Eveniment
(P.E.) Comunicat Paul Voicu: Duminică, albaiulienii vor vota cu cap!
Îmi este foarte clar, cum știu că le este și foștilor mei colegi, că ultimii patru ani au fost un dezastru administrativ, iar întreg orașul a fost ținut în loc sau, chiar mai rău, am făcut pași îndărăt, din eșec în eșec și promisiune neonorată în promisiune neonorată.
Niciodată n-a existat atât amatorism și abrambureală în administrația locală precum în ultimii patru ani. Asta pentru că niciodată carnetele de partid ori diplomele false n-au ținut loc de pricepere, așa cum se întâmplă acum.
Sunt convins că, dacă n-ar exista o disciplină de partid, mulți, foarte mulți dintre foștii mei colegi din PNL ar urla din toți rărunchii și s-ar revolta față de tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, față de modul în care amatorismul și impostura au ajuns să fie promovate drept virtuți.
Îi compătimesc, sincer, pe toți foștii mei colegi care, din fidelitate față de partid, tac complice și nu condamnă public incompetența și impostura pe care partidul a ajuns să le promoveze la Alba Iulia.
Când, vreodată, a mai fost PNL Alba Iulia în postura de a promova un hoț dovedit? Cu tristețe o spun, îmi e rușine de rușinea lor. Chiar dacă, într-o mică măsură, mă bucur că am plecat la timp și am ales să mă alătur unei echipe profesioniste, condusă de un manager desăvârșit cum e Voicu Vușcan. Era singura cale de a rămâne fidel orașului pe care-l iubesc și pentru al cărui viitor am luptat atâția ani.
Știu foarte bine că tăcerea multora dintre foștii mei colegi va ține fix până la urne. Acolo, atât ei cât și marea majoritate a albaiulienilor, vor alege cu cap!
Fără impostură, fără hoție dovedită, fără extremiști! Pe 9 iunie, Alba Iulia alege profesionalismul, normalitatea, eficiența demonstrată. Pe 9 iunie, Alba Iulia alege cu cap!
Paul Voicu, candidat pentru Consiliul Local Alba Iulia
Comandat de Partidul Social Democrat Organizația Județeană Alba / Executat de S.C. Independent S.R.L. Cod mandatar financiar coordonator: 21240002
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News