Connect with us

Economie

Noi reguli privind combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă. Obligații pentru angajatori și amenzi

zile libere 2025

Publicat

Guvernul aprobă în ședința de joi modificări în legislația privind combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă. Sunt definite conceptele de violență și hărțuire în domeniul raporturilor de muncă, precum și principiile generale de prevenire a violenței și hărțuirii la locul de muncă.

Violenta și hărțuirea în domeniul raporturilor de muncă sunt interzise, prevede legea. Acestea se referă la comportamente și practici sau amenințări cu comportamente și practici, indiferent dacă au loc în mod izolat sau repetat, care:

lezează demnitatea unei persoane sau duc la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator sau au scopul de a genera, generează sau pot genera un prejudiciu fizic, psihologic, sexual sau economic.

Violența și hărțuirea în domeniul raporturilor de muncă includ orice comportament exercitat cu privire la un salariat de către un alt salariat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un salariat comparabil din punct de vedere ierarhic sau de către persoane terțe cu care salariatul intră în contact în desfășurarea activităților sale de muncă.

Protecția angajaților

Legea extinde protecția angajaților și asupra altor categorii de locuri de muncă:

  • la locul de muncă, inclusiv în spații publice și private atunci când acestea constituie un loc de muncă
  •  în locurile în care salariatul este plătit, se odihnește, mănâncă sau folosește grupurile sanitare, instalațiile pentru spălare și vestiare, puse la dispoziție de către angajator
  • în timpul deplasărilor in interes de serviciu, instruirii, formării, evenimentelor sau activităților sociale în legătură cu munca
  • prin intermediul comunicărilor legate de muncă, inclusiv cele efectuate prin tehnologia informației și comunicațiilor
  • în spațiile de cazare puse la dispoziție de angajator
  • pe durata efectuării deplasării către și dinspre locul de muncă.

Obligații pentru angajatori

Angajatorul are următoarele obligații:

  • să dispună toate măsurile necesare în vederea asigurării protecției victimelor violenței și hărțuirii și persoanelor care reclamă fapte de hărțuire sau violență, împotriva oricăror abuzuri sau presiuni exercitate împotriva lor
  • să protejeze dreptul la viață privată a persoanelor implicate și confidențialitatea derulării procedurilor privind respectarea legislației referitoare la violența și hărțuirea în domeniul raporturilor de muncă

În situația în care există un pericol iminent și grav pentru viața, sănătatea sau siguranța salariaților din cauza violenței și hărțuirii, angajatorul, acolo unde este posibil poate modifica temporar locul sau felul muncii cu acordul salariatului, corespunzător pregătirii profesionale a salariatului, cu respectarea condițiilor generale și specifice de ocupare a postului, care să-i asigure securitatea și sănătatea la locul de muncă.

În cazul victimei hărțuirii și violenței în domeniul raporturilor de muncă, modificarea locului sau felului muncii se poate realiza în baza cererii salariatului.

În cazul în care există un pericol iminent și grav pentru viața, sănătatea sau siguranța salariaților din cauza violenței și hărțuirii, acolo unde nu este posibilă modificarea locului sau felului muncii, inclusiv în situația în care nu este posibilă prestarea muncii în regim de telemuncă, angajatorul acordă zile libere plătite pentru salariații victime ale violenței și hărțuirii. Condițiile de acordare a acestora și numărul de zile libere avute în vedere sunt stabilite în regulamentul intern sau negociate în contractul colectiv de muncă.

Angajatorii au obligația de a desemna cel puțin un angajat căruia să îi repartizeze, prin fișa postului, si atribuții în domeniul prevenirii hărțuirii/violenței la locul de muncă.

Amenzi

Sunt prevăzute sancțiuni cu caracter disuasiv și proporțional, prin care se asigură protecția drepturilor salariaților împotriva violenței și hărțuirii în lumea muncii. Proiectul include amenzi de la 30.000 la 50.000 lei pentru angajatorii care nu respectă măsurile pentru combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă.

Monitorizarea și controlul respectării legislației referitoare la violența și hărțuirea în domeniul raporturilor de muncă se realizează de Inspecția Muncii.

Proiectul este propus de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ca urmare a ratificării de către România a Convenției nr.190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii.

Alte reguli pentru angajatori

Se propune și completarea legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 cu noi obligații pentru angajatori:

  • adoptarea și implementarea unei politici cu privire la violența și hărțuirea la locul de muncă; acestea să cuprindă inclusiv un mecanism intern de raportare confidențială a cazurilor de violență și hărțuire
  • luarea în considerare, în reglementările interne, a unor reguli referitoare la prevenirea violenței și hărțuirii, precum și a riscurilor psihosociale asociate acestora în gestionarea securității și sănătății la locul de muncă
  • identificarea, cu participarea sindicatelor sau reprezentanților lucrătorilor, a pericolelor și evaluarea riscurilor de producere a violenței și hărțuirii, precum și luarea măsurilor de prevenție și protecție a lucrătorilor
  • oferirea de informații și instruire lucrătorilor și altor participanți la procesul de muncă, accesibile și adecvate, cu privire la pericolele și riscurile identificate de producere a violenței și hărțuirii și cu privire la măsurile de prevenție și protecție asociate, inclusiv cu privire la drepturile și responsabilitățile lucrătorilor și altor participanți la procesul de muncă prin raportare la politica prevăzută.

S-a introdus sancțiune contravențională pentru încălcarea acestor obligații, în cuantum de la 3.500 lei la 7.000 lei.

Sesizări privind hărțuirea sau violența la locul de muncă

Se completează și legea privind inspecția muncii. Potrivit art.18 lit.c) din Legea nr.108/1999, inspectorii de muncă sunt obligați să păstreze confidențialitatea asupra identității persoanei care semnalează nerespectarea prevederilor legale. Aceștia nu trebuie dezvăluie angajatorului, prepușilor săi sau altor persoane faptul că efectuează controlul ca urmare a unei sesizări.

Acum se propune extinderea competențelor inspectorilor de muncă în ceea ce privește investigarea faptelor de violență și hărțuire în contextul asigurării sănătății și securității în muncă a angajaților.

”În cazul în care sunt sesizate fapte de discriminare sau de hărțuire la locul de muncă, în scopul realizării verificărilor necesare constatării situației existente la locul de muncă al persoanei care semnalează că este victima unor asemenea fapte, și cu acordul prealabil al acesteia, inspectorii de muncă nu au obligația de a păstra confidențialitatea asupra identității persoanei care a formulat sesizarea.

Aceste fapte presupun din partea inspectorilor investigații complexe la locul de muncă, care vizează aspectele sociale ale activității angajatului supus hărțuirii sau violenței și care nu pot fi derulate fără a face cunoscută identitatea persoanei vătămate. În aceste condiții de muncă, în scopul constatării stării de fapt, cu acordul prealabil al angajatului supus hărțuirii sau violenței, inspectorilor de muncă trebuie să li se dea posibilitatea să divulge identitatea sa”, se arată în proiectul de lege.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.