Eveniment
Locuitorii din Sântimbru și-au păzit comuna pe timpul nopții, de frica ursului. Paza va continua și în nopțile următoare

Locuitorii din Sântimbru și-au păzit comuna pe timpul nopții, de frica ursului. Primarul spune că paza va continua și în nopțile următoare.
Oamenii au decis să se mobilizeze și să facă pază în zona stațiilor de autobuz, a locurilor de joacă și a unor străduțe mai puțin circulate, pentru a speria animalul.
Un urs a ajuns în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1.00, pe strada Blajului din Sântimbru. Prezența acestui animal în zonă este neobișnuită și a alertat comunitatea locală.
”Cum am avut urs atât de aproape, în noaptea asta PĂZIM SATUL: stam în preajma stațiilor de autobuz căci avem oameni care vin acasă de la muncă cu mașina de la miezul nopții, mergem pe străduțe, prin parcurile de joacă” a transmis unul dintre locuitorii comunei.

Primarul din Sântimbru, Iancu Popa, a confirmat că mai multe puncte din comună au fost supravegheate și a spus că activitatea va continua și la noapte.
Și el a transmis un mesaj pe Facebook, pentru locuitori, în care le-a oferit și o serie de sfaturi legate de cum ar trebui să reacționeze la o eventuală întâlnire.
”Dragii noștri, noaptea trecută am avut un MUSAFIR NEAȘTEPTAT pe raza satului Sântimbru – în zona Cordusei, Haltă, Primărie, drumul județean – și anume un URS.
Imediat a fost emis un MESAJ de ATENȚIONARE de la RO ALERT și în foarte scurt timp un echipaj al Jandarmeriei Române a ajuns la noi și timp de câteva ore am facut mai multe căutari pentru a-l gasi, fără succes însa.
Până la noi informații, vă rugăm să vă deplasați cu atenție mai ales pe timp de noapte în zonele apropiate de camp și în același timp facem apel la dumneavoastră ca in perioada următoare, sa aveți în vedere următoarele sfaturi:
Mai întâi de toate, dacă observați un urs, incercați să vă retrageți din loc, zona, fără mișcări bruște și zgomot!
Apoi, când ajungeti într-un loc sigur, vă solicităm să apelați imediat serviciul de urgență #112
Nu vă apropiați de urs pentru poze, nu coborâți din mașină !
Nu încercați sub nici o formă, să hrăniți ursul!
Vă mulțumim pentru intelegere și mai ales ca ne ajutați să asigurăm cât mai bine siguranță pentru locuitorii noștri” a transmis primarul.
Foto: Cristian Popa
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News