Eveniment
Ministrul Sănătății a anunţat elaborarea Strategiei Naţionale de Prevenţie şi Screening. Medicina de familie, pilonul central
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete a anunțat vineri că a reunit grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Prevenţie şi Screening.
„Este momentul în care punem bazele unui proces care trebuie să schimbe, în mod real, modul în care România abordează prevenția: clar, organizat și accesibil pentru fiecare pacient. Prea mult timp, screeningul a funcționat fragmentat, prin programe izolate, greu de înțeles și greu de accesat. De astăzi, începem să construim un sistem în care oamenii să știe exact când, unde, de ce și cum pot fi testați”, a scris ministrul, pe Facebook.
Potrivit acestuia, strategia va fi structurată pe principalele arii de risc și impact pentru populație:
- boli cardiovasculare și cerebrovasculare,
- oncologie,
- boli rare,
- neonatologie,
- sănătate mintală,
- nutriție,
- diabet,
- prevenție stomatologică.
„Aceste domenii reprezintă nucleul unui sistem modern de prevenție, capacitatea reală de a identifica precoce bolile și de a salva vieți”, a mai precizat Alexandru Rogobete.
Ministrul a transmis că documentul va fi dublat de un Masterplan Național, care va stabili traseul complet pentru fiecare componentă de screening: unde se află centrele, cine lucrează în ele, cum sunt integrate serviciile și care sunt beneficiile directe pentru pacient.
„Scopul este simplu: prevenția să devină un proces predictibil, nu o loterie birocratică”, a mai scris Rogobete.
Medicina de familie, pilonul central
Medicina de familie este pilonul central al acestui sistem, susține ministrul Sănătății.
„Fără medicii de familie integrați în screening și prevenție, nu putem vorbi despre un model funcțional. Ei sunt primul contact al pacientului cu sistemul, cei care identifică riscul, orientează corect și pot transforma prevenția într-un gest firesc, nu într-o excepție.
România are astăzi resurse reale pentru prevenție. Avem ambulatorii moderne dezvoltate prin PNRR, aparatură nouă și o rețea de servicii în expansiune. Este momentul să trecem de la investiții la utilizare. Încurajez toate spitalele publice care dețin astfel de structuri să le pună efectiv la dispoziția pacienților pentru activități de prevenție și screening.
Modul în care înțelegem și aplicăm prevenția definește maturitatea sistemului medical. Nu putem vorbi despre modernizare sau siguranță pentru pacienți fără un screening organizat, accesibil și adaptat nevoilor reale ale oamenilor”, a mai scris ministrul, pe Facebook.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News