Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legile Justiţiei: Condiții de vechime pentru membrii CSM. Alte amendamente propuse de Guvern și parlamentari

decizie instanta

Publicat

După ce a adoptat raportul la proiectul de lege de modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Comisia specială condusă de Florin Iordache a început dezbaterile asupra propunerilor de modificare a Legii nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Lucrările Comisiei speciale au fost suspendate, până marți, ora 9.00. Dezbaterile au ajuns la textele referitoare la alegerea conducerii CSM (art. 24 din Legea 317/2004).

Potrivit unui amendament propus de Uniunea Națională a Judecătorilor din România și aprobat de Comisia Iordache, pot fi aleși membri ai CSM reprezentanți ai societății civile care „nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte sau după anul 1990, nu au colaborat în niciun fel cu acestea şi nu au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege”. Aceștia vor depune o declarație autentică în sensul că nu au fost lucrători operativi și nu au colaborat, în niciun fel, cu oricare serviciu de informații, înainte sau după anul 1990.

O primă modificare adusă Legii 317/2004 privește condițiile pe care să le îndeplinească membrii CSM. Concret, Comisia Iordache a adoptat un amendament potrivit căruia „membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României, cu o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 7 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani” (alin. 1 art. 7).

În forma actuală în vigoare, textul arată astfel: „membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României”.

Amendamentul a fost propus de Guvern şi a fost adoptat cu majoritate de voturi de către membrii comisiei speciale.

O altă modificare adusă luni Legii 317/2004 îi obligă pe mebrii CSM să depună „o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege”.

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a început luni dezbaterile asupra legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cea mai importantă modificare preconizată fiind scoaterea Inspecţiei Judiciare din subordinea CSM şi transformarea sa într-o instituţie independentă.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement