Connect with us
Advertisement

Eveniment

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva s-ar putea deschide în această săptămână. Răzvan Cuc: „Vor fi probleme în exploatare”

Publicat

În cursul acestei săptămâni este posibil să fie deschisă circulația rutieră pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, deși sunt și vor fi în continuare probleme în cazul acestuia, a transmis duminică, ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Probabil săptămâna viitoare, am discutat cu domnul Scarlat, vom deschide şi tronsonul 3, Lugoj-Deva Lotul 3. Acolo era o problemă la cine a condiţionat expertiza ca să putem da drumul la trafic la tablierele unui podeţ unde practic va fi o intervenţie de 2-3 zile, cred că e o problemă cum a fost aşezat acel pod şi riscă să fie anumite probleme la structură. Trebuie intervenit şi vom deschide şi acel lot, cu probleme, de altfel. Am să spun acest lucru până în ultima zi că pe acel lot vor fi probleme în exploatare”, a declarat ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferință de presă.

CNAIR a executat la jumătatea lunii septembrie garanţia constructorului Lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, înainte de pronunţarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea.

La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi Săptămâna trecută, Compania de Drumuri a anunţat începerea expertizării Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, efectuată de Institutul de Proiectări Transporturi Auto Navale şi Aeriene (IPTANA).

În prima etapă se vor căuta soluţii pentru deschiderea circulaţiei cu restricţii, iar în etapa a doua se vor efectua investigaţii de profunzime în baza cărora se vor identifica soluţii tehnice de remediere, se vor stabili cantităţile de lucrări şi materiale necesare şi se vor calcula valorile aferente acestora, mai informează CNAIR.

Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut în toamna anului 2013 contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA.

sursa: adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement