Connect with us
Advertisement

Eveniment

Modificări la Codul Rutier 2024: Persoanele care circulă pe bicicletă sau trotinetă electrică, testate pentru alcool și droguri

Publicat

Modificări la Codul Rutier 2024: Persoanele care circulă pe bicicletă sau trotinetă electrică vor putea fi testate pentru alcool și substanțe psihoactive.

Mulți dintre utilizatorii de biciclete și trotinete electrice considerau că pot bea o bere – două și apoi pot merge cu aceste vehicule.

Acest lucru nu (mai) este posibil. Aceștia pot fi controlați chiar dacă nu sunt implicați în evenimente rutiere.

Conducătorii de biciclete și trotinete electrice au obligația să se supună testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive.

Refuzul constituie contravenție și este sancționat, potrivit unei ordonanțe de Guvern.

Vezi și: Modificare în Codul Rutier: Reguli noi la depășirea unei biciclete sau trotinete electrice. Interdicții pentru bicicliști

Au fost aprobate noi reglementări și pentru testarea șoferilor, inclusiv posibilitatea solicitării unui al doilea test, în anumite condiții.

Modificări la Codul Rutier 2024

De asemenea, se introduc criterii cu privire la stabilirea obligației legale a polițistului rutier de a solicita anumitor participanți la trafic efectuarea testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, după caz, cum ar fi:

  • situația în care observă în vehicul recipiente ce pot conține băuturi alcoolice și care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
  • săvârșirea în mod repetat, în ultimii 3 ani, a anumitor contravenții sau infracțiuni în legătură cu consumul de alcool, droguri sau substanțe psihoactive, după caz;
  • stabilirea unor aspecte ce țin de testarea conducătorilor vehiculelor în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, respectiv a celui privind recoltarea mostrelor biologice.

În cazul în care concentrația alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, inclusiv, persoana testată poate solicita polițistului rutier să-i efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 minute de la primul test.

În această situație, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentrații de alcool pur în aerul expirat.

Foto: Arhivă, rol ilustrativ

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Dinu

    sâmbătă, 27.07.2024 at 18:30

    bicicleta electrică sau mecanică despre care este vorba.?

  2. Vasile Buscu

    marți, 30.07.2024 at 13:14

    Cred ca este o măsură bună, s-ar reduce numărul de accidente rutiere.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement