Connect with us
Advertisement

Actualitate

Modificările la contribuţiile pentru sănătate, aplicabile în două etape. Cum se aplică prevederile OUG 88

Publicat

Modificările şi completările aduse de Guvern la Legea sănătăţii, pentru a stimula creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate şi pentru responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a CASS datorate de către angajați, se aplică în două etape.

Unele prevederi ale OUG 88/2017 intră în vigoare din 7 decembrie, iar altele de la 1 ianuarie.

Citește  și SALARIILE din SĂNĂTATE, din martie 2018. Unele venituri vor depăşi 4000 de euro, altele vor scădea

De la 1 ianuarie 2018

Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate – surse de constituire:

– dispare contribuția pentru asigurări sociale de sănătate suportată de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat;

– apare, în schimb, sursa reprezentând 40% din contribuţia asiguratorie pentru muncă de 2,25%, pentru plata concediilor medicale.

Asiguraţi, fără plata contribuţiei:

– absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor;

– persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști;

– tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului; dispare condiţia ca aceştia să nu realizeze venituri din muncă sau să nu fie beneficiari de ajutor social;

– soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;

– persoanele cu handicap, (numai) pentru veniturile obținute în baza Legii 448/2006;

– bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni; dispare condiţia de a nu realiza venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

– femeile însărcinate și lăuzele; dispare condiţia “dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară”;

– persoanele care se află în concediu de acomodare, privind procedura adopției sau în concediu pentru creșterea copilului;

– unele categorii de persoane care, în prezent, sunt asigurate, pe durata unei situaţii speciale, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile legii, şi anume: persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, precum și persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate; persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit legii; persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă, străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii; persoanele fizice care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; persoanele fizice cu venituri lunare din pensii; persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni; personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte.

Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute mai sus au obligația să se asigure potrivit prezentei legi și să plătească CASS.

Scutiri de la coplată. De la 1 ianuarie, vor fi scutite de la coplată persoanele fizice cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.

Persoanele care au obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și modul de stabilire, termenele de declarare și de plată ale contribuției sunt prevăzute în Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Colectarea contribuțiilor datorate de persoanele obligate să se asigure, precum și a contribuției asiguratorii pentru muncă datorată de angajator se face de către MFP, prin ANAF și organele fiscale subordonate acesteia.

Veniturile asupra cărora se stabilește contribuția asiguratorie pentru muncă și cota de contribuție sunt prevăzute în Legea nr. 227/2015.

Din 7 decembrie, data intrării în vigoare a OUG nr. 88/2017

– documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, cardul național de asigurări sociale de sănătate, documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate a instrumentului electronic pus la dispoziție de CNAS, adeverința de asigurat cu o valabilitate de 3 luni, pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național sau adeverința de asigurat eliberată de casa de asigurări la care este înscris asiguratul în condițiile normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat

– pentru situațiile în care nu au fost emise cardurile naționale de asigurări de sănătate și/sau pentru situațiile în care asigurații nu se regăsesc în baza de date electronică a CNAS, pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, precum și pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, dovada calității de asigurat se face pe baza documentelor necesare dovedirii calității de asigurat, prevăzute în normele metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat

– furnizorii de servicii medicale NU mai sunt obligați să comunice CNAS datele de identificare ale persoanelor care, deşi nu fac dovada calităţii de asigurat, beneficiază de pachetul minimal de servicii medicale

– s-a abrogat dispoziţia care prevedea că pentru persoanele fizice cu venituri lunare din pensii, contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate se datorează și se calculează potrivit prevederilor Codului fiscal

– termenul de prescripție a obligației de plată a CASS este prevăzut în Codul de procedură fiscală, şi nu cum era până acum, “stabilit în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru celelalte obligaţii fiscale”

– control prin ANAF. Activitatea privind declararea, stabilirea, controlul și colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate se realizează de către ANAF, prin structurile de specialitate cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale, inclusiv unitățile subordonate.

– cardul național: card electronic, distinct de cardul european, personal și netransmisibil.

– reținerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale a cardurilor naționale și/sau utilizarea de către aceștia fără drept, în scopul raportării și validării unor servicii medicale/medicamente/dispozitive medicale, constituie infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută la art. 327 din Codul penal, și se pedepsește conform prevederilor Codului penal

– prevederile privind acordarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale prin utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale nu sunt aplicabile situațiilor persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare și nici persoanelor care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate.

Asigurările voluntare de sănătate:

– serviciile medicale furnizate sub formă de abonament sunt redefinite.

– în cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile acestora se stabilesc prin voința părților, sub forma pachetelor de servicii, și sunt menționate în contractul de asigurare voluntară de sănătate.

– ăachetul de servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate, serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, precum și modalitatea și condițiile acordării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement