Connect with us
Advertisement

Eveniment

Modificări la finanţarea reabilitării energetice a blocurilor de locuinţe, pregătite de Guvern. Proprietarii vor fi avantajați

Publicat

Guvernul are pe agenda şedinţei de luni aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care vizează diminuarea contribuţiei financiare de la bugetele locale şi asociaţiile de proprietari la lucrările de reabilitare energetică a blocurilor de locuinţe.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Actul normativ propune reglementarea unor măsuri care să conducă la creşterea numărului de clădiri renovate energetic şi la utilizarea optimă a fondurilor alocate prin Politica de Coeziune pentru realizarea obiectivelor europene şi naţionale în domeniul eficienţei energetice în clădiri, se precizează în nota de fundamentare.

În acest sens, se prevede ca finanţarea unor activităţi/lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe se poate asigura din fonduri europene. Totodată, se diminuează contribuţia suplimentară asigurată de la bugetele locale şi asociaţiile de proprietari pentru acest tip de investiţii.

Cum se va asigura finanțarea

Din perspectiva finanțării din Politica de Coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 a proiectelor privind performanța energetică a blocurilor de locuințe, proiectul de ordonanță de urgență propune modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât finanțarea acestor proiecte să fie asigurată după cum urmează:

a) în cazul regiunilor mai puțin dezvoltate:

  • i. 90% din fondurile europene nerambursabile și din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor
  • ii. 5% din alocații de la bugetul de stat în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul de stat față de contribuția prevăzută la lit. a) pct.i.;
  • iii. 5% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constituite, precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/sau din alte surse legal constituite. Cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale se stabilește pe baza documentelor procedurale specifice implementării programelor și nu poate depăși 3%.

b) în cazul regiunilor mai dezvoltate:

  • i. 90% din fondurile europene nerambursabile și din alocații de la bugetul de stat și din bugetele locale, în cazul regiunilor mai dezvoltate, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor
  • ii. 5% din alocații de la bugetul de stat în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul de stat față de contribuția prevăzută la lit. b) pct.i.;
  • iii. 5% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constituite, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul local față de contribuția prevăzută lit. b) pct. i., precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/sau din alte surse legal constituite. Cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale, reprezentând contribuția suplimentară de la bugetul local, se stabilește pe baza documentelor procedurale specifice implementării programelor și nu poate depăși 3%.

Totodată, se va stabili cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale de maximum 3% din valoarea proiectului, pentru a echilibra contribuția asociațiilor de proprietari și a stimula astfel promovarea de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe.

„Sărăcia energetică afectează, în principal, familiile care deja se confruntă cu probleme de ordin financiar, ceea ce poate determina creșterea disparităților sociale existente. Astfel, accesul la finanțare pentru renovarea clădirilor reprezintă un instrument esențial pentru a rezolva problema sărăciei energetice, cu beneficii asupra calității vieții și asupra bugetului consumatorilor vulnerabili.

Starea de fapt a situației extraordinare este determinată de necesitatea aprobării unor măsuri urgente prin care să se asigure condiții de finanțare echilibrate pentru intervențiile în eficiența energetică a blocurilor de locuințe, astfel încât să fie posibilă lansarea apelurilor de proiecte din cadrul programelor regionale în primul trimestru al anului 2023, pregătirea proiectelor de către autoritățile publice locale și implementarea investițiilor în condiții de sustenabilitate.

Consecința negativă pe care o poate avea neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență este persistența unui cadru legal puternic dezechilibrat în domeniul finanțării proiectelor de eficiență energetică în blocurile de locuințe prin programele regionale 2021-2027 în comparație cu PNRR, putând genera sincope majore și întârzieri în elaborarea proiectelor mature cu impact direct asupra nivelului de absorbție și cu consecințe la nivelul dezangajării fondurilor UE alocate acestui tip de intervenții”, se precizează în nota de fundamentare.

Situația actuală

Finanțarea investițiilor pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe se poate asigura în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune, în conformitate cu regulamentele și procedurile de accesare a fondurilor UE și în condițiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării programelor prin care se asigură finanțarea unor astfel de intervenții, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează :

a) 60% din fondurile UE și din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;

b) 40% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constituite, precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/sau din alte surse legal constituite.

De asemenea, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, s-a introdus un nou articol (art. 13^2) care prevede că finanțarea activităților/lucrărilor de intervenție pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe se poate asigura integral din fondurile aferente PNRR, în condițiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării acestuia, fără obligația de asigurare a vreunei contribuții din partea autorităților publice sau a proprietarilor.

Astfel, cadrul legal actual include prevederi extrem de diferite cu privire la structura cofinanțării proiectelor de eficiență energetică în blocurile de locuințe, descurajând unitățile administrativ teritoriale și asociațiile de proprietari să aplice în cadrul apelurilor care urmează să fie lansate în cadrul programelor regionale 2021-2027.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement