Legendele şi poveştile de sub Bradul de Crăciun

De două mii de ani, sărbătoarea Crăciunului şi-a îmbogăţit semnificaţiile cu simboluri mai vechi si mai noi, astfel încât, astăzi, acesta oferă ocazia unei petreceri în toată regula: cu colinde şi cadouri, cu vin şi prăjituri. Cuvântul Crăciun declanşează în rândul oamenilor o serie de asocieri conceptuale. În casele românilor, zilele dinaintea acestei sărbători sunt speciale prin combinaţia senzorială a aromei de sarmale din bucătării cu onomatopeele revoluţionare de pe majoritatea posturilor de televiziune şi mirosul proaspăt de brad.

Bradul de Crăciun este subiectul unei mulţimi de legende. Chiar dinainte de creştinism, pomii şi plantele care rămâneau verzi peste iarnă erau simboluri ale vitalităţii şi aveau semnificaţii speciale. Oamenii obişnuiau să atârne crengi deasupra uşilor şi ferestrelor, pentru a îndepărta spiritele rele, vrăjitoarele, blestemele sau bolile.

Sfântul Bonifaciu şi bradul

Într-o bună zi, Sfântul Bonifaciu (călugărul anglican care a rânduit biserica creştină în Franţa şi Germania) a dat peste un grup de păgâni adunaţi în jurul unui stejar falnic, pregătindu-se să aducă, drept jertfă, un copil zeului Thor. Pentru a salva viata copilului, Sfântul Bonifaciu a prăvălit stejarul la pământ cu o lovitură năprasnică de pumn. În locul acestuia a răsărit un brăduţ. Sfântul a grăit către păgâni, spunându-le că brăduţul este Pomul Vieţii, închipuind viaţa veşnică a lui Iisus Hristos.

Legenda pădurarului sărac şi a copilului înfometat

În ajunul Crăciunului, un pădurar sărac a întâlnit un copil pierdut şi înfometat. Cu toate că era foarte sărac, pădurarul i-a potolit foamea şi i-a oferit adăpost peste noapte. A doua zi, când s-a trezit, pădurarul a găsit în uşa colibei un pom minunat, cu ramurile scânteietoare. Băieţaşul înfometat era, în realitate, copilul Iisus, iar pomul era răsplata dată pădurarului pentru fapta sa bună.

Cadoul de Crăciun al lui Martin Luther

Martin Luther, întemeietorul credinţei protestante, se plimba printr-o pădure, în ajunul Crăciunului. În timp ce se plimba, a fost uimit de frumuseţea puzderiei de stele, ale căror luminiţe sclipeau printre crengile brazilor. Atât de fermecat a fost de priveliştea minunată, încât a tăiat un brăduţ şi l-a adus acasă, pentru familia lui. Pentru a sugera sclipirea stelelor, a atârnat lumânări de crengile brăduţului.

Bradul în teatrul medieval

În Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu ştiau să citească şi micile scenete de teatru erau mijlocul de propovăduire a învăţăturilor Bibliei. Unele piese evocau Paradisul, înfăţişând crearea omului şi alungarea lui Adam şi a Evei din Rai. O astfel de piesă se juca în fiecare an pe 24 decembrie, adică în plină iarnă. Pentru punerea în scenă a Pomului Cunoaşterii era nevoie de un măr, însă iarna merii nu au fructe, aşa încât se recurgea la o soluţie de schimb. În locul lor se foloseau brazi, de crengile cărora se atârnau mere.

Forma triunghiulară a bradului şi Sfânta Treime

O altă legendă povesteşte că, în secolul al VII-lea, un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Se zice că acesta s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. În Europa, în secolul al XII-lea, de Crăciun, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos.

Iisus Hristos, Sfântul Petru şi bradul, într-o legendă populară românească

„Demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, măcar că era miez de zi.

Iisus Hristos şi Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri şi au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor. Unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut că nu-i băga în seamă şi au tăcut.

Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: „Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolositor, dar, dacă vreţi să-mi cinstiti acoperământul cu prezenţa voastră, eu vă voi primi cum voi şti mai bine şi am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese”.

Zis şi făcut. Domnul Iisus şi Sfântul Petru au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru, pe cer.

Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: „Dintre toţi copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul ca ceilalţi copaci, ci să-l păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copacul cel mai drag Mie”.

Numai ce zise acestea şi Cel Sfânt dispăru, împreună cu Petru, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum şi aceasta poveste murmurată de frunzişul copacilor, înfioraţi de minunea dumnezeiască”.

Pentru mai multe detalii despre legendele bradului de Crăciun şi alte legende, recomandăm www.carpinet.net.