Alba Iulia își va face propriul serviciu de transport local. Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a fost invitat recent în studioul Alba24, unde a vorbit despre situația transportului public local. Acesta a precizat că Primăria vrea să își facă propria societate de transport local, cu autobuzele și microbuzele electrice achiziționate din fonduri europene. 

Publicitate

Potrivit primarului, contribuția fiecărui locuitor la transportul public local a fost de circa 600 de lei anul trecut, în condițiile în care doar o treime dintre cetățenii municipiului folosesc transportul public. Astfel, Primăria ar fi ieșit mai ieftin dacă le plătea taxiul. 

 

Alba Iulia plătește 83% din subvenția pe transport local pe arealul AIDA - TL

„Este un un contract din 2021 pe care am fost nevoit să-l semnez la câteva luni după preluarea mandatului, procedura fiind finalizată, pe șase ani. Se va încheia în 7 ianuarie 2027, deci mai sunt mai puțin de 15 luni.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Eu de atunci am zis că nu este un contract bun pentru Alba Iulia. De ce? Pentru că era un contract între AIDA - Transport Local, în care suntem membri și STP. Nu este un contract direct între Primărie și STP. De ce am zis că este nerentabil? Pentru că 83% din subvenția pe transport local pe tot arealul AIDA - TL îl suportă Alba Iulia, iar celelalte UAT-uri suportă 17%.

Mai mult, în acest an se dublează numărul membrilor și procentele rămân la fel. Logic, trebuia să fie 17 cu 17 - 34 și mai suportam 66% Alba Iulia, era mai suportabil”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

Publicitate

Cum a ajuns transportul local să coste aproape 40% din veniturile Primăriei Alba Iulia

„Dacă în primii trei ani de contract lucrurile au fost acolo, cam cum am estimat sau cum era contractul inițial, 24 - 25 - 27 de milioane de lei. Asta înseamnă 20% din veniturile proprii, vorbesc în primii trei ani.

Anul trecut, în 2024, s-a întâmplat următorul lucru: pe lângă cele 27 de milioane pe care le-am dat, am mai trebuit să plătim la subvenție încă 7 milioane din bugetul acestui an, pentru că ne-au venit facturi de la sfârșitul anului trecut, adică 34 de milioane plus 4 milioane gratuitățile la persoane vârstnice, persoane cu handicap.

Adică enorm de mult, deja a devenit aproape 40% din veniturile proprii”, a explicat Gabriel Pleșa.

Publicitate

Primăria a sesizat Curtea de Conturi și Consiliul Concurenței

„Am bugetat anul acesta și am zis clar, vă încadrați în 24 de milioane, adică 2 milioane pe lună. Ni s-a reproșat că nu am mărit biletul, nu am redus din curse. Și atunci, ce am făcut? Am mărit biletul, am mărit abonamentul, am redus din curse și ne trezim în luna august, spre sfârșit, că mai trebuie 15 sau 16 milioane până la sfârșitul anului. Bineînțeles că am zis nu. Sigur, am sesizat și Consiliul Concurenței și toate instituțiile abilitate.

Vreau auditare, vreau să văd ce intră în acele cheltuieli de cresc exponențial, adică faci toate eforturile acestea și te trezești cu facturi mai mari. Și asta nu este doar situația la Alba Iulia”, a spus primarul.

Publicitate

Gabriel Pleșa: Cu banii dați STP, puteam duce toți locuitorii cu taxiul

„Anul trecut, undeva la 600 de lei pe locuitor a fost contribuția fiecărui locuitor din municipiul Alba Iulia la transportul local, în condițiile în care undeva la o treime folosesc transportul public. (...)

Vreau să vă spun, la banii ce i-am dat anul trecut pe transport local, puteam să duc toți cetățenii cu taximetru și ieșeam mai ieftin. Și puteți verifica, că nu fac aici afirmații gratuite”, a menționat Gabriel Pleșa.

Vezi și Mai puține autobuze în Alba Iulia. Consilierii locali au votat reducerea programului de transport public. VIDEO

Alba Iulia își va face propriul serviciu de transport local

„Anul viitor și probabil chiar înainte de sfârșitul acestui an vom constitui un operator, că va fi SA, că va fi regie, vedem, avem o consultanță deja plătită care ne fac aceste hârtii. Ne trebuie un an de licențiere, deci până la sfârșitul anului trebuie să constituim acest operator.

Publicitate

Anul viitor, până în iunie, ne vin toate celelalte autobuze. Ne-a venit primul, s-a încărcat cu 1.600 de kilograme, s-au făcut testări cu primul autobuz din cele 21 care vin pe PNRR plus 6 microbuze electrice. Mai avem cele 13, că trebuie să știe lumea că tot ce vede verde sunt ale Primăriei.

Și vă spun, cu 35 de autobuze, cu 6 microbuze electrice voi face transport exclusiv electric pe municipiul Alba Iulia și voi organiza și transport școlar. Ceea ce așteaptă demult părinții și eu zic că va fi extraordinar ca să nu mai fie aglomerațiile acestea dimineața la școlile cu mulți elevi sau grădinițele. În parteneriat cu comuna Ciugud, pentru că ne trebuia un partener din rural și sunt convins că foarte multe comune din jurul orașului Alba Iulia vor vrea să prestăm la un preț corect și să le asigurăm transportul local”, a declarat primarul.

Publicitate

Autobază și park&ride, în cartierul Partoș

„Vom face acea autobază, park&ride, autobaza de la pasarela din Partuş unde ați văzut că am expropriat acel teren.

Facem acum descărcare arheologică și acolo va fi un park&ride în care vor fi autobuzele, va fi autobaza, autobuzele garate și locuri de mașină, locuri pentru biciclete în așa fel încât cetățeanul să vină în Alba Iulia, să-și lase mașina acolo, să ia mijlocul de transport în comun sau biciclete. Asta e gândirea noastră, am văzut asta în toate orașele europene”, a mai precizat primarul Gabriel Pleșa.

Publicitate