujbelor cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate în pardoseală;

– nepermiterea ca, prin modul de parcare a autoturismelor persoanelor participante la slujbele religioase, să se blocheze căile de acces pentru autospecialele de stingere ale pompierilor, în caz de incendiu;

– supravegherea permanentă a copiilor minori, pe timpul desfăşurării slujbelor;

dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;

– marcarea vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de incendiu, pentru evitarea producerii de panică şi busculade;

– anunţarea oricărui început de incendiu la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba prin numărul unic de urgenţă 112.

Obiective de importanţă deosebită în patrimoniul culturii naţionale şi universale, lăcaşurile de cult adăpostesc sau reprezintă  opere de artă, valori arhitecturale sau istorice unicat, majoritatea fiind de neînlocuit.

Fiind foarte vulnerabile la incendii, fum şi apă, un incendiu produs în aceste instituţii ar putea să le distrugă definitiv sau să conducă la executarea unor lucrări de restaurare migăloase şi extrem de costisitoare.

Pericolul generat de incendiu la acest tip de obiective este determinat de următoarele particularităţi:

– funcţiunile multiple pe care le poate asigura obiectivul, corelate cu o largă categorie de ocupanţi şi, implicit, cu pericole specifice de incendiu (săli de expunere, spaţii de cazare, muzee, săli de depozitare a obiectelor de patrimoniu, ateliere de pictură, ateliere de fabricare a lumânărilor, etc.);

– existenţa unei cantităţi importante de materiale uşor combustibile;

– existenţa unor reţele electrice de iluminat şi forţă ramificate, îmbătrânite şi suprasolicitate de cele mai multe ori, a unor diverse sisteme de încălzire (pornind de la sobe cu acumulare de căldură şi până la centrale termice electrice), fiecare cu pericole specifice de incendiu;

– nerespectarea, de către personalul monahal, precum şi de către vizitatori, a normelor de prevenire a incendiilor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement