Connect with us
Advertisement

Eveniment

Păstrăvărie plutitoare, pe lacul Oașa. APM Alba a dat undă verde proiectului. Care este producția anuală estimată

Publicat

Păstrăvărie plutitoare, pe lacul Oașa. O fermă piscicolă pentru creșterea păstrăvului curcubeu urmează să fie amplasată în curând pe lacul Oașa. Peștii urmează să fie crescuți în 32 de viviere plutitoare, în zona din apropierea Mănăstirii Oașa. 

Producția anuală a fermei piscicole este estimată între 320 și 620 de tone de păstrăv curcubeu. 

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat joi luarea deciziei etapei de încadrare – fără evaluarea impactului asupra mediului – pentru proiectul „Înființare fermă piscicolă pe lacul Oașa”. Titularul proiectului este „Păstrăvul din țara ta” Cooperativă Agricolă din localitatea Slănic, județul Prahova.

Proiectul presupune înființarea unei ferme piscicole pentru creșterea păstrăvului curcubeu, în viviere ce vor fi amplasate în lacul Oașa. Amplasamentul proiectului, în suprafață de 6.430 mp, este format din luciu de apă situat în perimetrul lacului de acumulare.

În prezent, lacul Oașa este utilizat pentru:

  • producerea de energie electrică (puterea instalată a centralei subterane Gâlceag este de 150 MW, energia electrică produsă într-un an hidrologic mediu fiind de 260 GWh/an);
  • atenuarea eventualelor viituri care ar putea apărea în bazinul superior al râului Sebeș (volum de atenuare 17 mil. mc).

Ferma piscicolă va fi amplasată la o distanță de aproximativ 1.900 de metri de galeria de alimentare a centralei, golire și supra-plin. De asemenea, ferma se va afla la o distanță de aproximativ de 80 – 150 m de maluri.

Accesul la ferma piscicolă se va realiza prin curtea Mănăstirii Oașa, conform unui contract de închiriere.

Pentru implementarea proiectului se vor realiza următoarele amenajări pe suprafața lacului:

  • 32 de viviere cu diametrul de 16 m (viviere flotabile, amplasate pe luciul de apă al lacului Oașa)
  • 16 balize care, împreună cu sistemul de ancorare, vor susține ferma
  • 16 balize de semnalizare a ancorelor (care vor indica locul în care ancorele sunt poziționate)
  • o barcă pentru furajare
  • o barcă pentru logistică
  • o barcă pentru pescuit

Păstrăvărie plutitoare, pe lacul Oașa: Cum va funcționa ferma piscicolă

Vivierele vor fi confecționate din plastic. Acestea sunt cele mai frecvent întâlnite, fiind testate cu succes și în zonele arctice extreme. Vivierele vor fi ancorate într-un sistem de rețea și includ un tub de scufundare. Se va opta pentru viviere model Polarkirkel. Acestea au o flotabilitate foarte mare în raport cu cuștile cu alte tipuri de braket.

Pentru protecția împotriva păsărilor se pot folosi plase de protecție care necesită un suport în interiorul vivierei.

Fiecare plasă a unei viviere are în partea inferioară (fundul vivierei) o un diametru foarte mic al ochiului, iar în partea de mijloc va avea un sac special conceput pentru colectarea excrementelor și a mortalităților.

Periodic (la 5 – 7 zile), de pe fundul vivierelor se va extrage sacul pentru excremente și mortalități, astfel încât impactul asupra mediului acvatic va fi nul. Sacii vivierelor se vor goli în containere speciale. Materialul rezultat din excremente va fi utilizat ca fertilizant pentru terenuri agricole.

Furajarea se va realiza cu hrană de cea mai bună calitate. Se vor folosi și furaje flotabile, care vor asigura consumul integral al cantității distribuite Pentru primul an de functionare, ferma va folosi aproximativ 146 tone de furaj pentru creșterea păstrăvilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement