Moaștele Domnitorului Constantin Brâncoveanu vor fi aduse la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Program

Racla cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu va fi adusă la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, cu ocazia sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni.

Evenimentul se desfășoară vineri, 20 octombrie.

Sfinții Mărturisitori Ardeleni sunt Sfinții Cuvioși Visarion și Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinții Preoți Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel.

Ei au mărturisit dreapta credință în secolul 18, fiind apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii forțate cu Biserica Romei.

Moaștele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu vor fi aduse de la Parohia „Sfântul Gheorghe-Nou” din Capitală.

Racla va ajunge la Catedrala Încoronării, vineri, 20 octombrie, în jurul orei 17.00, și va rămâne spre închinare până luni, 23 octombrie.

Programul

Vineri, 20 octombrie

• ora 18.00 – Vecernia mare cu Litie
• ora 19.30 – Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni

Sâmbătă, 21 octombrie

• ora 8.00 – Utrenia
• ora 9.30 – Sfânta Liturghie pe scena din faţa Catedralei arhiepiscopale
• ora 18.00 – Vecernia mare şi Acatistul Sfinților Mărturisitori Ardeleni

Sărbătoarea Sfinților Mărturisitori Ardeleni

În data de 21 octombrie, Biserica ortodoxă face pomenirea de peste an a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuți ca Sfinții Mărturisitori Ardeleni.

Aceşti mărturisitori şi mucenici au fost trecuţi în rândul sfinţilor de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pentru lupta lor de apărare a Ortodoxiei în Transilvania, împotriva uniaţiei.

Sfântul Visarion, ieromonah, era de origine vlah, născut în Bosnia. A fost tuns în monahism în anul 1738, la Mănăstirea Sfântul Sava din Ţara Sfântă.

După ce a revenit în Serbia, a trăit într-o peşteră ca sihastru, unde, pentru sfinţenia vieţii lui, a primit darul facerii de minuni.

A fost hirotonit preot şi a primit de la patriarhul ortodox sârb de la Carloviţ misiunea de a merge în Banat şi Transilvania pentru a opri trecerea forţată la uniaţie a românilor ortodocşi. În ianuarie 1744, Sfântul Visarion a plecat spre Banat. Peste tot îndeamnă poporul ortodox să nu părăsească „legea străbună” şi să rămână statornic în Biserica apostolică.

Din Timişoara a mers la Lipova – Arad, apoi şi-a continuat misiunea ortodoxă de catehizare a credincioşilor, care veneau cu miile să-l asculte, şi în alte localităţi, ca: Deva, Orăştie şi Săliştea Sibiului.

La 26 aprilie 1744, în drum spre Sibiu, a fost arestat de autorităţile austriece şi dus sub pază la Viena, unde a fost judecat şi închis în fioroasa temniţă de la Kufstein. Aici a fost torturat şi după aproape un an de chinuri şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos.

Cuviosul Sofronie era din satul Cioara-Sebeş, judeţul Alba, şi a primit schima monahală la una din sihăstriile din Ţara Românească. S-a întors în anul 1756 în satul natal şi a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”, adunând acolo şi câţiva ucenici.

În anul 1759, Cuviosul Sofronie de la Cioara se afla în fruntea mişcării împotriva uniaţiei din Transilvania. Peste tot, preoţii uniţi erau alungaţi, se ţineau sinoade în care se hotăra întoarcerea la Ortodoxie a celor convertiţi cu forţa sau din neştiinţă şi se întocmeau memorii în care se cerea libertate religioasă, episcop ortodox, restituirea bisericilor şi eliberarea celor închişi pentru credinţa ortodoxă.

Cel mai însemnat sinod a fost cel din 1761, din Alba Iulia, la care s-au luat şi măsuri în vederea refacerii şi organizării Bisericii Ortodoxe.

Sfântul Cuvios Sofronie s-a retras la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde, după puţin timp, a trecut în veşnicie.

Sfântul Mucenic Oprea s-a născut în localitatea Sălişte, fiind cunoscut cu numele de Oprea Miclăuş. A făcut mai multe drumuri la Viena pentru a prezenta Curţii memorii, în numele mai multor sate, prin care românii din Transilvania cereau să fie lăsaţi în vechea lor credinţă, arătând că unirea cu Roma s-a făcut atât de ascuns, încât nici preoţii n-au ştiut ce este.

În ultimul drum făcut la Viena, a fost prins şi închis în cetatea Kufstein din Tirol.

Pe Sfântul Oprea l-a aşteptat vreme îndelungată soţia sa Stana, stând la uşa bisericii, îmbrăcată în negru, plângând şi cerând milă ca să-şi poată creşte copiii. Dar el n-a mai venit, sfârşindu-şi viaţa în temniţă.

Mucenicul Nicolae Oprea „A mers – simplu mirean, biet ţăran – de trei ori la Viena, ca să apere Ortodoxia; a înfruntat ca nimeni altul straşnica birocraţie habsburgică” (Nicolae Steinhardt – Sfinţi şi oameni iubiţi). Este, spune părintele Nicolae Steinhardt „unul din acei eroi anonimi care în ochii Atotputernicului compensează, cred, nepăsarea, frica, superbia ori comoditatea multor mărimi ale lumii acesteia”.

Preotul Moise Măcinic a fost hirotonit la Bucureşti. La scurt timp după hirotonie, autorităţile constatau că printre cei care se împotriveau unirii cu Biserica Romei se afla şi preotul Măcinic din Sibiel.

Sfântul Ioan din Galeş a fost hirotonit preot în Ţara Românească, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. A fost un înflăcărat apărător al credinţei ortodoxe. În anul 1756 a fost arestat şi a fost dus în lanţuri la Sibiu. A fost întemniţat în închisoarea cetăţii Deva, pentru ca mai târziu să fie mutat în închisoarea de la Kufstein.

Sfântul Ioan din Galeş şi-a sfârşit zilele, ca şi preotul Moise Măcinic, în temniţa de la Kufstein, ambii jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, potrivit Agerpres.

Constantin Brâncoveanu, domnitor al Țării Românești, 1688-1714

Venirea la domnie a lui Constantin Brâncoveanu a reprezentat un moment culminant, pe plan social-politic, în afirmarea puternicului şi bogatului neam brâncovenesc, ale cărui rădăcini se cufundau în negura istoriei.

Numele lui Brâncoveanu avea să fie cunoscut, în timpul lungi sale domnii, în tot Orientul creştin, mai ales datorită uriaşelor sale averi, atât cele moştenite, cât şi cele acumulate înaintea şi mai ales în timpul domniei, care i-au îngăduit să acorde mult ajutor celor supuşi stăpânirii otomane.

În timpul cât a stat în scaunul domnesc, a încercat şi a reuşit o bună colaborare diplomatică cu cancelariile europene. În 1695, pe fondul îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Habsburgic, i-a fost decernată Diploma de mare prinţ, cu dreptul de a purta titlul de „Iilustrissimus”, care venea să se adauge la diploma primită de nobil ardelean şi la cea anterioară de conte al Ungariei.

În ţară, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a ctitorit una dintre cele mai strălucite epoci ale culturii vechi româneşti.

Constantin Brâncoveanu a zidit din temelii şi a refăcut numeroase lăcaşuri de cult, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor ei. Încă înainte de a ajunge domn a zidit bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, lângă Bucureşti, mănăstirea Hurezi sau Horezu, cea mai remarcabilă realizare a artei brâncoveneşti şi cel mai vast ansamblu din arhitectura medievală din Ţara Românească.

Tot în Oltenia a ridicat biserici noi la mănăstirile mai vechi: Mamut şi Brâncoveni.

În Bucureşti a zidit trei biserici, pe locul altora mai vechi: Sf. loan cel Mare sau grecesc, Sf. Sava (ambele demolate în secolul XIX) şi Sf. Gheorghe Nou, o altă mare realizare a artei brâncoveneşti, sfinţită la 29 iunie 1707 de patriarhul Hrisant al Ierusalimului (aici au fost depuse şi osemintele ctitorului în 1720.

În afara hotarelor ţării sale, a ridicat o biserică la Ismail, una la Constantinopol (Sf. Nicolae din Galata), iar în Transilvania bisericile din Făgăraş, Ocna Sibiului, precum şi mănăstirea de la Sâmbăta de Sus.

Ultimii ani ai domniei lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au desfăşurat însă sub semnul unei mari nelinişti pentru voievod, care se simţea din ce în ce mai strâns de cercul duşmanilor din afara şi dinăuntrul ţării. În jurul voievodului Constantin Brâncoveanu se complota cu asiduitate în vederea detronării sale.

În 24 martie 1714, prin trimiterea lui Mustafa aga capigi-başa cu o escortă la Bucureşti, Brâncoveanu a fost arestat şi dus cu întreaga familie la Constantinopol, după ce toate bunurile şi averea descoperite în ţară i-au fost confiscate.

Aruncat în temniţa de la Yedikule şi mutat apoi în cea de la Bostanei başî, de lângă prima poartă a Seraiului, voievodul român a fost supus torturilor spre a mărturisi locurile unde şi-a ascuns averile.

Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii şi omul lor de casă, clucerul Ianache Văcărescu, au fost decapitaţi la 15 august 1714 înaintea sultanului Ahmed al III-lea şi a altor demnitari, la Iali Kiosk, în apropierea Seraiului, iar trupurile aruncate în mare; văduva şi ginerii domnului ucis, împreună cu Constantin, unicul său nepot de fiu rămas în viaţă, au fost surghiuniţi în Asia Mică.

„Pentru pilda înălţătoare adusă de Brâncoveanu, fiii săi şi credinciosul sfetnic Văcărescu, ce au preferat moartea de mucenici abjurării ruşinoase a religiei strămoşeşti, prin convertirea la islamism, Biserica Ortodoxă Română, prin hotărârea adoptată de înaltul Sinod în iunie 1992, a decis canonizarea lor, urmând a fi prăznuiţi ca sfinţi pe data de 16 august a fiecărui an, la o zi după uciderea lor nelegiuită”.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în ţară în anul 1720 de soţia sa, doamna Maria (Marica), şi înmormântate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti,