Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază de o zi liberă. Legea a fost publicată luni, în Monitorul oficial (L221/2021).
Actul normativ prevede ca zilele libere acordate depind de numărul de tipul de vaccin făcut: dacă faci un vaccin la care sunt necesare două doze, vei avea două zile. Se aplică atât pentru angajații din sistemul public, cât și pentru cei din privat, studenți, elevi sau cadre militare.
Ce prevede documentul
1. câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat.
2. câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;
3. câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști.
*se acordă la cerere, bineînțeles
*nu se aplică pentru persoanele de la punctele 1 și 3 dacă sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
De ce au nevoie angajații care se vaccinează pentru a beneficia de ziua liberă
Ziua liberă se acordă în baza adeverinței de vaccinare eliberate. Dacă ziua liberă coincide cu cea a vaccinării, persoanele au obligația depunerii adeverinței de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.
Beneficiază și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.
În acest caz, drepturile se acordă pe baza adeverinței de vaccinare și a declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.
În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Angajații sunt obligați să informeze angajatorul
Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații trebuie să informeze angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității.