Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, întâlnire cu autoritățile din Alba la sediul ADR Centru

Publicat

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în județul Alba, Dan Vîlceanu, a avut o întrevedere de lucru cu conducerea ADR Centru, pentru a discuta concret despre stadiul implementării proiectelor de dezvoltare finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, precum și despre pregătirea instituției pentru implementarea PNRR.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este structurat pe cei şase piloni prevăzuţi de Regulamentul specific Mecanismului European, fiind împărţit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Comisiei Europene – tranziţia verde, transformarea digitală, creştere inteligentă, coeziune socială şi teritorială, sănătate şi rezilienţă economică, socială şi instituţională, politici pentru generaţia următoare, copii şi tineri.

România va beneficia de 29,2 miliarde euro prin PNRR pentru reforme şi investiții în sectoarele importante. Conform reprezentanților MIPE, pentru anul 2021 şi pentru primul trimestru din 2022 sau fost planificate 45 de ţinte sau jaloane, din care cinci sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare.

Din punct de vedere al acțiunilor concrete întreprinse la nivelul Regiunii Centru, directorul ADR, Simion Crețu, a prezentat o scurtă expunere a felului în care a evoluat regiunea.

Au fost analizate aspecte concrete referitoare la implementarea Programului Operațional Regional 2014-2020 în cele șase județe ale regiunii, dar și stadiul pregătirii viitorului Program Operațional Regional CENTRU 2021-2027.

Astfel, au fost subliniate principalele rezultate bune obținute în cei aproape 15 ani de când ADR Centru are calitatea de Organism Intermediar pentru POR. și au fost căutate cele mai bune soluții pentru a fi depășite și eliminate sincopele sau disfuncționalitățile din procesul de implementare a proiectelor finanțate cu fonduri europene.

”Suntem onorați de vizita domnului ministru la sediul ADR Centru. Parteneriatul nostru cu reprezentanții Ministerului se reflectă în implementarea proiectelor europene pe care le-am derulat în ultimii 20 ani, dar și în pregătirea viitorului Program Operațional Regional 2021-2027, la care lucrăm împreună din 2020.

În același timp, trebuie să subliniez importanța procesului de descentralizare a dezvoltării regionale, legiferat de Parlament și promulgat de Președintele României la finalul anului trecut, pe baza căruia am pregătit viitorul Program Operațional Regional pentru Regiunea Centru în perioada 2021-2027.

Numărul mare de proiecte implementate cu succes ne recomandă pentru continuarea activității și diversificarea atribuțiilor pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Prin prisma experienței noastre, am vorbit cu invitații noștri despre așteptările solicitanților de fonduri prin PNRR, despre posibilele probleme pe care o să le avem în conjunctura actuală generată de pandemie, cu scopul asigurării creșterii dinamice și durabile a regiunii, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale celor peste 2 milioane de cetățeni din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Nevoile de dezvoltare ale regiunii

În cadrul discuțiilor de la sediul ADR Centru au fost prezentate nevoile de dezvoltare ale Regiunii Centru, dar și prioritățile și acțiunile care fac obiectul strategiei de dezvoltare, care urmărește atingerea unor obiective specifice, în următorii ani.

Conducerea ADR Centru a prezentat modul în care au fost fundamentate documentele de programare pentru perioada 2021-2027, ținând cont de analizele regionale socioeconomice și sectoriale și, mai ales, de propunerile și contribuția partenerilor regionali.

ADR Centru a realizat documentația specifică de planificare și programare a procesului de dezvoltare într-un larg cadru partenerial, prin care s-a asigurat transparența documentelor și consultarea tuturor părților interesate.

Delegației MIPE i-au fost prezentate pe parcursul întâlnirii și date concrete privind stadiul implementării actuale a POR 2014-2020, cel mai important program pe care Agenția îl coordonează în acest moment la nivel regional.

S-a vorbit despre impactul pe care îl au asupra creșterii calității vieții, cele aproape 1100 proiecte contractate sau aflate în proces de precontractare în Regiunea Centru, proiecte a căror valoare totală depășește 1,6 miliarde euro.

La discuții au participat Simion Crețu, director general ADR Centru, prefectul Nicolae Albu, președintele CJ Alba – Ion Dumitrel, vicepreședintele CJ Alba Marius Hațegan, precum și membrii Comitetului director al ADR Centru: Maria Ivan, director Direcția Coordonare; Adriana Mureșan, șef AM 2021-2027; Dan Popa, director Direcția OI POR 2014-2020 și Ovidia Caba, director Departament Politici regionale. Principalele teme abordate au constat în stabilirea procedurii de implementare a atribuțiilor alocate ADR Centru prin PNRR, consolidarea procesului de dezvoltare regională și absorbția eficientă a fondurilor europene.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement