Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legea antifumat: Numerele de telefon din Alba la care se primesc sesizări. Poliţia Locală Alba Iulia a început controalele

Publicat

fumat interzis De o zi, în localurile din judeţul Alba şi din ţară, dar şi în instituţiile publice şi alte spaţii închise, este interzis fumatul. Deocamdată, cel puţin în Alba Iulia, nu au fost date amenzi, însă Poliţia Locală derulează încă din 17 martie controale şi acţiuni de patrulare pentru depistarea celor care nu respectă noua lege antifumat. Reamintim că şi structurile MAI din judeţ au atribuţii de control şi sancţionare în acest sector, respectiv servicii din cadrul IPJ Alba, jandarmii şi reprezentanţii ISU.

Dacă poliţiştii locali nu au dat deocamdată amenzi, au primit în schimb sesizări. Unul dintre cazuri este cel al locatarului dintr-un bloc de pe Bulevardul Revoluţiei din Alba Iulia, deranjat de fumul de la ţigările clienţilor unui bar aflat la parterul imobilului. Pentru că nu mai pot fuma în local, oamenii ies în exteriorul acestuia şi fumează, practic, în stradă. Iar albaiulianul a sesizat poliţiştilor locali că fumul îi intră în apartament, aflat la etajul I. Însă oamenii legii nu au avut pe cine amenda pentru că în acest caz legea nu impune sancţiuni.

Citeşte şi GUVERN: GHIDUL de aplicare a Legii antifumat ce intră în vigoare de JOI. OFICIAL: Spaţiile în care nu se fumează, obligaţii şi cine dă amenzi

În schimb, autorităţile locale au pus la dispoziţie numerele de telefon la care se pot face sesizări privind Legea antifumat, reamintind că astfel de apeluri nu se fac la 112:

Poliţia Locală Alba Iulia:

0258.819.096

0258.989

ISU Alba:

0258.810.411

0258.811.891

Poliţia – IPJ Alba – centrala:

0258.806.161

Jandarmeria Alba:

0258.816.699.

Infografic_3 În plus, reprezentanţii Poliţiei Locale au transmis că pot fi contactaţi de proprietarii localurilor care vor să verifice dacă amplasamentele lor, în care legea permite fumatul, sunt conforme sau pentru orice alte detalii legate de această legislaţie.

Reamintim că din 17 martie a intrat în vigoare Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.

Chiar dacă Guvernul a încercat să ofere detalii concrete privind modul în care se aplică legea, totuşi autorităţile locale mai au încă „rezerve” în ceea ce priveşte anumite cazuri. De exemplu, dacă într-un local se organizează o petrecere, o nuntă, un botez sau altă manifestare de acest gen, ar trebui să fie considerat eveniment privat în cadrul căruia ar trebui să fie permis fumatul. Însă, dacă în aceste locaţii se desfăşoară activităţi economice – de exemplu, închirierea sălii sau plata pentru servicii (mâncare, băuturi etc), atunci se pot da sancţiuni la Legea antifumat.

Autorităţile de control din judeţul Alba ar urma să se pună de acord privind procedura de urmat în astfel de cazuri.

Sancțiunile prevăzute de Legea Antifumat:

Infografic_1 Un angajat poate fi sancționat pentru că fumează într-un spațiu închis de la locul de muncă de către:

– angajator, prin regulamentul intern în care sunt prevăzute sancțiuni interne (în conformitate cu Codul Muncii) pentru nerespectarea interdicției de a fuma la locul de muncă;

– reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul unei acțiuni de control, că angajatul fumează într-o zonă interzisă.

Sancțiunile ce pot fi stabilite de angajator sunt sancțiunile disciplinare prevăzute în Codul muncii:

– avertismentul scris;

– retrogradarea din funcție (cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea) pentru o durată de cel mult 60 de zile;

– reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

– reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

– desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Cu excepția avertismentului scris, toate celelalte măsuri disciplinare necesită efectuarea unei cercetări disciplinare înainte de a fi aplicate.

O persoană juridică poate fi sancționată:

– de către un reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul unei acțiuni de control, că angajații sau/ și cetățenii fumează într-un spațiu în care fumatul este interzis, aflat în administrarea acesteia;

– de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă atunci când aceștia constată că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, aceștia sunt abilitați să verifice dacă regulamentul intern cuprinde prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a salariaților pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Legea prevede sancțiuni pentru:

Infografic_2 Persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de la 100 la 500 de lei;

Persoanele juridice care administrează spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de 5000 lei (prima abatere), amendă contravențională de 10.000 lei și suspendarea activității până la remedierea situației (a doua abatere), amendă contravențională de 15.000 și închiderea unității la următoarea abatere.

Sancțiunile vor fi aplicate:

de către reprezentanții Poliției Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Poliția Română, Jandarmeria, IGSU, Poliția de Frontieră), atunci când angajații sau/ și cetățenii fumează într-un spațiu în care fumatul este interzis;

de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în cazul în care aceștia constată că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, și/sau dacă în regulamentul intern nu sunt cuprinse prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a salariaților pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Sesizarea încălcării legii se poate face de către angajați sau/ și cetățeni prin:

– apelarea numărului de telefon al poliției locale sau al reprezentanților locali ai MAI în localitățile în care nu există poliție locală;
– apelarea inspectoratului teritorial de muncă, în cazul în care angajatorul nu are elaborate/completate regulamentele interne conform art. 5 din Legea nr. 15/2016.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement