Connect with us
Advertisement

Actualitate

Muzeul Avram Iancu, școala generală și strada Horea din Câmpeni vor fi reabilitate și modernizate cu fonduri europene REGIO

Publicat

Un important proiect european, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost semnat și prezentat public vineri, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională CENTRU din Alba Iulia, în prezența președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.

Primarul din Câmpeni, Cristian Dan Pașca, a subliniat importanța acestui proiect privind creșterea calității vieții cetățenilor, ținând cont că este vorba de cele mai importante investiții din ultimii ani, realizate cu fonduri europene în inima Țării Moților.

Cererea de finanțare cu titlul ”Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Câmpeni” se încadrează în Axa Prioritară 13 a Programului REGIO 2014-2020, unde se alătură celorlalte 36 de proiecte semnate sau în proces de precontractare la nivel regional pe această axă, prin care comunitățile mai mici din Regiunea Centru beneficiază de fonduri nerambursabile pentru lucrări socio-edilitare în valoare totală de peste 130 milioane euro.

La nivelul județului Alba, comunitățile din Blaj, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Teiuș și Zlatna – la care se adaugă acum Câmpeni și în curând Abrud – vor beneficia astfel de investiții europene în valoare totală de peste 35 milioane euro.

Proiecte mari și bani pentru Câmpeni

Cererea de finanțare care include reabilitarea, modernizarea și mansardarea clădirii Muzeului ”Avram Iancu”, modernizarea și extinderea Școlii Generale din oraș, dar și modernizarea străzii Horea pe o lungime de 2 km are o valoare totală de aproape 21,7 milioane lei (peste 4,65 milioane euro), finanțarea fiind acordată prin Prioritatea de investiții 13.1, dedicată sprijinirii regenerării orașelor mici și mijlocii, pentru îmbunătățirea calității vieții populației, cu resurse alocate de Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul REGIO 2014-2020.

Edilii din Cîmpeni estimează că mai mult de 7.500 persoane vor beneficia direct de această investiție, începând cu luna decembrie 2023, când lucrările vor fi încheiate.

”La fiecare proiect semnat în județul Alba am subliniat că aceste investiții în domeniul social-edilitar sunt foarte importante.

Fondurile europene au degrevat sume importante din bugetele locale, iar lucrările propuse ar fi fost imposibil de realizat fără sprijinul european și al Guvernului României.

Nici localitățile, fiecare în parte, și nici județul nu dispun de sume atât de mari pentru a acoperi toate nevoile de dezvoltare.

Peste 100.000 de oameni din 8 orașe ale județului și zona limitrofă acestora vor beneficia de facilități moderne, după finalizarea lucrărilor finanțate prin această Axă Prioritară 13. Această axă nu a fost prevăzută inițial în POR 2014-2020, dar care a fost introdusă în program în urma demersurilor Agențiilor pentru Dezvoltare Regională și al reprezentanților administrației publice locale.

Acest gen de proiecte sunt foarte importante pentru dezvoltare, mai ales în Țara Moților, unde principalul nostru obiectiv rămâne oprirea procesului de depopulare și creșterea calității vieții tuturor cetățenilor.

Vrem să dovedim moților că suntem aproape de nevoile lor”, a declarat Ion Dumitrel, Președintele CJ Alba.

Obiectivul general al proiectului ”Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Câmpeni” îl constituie creșterea condițiilor de trai ale cetățenilor din orașul aflat în inima Țării Moților, pe cursul mijlociu al Arieșului, astfel încât să se asigure accesul populației din zonă la servicii publice de calitate.

În primul rând se dorește extinderea construcției existente a Școlii Generale cu două corpuri noi de clădire și reabilitarea corpului de clădire existent, astfel încât în viitor aici să poată studia aproximativ 500 de elevi.

În plus, în zona centrală a orașului va fi modernizat Muzeul ”Avram Iancu”, prin refacerea finisajelor degradate de pe fațade și refacerea tuturor elementelor interioare, inclusiv instalații electrice și sanitare, tencuieli, sisteme de ventilație.

Într-un cuvânt, tot ceea ce presupune modernizarea acestui muzeu care adăpostește istoria moților. Nu în ultimul rând, componenta ”B” a proiectului, prevede refacerea integrală a structurii rutiere corespunzătoare unui trafic foarte greu, fiind aleasă varianta cu strat superior de fundație din balast stabilizat pentru partea carosabilă, dar și refacerea integrală a trotuarelor pe strada Horea, până la drumul către Mihoiești, adică 2 km de străzi urbane.

”Am vorbit cu toți primarii din Zona Munților Apuseni și acesta este obiectivul nostru principal: să facem tot ce se poate pentru ca această zonă să ofere Regiunii Centru și României un exemplu de renaștere și evoluție.

Din momentul în care am preluat mandatul de primar am precizat că trebuie să fac toate eforturile ca să oferim condiții de trai din ce în ce mai bune pentru câmpănari.

Și în orășelele noastre mici se utilizează eficient fondurile publice și rezultatele sunt vizibile pentru comunitate.

În plus, avem speranțe foarte mari în pregătirea de proiecte de dezvoltare la nivelul întregului areal al Munților Apuseni, prin Asociația Moții Țara de Piatră.

Acum ne concentrăm pe pregătirea de proiecte în domeniul social-edilitar, pentru că sunt necesare fonduri pentru dezvoltarea educației și a sistemului de sănătate. Sperăm să atragem resurse și prin PNRR pentru orașul Cîmpeni, astfel încât moții să vadă că și orașul lor de suflet se modernizează odată cu celelalte orașe ale județului Alba.

Mulțumesc echipei care a demarat acest proiect care urmărește creșterea calității vieții cetățenilor noștri, precum și echipei actuale care a lucrat la clarificările cerute. Le mulțumesc colegilor primari din zona Munților Apuseni care au înțeles că obiectivul nostru, al tuturor, este îmbunătățirea calității vieții comunităților noastre.

De asemenea le mulțumesc tuturor celor care au fost direct sau indirect implicați în acest proiect, domnului Simon Crețu, directorul general al ADR Centru și nu în ultimul rând domnului Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba și celorlalți oficiali – deputați, senatori de Alba sau membrii ai Guvernului care ne-au susținut în demersurile noastre. Îi asigur pe locuitorii orașului Câmpeni că voi accesa fonduri europene, guvernamentale sau din alte surse pentru dezvoltarea și modernizarea orașului nostru. Împreună vom dezvolta orașul Câmpeni și Țara Moților”, a spus Cristian Dan Pașca, primarul orașului Câmpeni.

37 de proiecte în valoare de peste 471 de milioane de lei

La nivelul Regiunii de Dezvoltare CENTRU sunt în precontractare și implementare, 37 proiecte în cadrul Axei Prioritare 13 a Programului REGIO, inclusiv cel din Câmpeni, a căror valoare totală este de peste 471,3 milioane lei, adică mai mult de 132 milioane euro. Opt dintre aceste proiecte sunt din județul Alba – la Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Teiuș și Zlatna, iar în curând va fi semnat un contract important și pentru Abrud. Valoarea totală a contractelor semnate pentru județul Alba este de peste 164 milioane lei, adică mai mult de 35 milioane euro.

”Acest proiect este important pentru comunitatea locală din Câmpeni. Moții trebuie să simtă și să știe că nu au fost abandonați și că fondurile europene sunt soluția de ieșire din perioada de criză.

Pentru Munții Apuseni, după 1989 s-a intrat într-un declin economic, mai ales ce marile combinate de prelucrare a lemnului sau a minereurilor au fost, rând pe rând, închise.

Este foarte dificil pentru administrația oricărui oraș aflat într-o astfel de situație să se reabiliteze. Un exemplu în acest sens vine de la Zlatna, dar și de la Abrud sau Baia de Arieș, care se luptă să țină pasul cu procesul de modernizare.

Orașul Cîmpeni se poate impune în arealul montan din Alba ca un pol care atrage investiții, datorită conectivității bune cu zona de nord-est, spre Turda, cu vestul, prin șoseaua către Arieșeni-Oradea, dar și cu legături spre sud-est, către Abrud-Zlatna și Alba Iulia.

Turismul și serviciile adiacente, soluțiile de economie circulară și activitățile agricole sau piscicole într-un climat sub-montan curat sunt câteva căi care pot asigura relansarea economică a zonei. Utilizând judicios fondurile europene pe care le gestionează ADR Centru, edilii sunt degrevați de anumite cheltuieli, putând să investească fondurile locale în alte necesități ale comunității. Noi vom susține mereu inițiativele publice puse în folosul cetățenilor, pentru a asigura o dezvoltare regională sustenabilă”, a declarat Simion Crețu, director general al ADR Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement