Actualitate
Jurnaliștii, arhitecții și artiștii ar putea beneficia de o indemnizaţie de 50 la sută din pensie. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul
Jurnaliştii, arhitecţii şi artiştii ar putea beneficia de pensii speciale. Camera Deputaţilor a adoptat o lege prin care se acordă o indemnizaţie lunară de 50 de procente din pensia pe care deja o obţine titularul.
Totuşi, suma suplimentară nu poate depăşi două mii de lei, sau cuantumul a două salarii minime pe economie. Jurnaliştii ori muzicienii care îşi doresc să primească acest bonus la retragerea din activitate trebuie să facă parte dintr-o uniune profesională, care să ateste calitatea de membru al solicitantului şi trebuie să facă o cerere specială.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a comentat proiectul privind acordarea pensiilor speciale pentru jurnalişti, spunând că Executivul nu susţine astfel de măsuri şi, în plus, jurnaliştii au criticat acest fapt în trecut, deci „nu este cazul” să obţină un statut special.
Potrivit Legii 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului. Conform proiectului de lege adoptat, pentru a beneficia de indemnizaţie, persoanele vizate trebuie să aibă o vechime de cel puţin 15 ani în practicarea meseriei de jurnalist şi să fie membru al unei asociaţii de presă recunoscută legal timp de minimum cinci ani.
„Prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică”, se precizează în proiect.
Legea a fost deja adoptată de senatori, în noiembrie 2015, aşa că acum merge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News