Connect with us
Advertisement

Actualitate

Patron italian din Abrud, ACHITAT de Tribunalul Alba, după ce a fost acuzat că ar fi determinat sinuciderea unei angajate în 2009

Publicat

mihaela truta O femeie, cetăţean italian şi reprezentant al unei societăţi comerciale din oraşul Abrud – Munţii Apuseni, a fost achitată la Tribunalul Alba în dosarul în care era acuzată de „determinare sau înlesnire a sinuciderii”. Brigida Guarise, acţionar al firmei italiene care deţine Filatura de Bumbac Abrud, este judecată după ce ar fi determinat, prin presiuni, sinuciderea unei angajate în 2009. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Mihaela Truţă (foto) avea 46 de ani în septembrie 2009, când a decis să îşi pună capăt zilelor după luni în care i-a spus soţului că nu mai rezistă stresului şi condiţiilor inumane de la locul de muncă. Femeia era angajată la serviciul de resurse umane al fabricii, dar era obligată să lucreze şi pe secţie. O zi normală de lucru era de la şapte dimineaţa şi până seara sau chiar mai mult.

Dosarul se află la Tribunalul Alba din 2012. Iniţial, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale împotriva patronilor italieni, însă în instanţă judecătorul a reţinut cauza pentru judecată, cu inculpat Brigida Guarise pentru ”determinare sau înlesnire a sinuciderii”. În 17 februarie 2015, judecătorul a decis să achite inculpatul pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de soţul şi fiul femeii, care au cerut daune de sute de mii de euro patronilor italieni. Noul Cod Penal prevede la articolul 191 că ”fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani”.

Mihaela Truţă a fost găsită spânzurată în 18 septembrie 2009, la o zi după ce îşi dăduse demisia, iar patronii nu îi acceptaseră demersul. Soţul a fost cel care a găsit corpul neînsufleţit al femeii, care, potrivit acestuia, îi spusese de mai multe ori că nu mai rezistă condiţiilor inumane de muncă la Filatura de Bumbac. Angajată la serviciul de resurse umane al fabricii, trebuia să lucreze şi pe secţie, astfel că orele de muncă se adunau de dimineaţa devreme până seara târziu. În plus, administratorul o certa pentru orice considera că nu era în regulă în activitatea firmei, chiar dacă nu era responsabilitatea directă a acesteia, fiind nevoită să suporte o atmosferă continuă de stres.

Administratorul Brigida Guarise este acţionar al societăţii şi preşedinte al firmei italiene ”Creazioni Brigitte” SPA, care a preluat fabrica de la Abrud. Societatea Filatura de Bumbac SA a intrat ulterior în procedură de insolvenţă.

La o zi după ce Maria Truţă s-a sinucis, angajatele societăţii au oprit lucrul şi au protestat împotriva patronilor. Conflictul s-a extins şi a ajuns şi în atenţia Ambasadei Italiei în România. ITM Alba a descoperit mai multe nereguli, printre care şi faptul că Brigida Guarise nu avea contract de muncă legal încheiat cu societatea, amendând firma cu 9.000 de lei.

Soţul Mihaelei Truţa a dat firma în judecată

Vasile Truţa, soţul Mihaelei, a iniţiat un proces civil şi unul penal, acesta din urmă împotriva patronilor societăţii: Brigida Guarise, Bruno Mioto şi Luca Mioto. A solicitat daune morale în valoare de 300.000 de euro, plata cheltuielilor de înmormântare şi despăgubiri civile, dar societatea Filatura de Bumbac SA a intrat în procedură de insolvenţă şi procesul civil a fost suspendat.

În cauza penală, după patru ani de amânări, la Tribunalul Alba a fost inculpată Brigida Guarise pentru săvârşirea infracţiunii de înlesnire sau determinare a sinuciderii, faptă pentru care riscă până la şapte ani de închisoare. Procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală, pentru că au considerat că femeia s-a sinucis din motive personale, fapt ce ar fi fost evidenţiat în biletul de adio. Vasile Truţă nu a renunţat şi a contestat soluţia Parchetului la Tribunalul Alba.

Instanţa a motivat decizia, pe baza declaraţiilor unor martori, prin faptul că “la locul de muncă al victimei s-a instaurat după venirea învinuitei Guarise Brigida un regim de adevărată teroare. Era o fire nervoasă, se lua de toată lumea şi avea momente în care urla efectiv la o persoană. Impunea un timp de lucru şi stabilea durata timpului după bunul plac. Tot mai multe angajate au ajuns să fie diagnosticate cu stări depressive şi atacuri de panică sau să îşi dea demisia. Până la venirea Brigidei Guarise, victima era o persoană optimistă, devotată firmei. Starea de spirit s-a schimbat. Era ţinută pe secţie până la ora 15 – 16 şi abia după aceea era lăsată să lucreze la serviciul personal”.

Tot în motivare se mai arată că Mihaela Truţă a fost suprasolicitată psihic şi fizic la serviciu, fiind victima unui comportament inuman şi degradant din punct de vedere moral din partea administratorului. “Îi cerea socoteală pentru orice o deranja în firmă. O acuza că în raporturile angajaţi – conducere era de partea angajaţilor şi că din vina ei nu mergea producţia. Culmea absurdului – când şefa certa un angajat o certa şi pe Truţă Mihaela”, se mai precizează în document. Ca urmare, victima a fost diagnosticată cu nevroză depresivă, iar medicul i-a recomandat mai multe luni de repaus.

În replică faţă de acuzaţiile aduse în proces, Brigida Guarise şi ceilalţi din conducerea firmei au susţinut că nu sunt vinovaţi în cazul sinuciderii Mihaelei Truţă. Au adus precizări privind faptul că aceasta era stresată după ce greşise la întocmirea unui contract colectiv de muncă şi angajaţii nemulţumiţi că nu mai primeau bonuri de masă au intentat procese. În plus, au susţinut în faţa procurorilor că nu i-au respins cererea de demisie, ci doar i-au cerut în ziua respectivă să rămână la firmă pentru a explica unei alte persoane ce trebuie să facă în domeniul resurselor umane.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement