Eveniment
Noi măsuri pentru sprijinirea victimelor violenței domestice. Numărul de urgență va fi afișat în spitale, școli și autobuze
Noi măsuri pentru sprijinirea victimelor violenței domestice au fost oficializate recent. Printre acestea se numără obligația de a afișa numărul de urgență pentru victimele violenței domestice – helpline 0800.500.333 – în spitale, unități de învățământ, stații de transport public și mijloace de transport în comun.
Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice a fost publicată marți, 14 ianuarie, în Monitorul Oficial.
Noi măsuri pentru sprijinirea victimelor violenței domestice
Potrivit actului normativ, Ministerul Sănătății are obligația de a elabora instrucțiuni pentru a se asigura de faptul că medicii de familie și medicii specialiști din sistemul de sănătate public sau privat notează în fișa pacientului suspiciunile de violență domestică și că în fiecare unitate sanitară sunt afișate informații despre serviciile de informare și consiliere pentru victimele violenței domestice de tip linie telefonică de urgență – helpline.
De asemenea, Ministerul Educației are obligația de a se asigura că în fiecare unitate de învățământ sunt afișate informații despre serviciile de informare și consiliere pentru victimele violenței domestice de tip linie telefonică de urgență – helpline.
Totodată, autoritățile administrației publice locale au obligația:
- să afișeze la sediul acestora și să publice pe paginile web informații cu privire la modalitățile de accesare a serviciilor sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și despre programele pe care le implementează în acest domeniu;
- să efectueze anual și să publice pe pagina web un raport care să rezume măsurile dispuse și programele implementate pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței domestice și ce cheltuieli au fost suportate din bugetul local pentru îndeplinirea obligațiilor;
- să afișeze în stațiile de transport public în comun numărul liniei telefonice de urgență — helpline și orice alte informații despre accesarea serviciilor sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice sau programele derulate;
- să includă în contractele cu furnizorii de servicii de transport public în comun obligația acestora de a afișa în mijloacele de transport numărul liniei telefonice de urgență – helpline.
Helpline cu număr unic pentru victimele violenței domestice
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor violenței domestice o linie telefonică gratuită, cu un număr unic de contact, 0800.500.333, pentru a semnala situații de violență domestică, trafic de persoane, discriminare de gen sau dicriminare multiplă.
Acest serviciu este asigurat 24/24 ore, 7/7 zile. Numărul este apelabil gratuit din orice rețea cu acoperire națională.
Apelul la linia telefonică pentru ajutor specializat (helpline) poate fi făcut de către potențiala victimă/victimă a violentei domestice, a traficului de persoane, a discriminării de gen sau a discriminării multiple, un părinte sau un alt membru al familiei, o persoană din cadrul rudelor/ afinilor, un vecin sau un cunoscut al familiei, fie de un martor sau de o altă persoană care știe de existența unui caz din această categorie.
În cadrul liniei telefonice gratuite pentru ajutor specializat (helpline) destinată victimelor violenței domestice, experții agenției asigură asistență și consiliere pentru depășirea tuturor situațiilor de urgență din domeniu.
Aceștia identifică soluții adecvate cazurilor expuse sau semnalate, oferind informații cu privire la demersurile pe care le poate iniția victima pentru a ieși din situația de criză, în funcţie de tipologia faptelor de violență domestică semnalate, precum și servicii adecvate nevoilor lor.
Consilierii liniei telefonice de urgență au pregătirea necesară pentru a furniza victimei și potențialilor martori, informații succinte despre demersurile pe care le pot întreprinde cu privire la prevenirea și combaterea violenței domestice, consiliere primară de natură juridică și psihologică, respectiv îndrumarea victimei către instituțiile abilitate din proximitate, unde va beneficia de suport și orientare către serviciile disponibile din teritoriu.
Foto: Campanie realizată de IPJ Sibiu cu sprijinul actorilor Teatrului ”Radu Stanca”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News