Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Agriculturii, în vizită în județul Alba. Defilare cu tractoare la Mihalț și vizită la o fermă din Sohodol. DECLARAȚII

Publicat

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, se află vineri, 21 august, într-o vizită de lucru în judeţul Alba.

În prima parte a zilei, acesta s-a deplasat în zona Munţilor Apuseni pentru o vizită la ferma unei familii din Sohodol și o serie de întâlniri cu fermierii și cu primarii din zona Câmpeni Abrud.

În cea de a doua parte a vizitei, acesta a inaugurat sediul Primăriei comunei Mihalţ și a participa la o paradă a tractoarelor din comună.

De asemenea, după amiază, în programul acestuia figurează o conferință de presă urmată de o deplasare în teren la culturile agricole din județ.

UPDATE: Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, vineri, la Mihalţ, în judeţul Alba, că, prin viitorul Program Naţional Strategic, fermierii vor fi stimulaţi să intre în cooperative pentru a-şi putea vinde produsele.

„Asistăm cu toţii la un fenomen paradoxal. Deşi fermierii din România ştiu să producă, şi cantitativ şi calitativ, foarte bine, au probleme mari în a-şi vinde produsele. Singura modalitate realistă de a rezolva această problemă, de a-şi creşte puterea de negociere, este aceea de asociere. Aici, noi îi stimulăm şi, în viitorul program naţional strategic, stimulăm ca mulţi dintre fermieri, care nu reuşesc să-şi vândă produsele, să intre în aceste cooperative, unde pot să îşi vândă produsele la nişte preţuri competitive”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a susţinut că va fi finanţată „consistent” şi partea de producţie şi partea de depozitare, unde sunt „nişte minusuri foarte mari”.

„Chiar în anii în care precipitaţiile au fost corespunzătoare şi producţiile au fost mari, am înregistrat ca ţară un deficit comercial aproape de 1,4 miliarde de euro anul trecut, pentru că exportăm producţii primare, adică cereale boabe sau animale şi importăm mâncare procesată cu valoare adăugată. Trebuie să avem capacitate de depozitare şi de procesare, de a adăuga valoare la aceste produse”, a spus demnitarul.

Un alt obiectiv important ar fi, potrivit ministrului, consolidarea fermelor de familie. „Noi avem cam 700.000 de ferme de subzistenţă sau semisubzistenţă. Aceste ferme trebuie să le consolidăm, să devină nişte ferme comerciale, care să reziste pe piaţă”, a declarat Oros.

Ministrul Agriculturii s-a aflat vineri în judeţul Alba, unde, în prima parte a zilei, s-a întâlnit cu primari şi fermieri din zona Munţilor Apuseni, iar ulterior s-a deplasat în comuna Mihalţ, unde a asistat la inaugurarea oficială a noului sediu al Primăriei.

Prezent într-o altă comună din Alba, Ministrul Agriculturii a dat asigurări că, în pofida producţiei diminuate de cereale în acest an, din cauza secetei, va fi suficient grâu pentru panificaţie.

„Din cauza secetei, producţia de cereale de anul acesta a fost diminuată undeva între 35% şi 40%. Dacă mă întrebaţi ‘dacă vor fi suficiente cereale sau suficient grâu pentru panificaţie sau dacă vor creşte preţurile’, eu vă spun, în acest moment, că grâul de panificaţie va fi suficient. Pentru că anul acesta s-au produs peste 5,5 milioane tone, iar consumul uman de grâu panificabil este în România de maximum 2,2 milioane tone. Mai sunt cam vreo 550.000 de tone de grâu seminţe, care îl avem şi este pus deoparte, cam 400.000 de tone de grâu industrial, pentru industria alcoolului, şi cam 400.000 de tone de grâu furajer. Deci, cam 2 – 2,5 milioane de tone vor fi disponibile şi pentru export”, a declarat, într-o conferinţă de presă desfăşurată în comuna Mihalţ, ministrul Adrian Oros.

Referindu-se la despăgubirile pe care le vor primi agricultorii din cauza secetei, ministrul a susţinut că începând din 10-15 septembrie va fi acordată o primă tranşă, de 85%.

„Sunt 850 de milioane de lei. Fermierii vor vedea acest lucru începând din 10-15 septembrie, să vedem cât de repede se mişcă lucrurile, când banii le vor intra în conturi. Vor reprezenta cam minimum 85% din suma pe care o să le-o oferim. Suma calculată pentru fiecare hectar este de aproape 200 de euro, 925 de lei la grâu şi secară, 1.002 lei la rapiţă. Grâul reprezintă cam 85% din suprafaţa calamitată. În septembrie vor primi minimum 85%, iar la rectificarea din octombrie o să dăm şi acea diferenţă”, a spus Adrian Oros.

El a explicat că nu poate fi dată toată suma integral, pentru că mai sunt şi alte categorii afectate. „Noi trebuie să compensăm în mod echilibrat toate pierderile şi toate nevoile”, a adăugat ministrul.

Adrian Oros a menţionat că aproape 700 de milioane de lei o să fie dirijaţi spre compensarea pierderilor în sectorul zootehnic.

„Suntem o agricultură meteo-dependentă. Dacă plouă, producţiile sunt bune, dacă nu plouă în unele zone, producţiile sunt scăzute. Principala preocupare în următoarea perioadă trebuie să fie finanţarea consistentă a tot ceea ce înseamnă infrastructură de gestionare a apei”, a mai spus demnitarul.

Potrivit acestuia, în Banat sunt sisteme de desecare – drenaj de la 1780, din timpul Imperiului Habsburgic.

„Nu putem aştepta ca în fiecare an, dacă este secetă, să facem despăgubiri. De aceea, unul dintre programele mari pe care le-am declanşat este acela legat de o strategie de gestionare a apei. Am tot vorbit de câteva luni de acest lucru. Trebuie să investim sume consistente în tot ceea ce înseamnă gestionarea apei – sistem de irigaţii, desecare – drenaj, combaterea eroziunii solului, prevenirea deşertificării, precum şi în acest sistem naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor”, a mai spus ministrul Agriculturii. AGERPRES

foto: facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement