Economie
O categorie de pensionari trebuie să dovedească de două ori pe an că sunt în viață: Aproape 1700 sunt din Alba

O categorie de pensionari români sunt obligați de stat să dovedească de două ori pe an că sunt în viață. Aproape 1700 de astfel de pensionari sunt din Alba.
Deși în trecut erau obligați să facă acest lucru anual situația în care aceștia se află a venit după schimbarea legii pensiilor care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024. Mai exact trebuie să dovedească că sunt în viață odată la șase luni, adică de două ori pe an.
Categoria de pensionari vizată trebuie să completeze în fața unei ”autorități legale”, un document numit ”certificatul de viață”. Acest document trebuie depus la casa de pensii județeană, spre exemplu Casa de Pensii Alba.
Dacă nu depun acest document se sistează livrarea pensiilor.
Este vorba despre pensionarii stabiliți în altă țară, dar care sunt beneficiari de pensie din partea statului român.
Trebuie să dovedească de două ori pe an că sunt în viață
Potrivit noului cadru legal în domeniul pensiilor, în vigoare de la data de 1 septembrie 2024, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, după cum urmează:
- în perioada 01 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic;
- în perioada 01 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare din cursul unui an calendaristic.
Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.
Situația în județul Alba
În județul Alba trebuie transmise la șase luni aproape 1700 de astfel de documente. Reprezentanții Casei de Pensii Alba au transmis pentru alba24.ro că până la data de 30 septembrie 2025, 1686 de pensionari ai județului Alba, dar care locuiesc în altă țară, au obligația de a transmite documentul.
Documentul semnat în fața unei autorități legale
Sintagma „autorități legale” se referă la instituții de pensii ori de securitate socială, autorități administrative locale, misiuni diplomatice, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie de pe teritoriul statului de domiciliu, respectiv reședință, asociații de români cu personalitate juridică din diverse state, birouri ale Patronatelor cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Protocoale de Colaborare: Institutul Național de Asistență Socială (INAS) din Italia, Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL – UIL) din Italia.
Cum se completează Certificatul de viață
Certificatul de viata va fi tipărit și completat astfel:
A. PARTEA „A” SE COMPLETEAZĂ DE CĂTRE CASA TERITORIALĂ DE PENSII ÎN EVIDENȚA CĂREIA SE AFLĂ BENEFICIARUL NEREZIDENT (1) ALE CĂRUI DATE PERSONALE SUNT ÎNSCRISE LA PARTEA B/
Astfel, partea A nu se completează de pensionar, rămânând nemodificată.
B. PARTEA „B” SE COMPLETEAZĂ DE CĂTRE BENEFICIARUL NEREZIDENT ÎN FAŢA AUTORITĂŢII LEGALE
Partea B se completează de către pensionar cu
– datele personale – numele si prenumele, numele si prenumele purtate anterior
– cetățenie
– date cu privire la naștere – data, locul și țara
– codul personal de asigurări sociale în România – codul numeric personal înscris în cartea de identitate / buletinul de identitate
– adresa de domiciliu – din străinătate
– adresa și detalii bancare: numele beneficiarului asa cum este înregistrat la bancă, denumirea băncii, adresa băncii, cod de identificare bancară (BIC/SWIFT), număr de cont bancar internațional (IBAN)
– semnătura pensionarului
C. PARTEA „C” SE COMPLETEAZĂ DE CĂTRE AUTORITATEA ÎN FAŢA CĂREIA SE PREZINTĂ BENEFICIARUL NEREZIDENT ALE CĂRUI DATE PERSONALE SUNT ÎNSCRISE LA PARTEA B
Partea C se completează de către o autoritate din statul de domiciliu sau din România (Casa de Pensii, Notar, Primărie, alta instituție publică) care să ateste că documentul * certificatul de viață – a fost semnat în partea B de către pensionar / beneficiarul drepturilor de asigurări sociale.
Astfel, în partea C se va menționa denumirea autorității, numărul de identificare al instituției, adresa instituției, telefon, fax, adresa web, email, ștampila, data și semnătura.
Cum se depune certificatul de viață
Certificatul de viata poate fi transmis prin posta, prin email sau prin fax la Casa Judeteana de Pensii Alba.
În situația în care certificatul de viață se trimite prin email, acesta va fi scanat și transmis la adresa de email office.cjpalba@cnpp.ro
Certificatele de viata pot fi descărcate aici:
- Certificat de viata RO ITALIA (fișier PDF)
- Certificat de viata RO SPANIA (fișier PDF)
- Certificat de viata RO GERMANIA (fișier PDF)
- Certificat de viata RO FRANȚA (fișier PDF)
- Certificat de viata RO ANGLIA (fișier PDF)
- Certificat de viata RO UNGARIA (fișier PDF)
Certificatul de viață. Obligații
Pentru a beneficia de drepturile cuvenite în cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, beneficiarul nerezident aflat în plată are obligaţia de a transmite anual, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, un Certificat de Viață.
În vederea prezentării Certificatului de Viață, casa teritorială de pensii competentă transmite acestuia, la adresa sa de reşedinţă, respectiv domiciliu, după caz, în luna octombrie a fiecărui an, un exemplar al Certificatului de Viaţă completat în Partea A, indicând data limită de transmitere a certificatului de către beneficiar.
În cazul în care certificatul de viață nu ajunge la destinatar, acesta poate să descarce formularul certificat de viață de pe site-ul pensiialba.ro
Beneficiarul nerezident are obligaţia de a completa Partea B a Certificatului de Viaţă în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de reşedinţă, respectiv domiciliu, după caz.
La solicitarea beneficiarului nerezident autoritatea legală de pe teritoriul statului de reşedinţă, respectiv domiciliu, după caz, certifică faptul că
Partea B a Certificatului de Viaţă a fost semnată personal de titularul drepturilor, completând, în acest sens, Partea C a certificatului.
Certificatul de viață. Cum se suspendă pensia
Autoritatea legală abilitată să completeze Partea C a Certificatului de Viaţă poate fi şi misiunea diplomatică sau oficiul consular al României în statul de reşedinţă, Primărie, Casa de Pensii din străinătate, notar public, etc.
În situaţia în care beneficiarul nerezident nu prezintă sau nu transmite certificatul de viaţă menționat, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, casa teritorială de pensii competentă suspendă drepturile cuvenite titularului începând cu luna februarie a anului în curs.
Dacă beneficiarul nerezident transmite certificatul de viaţă menționat, după expirarea termenului stipulat în paragraful anterior, drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, vor fi reluate în plată de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News