Lipsa domiciliului de pe noile CI împiedică studenții să beneficieze de reducerea la transport. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) propune modificări ale Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenți, ca urmare a eliminării informațiilor cu privire la domiciliu de pe noua carte de identitate. 

Publicitate

ANSOR a înaintat marți, 16 septembrie, către Ministerul Educației, solicitări de modificare a Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi, ca urmare a eliminării informațiilor cu privire la domiciliu de pe noua carte de identitate.

„Pe fondul adoptării O.U.G. nr. 156/2024 care limitează aplicarea reducerii de 90% pentru transportul intern feroviar și auto destinat studenților exclusiv pe ruta dintre centrul universitar și localitatea de domiciliu, au fost aduse modificări prin H.G. nr. 535/2025 ale Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi, adoptate prin H.G. 811/2023, în acest moment fiind nevoie, pentru a beneficia de reducerea de 90%, ca studenții să prezinte la casele de bilete cartea de identitate, pentru a face dovada localității de domiciliu, alături de legitimația de transport, pentru a fi identificat centrul universitar.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Având în vedere faptul că noile cărți de identitate nu mai prezintă informații referitoare la localitatea de domiciliu, actuala formă a cadrului normativ împiedică studenții care posedă noul document de identitate în procesul de achiziționare a biletelor de transport cu reducerea de 90%, neputând face dovada localității de domiciliu, întrucât aceste date nu mai există în formă scrisă pe respectivul act”, au transmis reprezentanții studenților.

ANSOR a solicitat astfel introducerea unei alternative pentru verificarea domiciliului studenților care posedă o carte de identitate nouă, precum certificatul privind domiciliul și reședința, eliberat pe baza datelor înregistrate în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, fiind o variantă facilă, acest certificat putând fi eliberat în format digital.

Publicitate

Totodată, ANOSR subliniază necesitatea accelerării procesului de actualizare a normelor și solicită integrarea cu celeritate a amendamentelor propuse până la începutul anului universitar, pentru a preveni apariția oricăror dificultăți.