Connect with us

Eveniment

O grefieră a vrut ca instanța la care lucrează să îi plătească chiria locuinței. Ce a decis Curtea de Apel Alba Iulia

Ratele românilor vor crește

Publicat

Timp de aproape doi ani, o grefieră s-a judecat cu instanța la care lucrează. Aceasta a dat în judecată instanța de judecată și cerut acordarea unei sume de bani din partea Curții de Apel la care lucrează, deoarece este din alt oraș și nu a primit o locuință de serviciu. Drept urmare a fost nevoită să își închirieze o locuință și a cerut ca instanța de judecată să îi deconteze o sumă de bani pentru plata chiriei.

În data de 6 februarie 2026 magistrații instanței superioare, Curtea de Apel Alba Iulia, au dat o decizie în acest caz. 

În fața instanței, femeia a precizat că este angajată a Curţii de Apel Piteşti, începând cu data de 01 septembrie 2004 şl îndeplineşte funcţia de grefier la Secţia I Civilă a Curţii de Apel Piteşti.

A solicitat ca instanța să îi plătească o sumă din chirie

Potrivit motivării instanței, ”întrucât nu are locuinţă pe raza Municipiului Piteşti, unde îşi desfăşoară activitatea, a solicitat să i se recunoască drepturile privind Statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Nu i-a fost atribuită o locuinţă de serviciu, însă a prezentat dovada că a încheiat un contract de închiriere pentru o locuinţă situată în Municipiul Piteşti şi a solicitat să i se acorde o sumă de bani reprezentând compensarea diferenţei între chiria stabilită pentru o locuinţa de serviciu şi chiria plătită pe baza contractului de închiriere.

Ce a spus în fața instanței

Astfel, la data de 2 aprilie 2024 a încheiat un contract de închiriere pentru o locuinţă situată în Piteşti, pe o durata de 12 luni, cu preţul de 1000 lei lunar. Contractul a fost încheiat sub semnătură privată şi a dobândit dată certă prin înregistrarea la organul fiscal.

În baza contractului de închiriere şi a dovezii obţinute de la proprietarii locuinţei că a plătit preţul lunar al chiriei, a solicitat să- i fie decontată suma plătită, fiind mai mică decât chiria stabilită pentru o locuinţă de serviciu.

Instanța nu i-a admis cererea

Solicitarea i-a fost respinsă cu motivarea că a înstrăinat o locuinţă proprietate personală după data numirii în funcţie, în localitatea în care a solicitat drepturile.

Mai exact la data de 31 august 2023 a încheiat cu fostul soţ actul de partaj voluntar în formă autentică prin care fostului soţ i-a revenit în proprietate exclusivă un apartament situat în Piteşti, reclamantei fiindu-i recunoscut dreptul la o sultă”, a susținut grefiera în instanța.

Decizia instanțelor de judecată

Cum instanța la care lucrează i-a respins cererea, grefiera a dat în judecată instanța. Un prim proces s-a desfășurat pe rolul Tribunalului Alba și o decizie a fost dată în 2 aprilie 2025.

Atunci magistrații Tribunalului Alba au respins cererea. Însă femeia a făcut apel. În apel dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Alba Iulia. În data de 6 februarie 2026, magistrații instanței din Alba au notat că femeia a înstrăinat o locuință și drept urmare și-a pierdut dreptul de a primi compensație pentru închirierea unui alt spațiu.

Pe scurt și maigstrații Curții de Apel Alba Iulia au respins cererea grefierei.

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Petru

    vineri, 13.02.2026 at 10:24

    Totală nesimțire. Miile de români care fac și ei zilnic naveta la serviciu în alte localități pe salarii mult mai mici , ce spun ?

  2. Mizeria

    vineri, 13.02.2026 at 10:42

    Li sa urcat la cap independența? Curind vor cere decontarea hârtiei igienice și ața dentară chiar dacă au proteză..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.