Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ora de vară ar putea să dispară. Parlamentul european a luat decizia cu majoritate de voturi

Publicat

S-ar putea ca luna viitoare să nu mai fii nevoit să-ți dai ceasul înainte. Uniunea Europeană a decis, prin majoritatea voturilor deputaților, ca anul să nu mai fie împărțit în ora de iarnă și ora de vară.

La sfârșitul anului trecut, Lituania a înaintat o cerere prin care îi cerea Uniunii Europene să renunțe la ora de vară. Asta pentru că era inutilă și punea în dificultate mare parte din locuitori. Lituania susținea că majoritatea oamenilor consideră enervant că trebui să-și adapteze ceasurile de două ori pe an.

Că are sau nu sens, nici nu mai contează. Cert este că rezoluția a fost votată de majoritatea deputaților, urmând ca România și restul statelor membre să fie o adopte, după ce își vor da acordul.

Deputații europeni au acționat în consecință, după ce au luat în calcul mai multe variante. Prima ar fi disconfortul creat de schimbarea ceasului de două ori pe an, a celui fizic dar și biologic. În plus, deși s-a crezut că zilele mai lungi din timpul verii ajută la economisirea energiei, lucrurile stau puțin diferit. Unele studii au arătat că, în mare parte, energia este economisită, dar nu la nivelul scontat. Deci e degeaba.

Dintre cei 549 de deputați prezenți, o majoritate de 384 au votat să se renunțe la cele două fusuri orare de peste an, iarnă și vară. Astfel, ora de vară ar urma să fie scoasă din practică, iar ora de iarnă să fie valabilă pe întreg parcursul anului.

Majoritatea rezoluțiilor puternice, de impact, sunt luate din considerente economice. Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin, propusă în secolul al XVIII-lea. Ideea orei de vară a apărut și ca o necesitate de război.

Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război. Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu. Astfel, și România a adoptat pentru prima dată ora de vară în 1917. Asta până în 1943, când practica a fost suspendată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. dkfjh

    marți, 13.02.2018 at 17:12

    Ma intreb oare nu verifica nimeni veridicitatea celor relatate? S-a trezit un destept prin media roamaneasca sa dezinformeze si vad ca toata lumea se arunca dupa el. Asta se intampla cand etalonul in ceea ce priveste noutatea, este Romania tv.

    European Parliament members voted 384 to 153 in a non-binding resolution on Thursday to urge the European Commission to carry out a „thorough assessment” of the daylight saving time (DST) arrangements for summer time and, if necessary „come up with a proposal for its revision.”

    Deci Parlamentul European nu a votat nimic in privinta modificarii anularii orei de vara ci a votat doar o rezolutie prin care Comisia europeana va efectua un studiu de impact cu privire la aceste modificari. Deci s-a votat doar efectuarea unui studiu privind posibila renuntare la ora de vara. In urma studiului, daca se va considera necesar se va inainta o propunere de modificare a sistemului actual.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement